Main menu

header

890 26 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

Sorbetul este un desert extrem de apreciat și cu o istorie îndelungată. Considerat a fi un „strămoș” al înghețatei, acesta reprezintă o alternativă perfectă de răcorire în zilele foarte călduroase, o explozie de arome ale verii, cu un gust irezistibil și cu puține calorii. În plus, se prepară foarte rapid.

De citrice

890 26 2Ingrediente: 1 cană cu mango cuburi, congelat, 1 banană felii, congelată, sucul de la 2 portocale, sucul de la 1 lămâie, coaja de la 2 portocale, coaja de la 1 lămâie, 1 vârf de cuțit cu pudră de ghimbir.

Mod de preparare: se pun toate ingredientele într-un blender și se mixează  până când rezultă o compoziție omogenă, netedă și cremoasă. Se servește sorbetul imediat, ornat cu felii de portocală și lămâie, singur sau alături de alte prăjituri.

De căpşuni şi lime

890 26 3Ingrediente: 400 g căpşuni congelate, 70 ml lapte condensat, coaja rasă de la 1 lime.

Mod de preparare: ingredientele se mixează în blender până când se obține o cremă densă, omogenă. Se introduce la congelator până la servire, pentru o oră, amestecându-se la fiecare 20 de minute. Se servește ornat după gust.

De pepene galben

Ingrediente: 400 g pepene galben curăţat, tăiat şi congelat, 70 ml lapte condensat, 3-4 frunze de mentă.

Mod de preparare: fructul și laptele se bat bine în blender, până devin cremă, apoi se introduce sorbetul în congelator pentru circa o oră. La servire se ornează cu frunze de mentă.

De banane cu ciocolată

890 26 4Ingrediente: 400 g banane congelate, feliate, 6 linguri cu cacao, 70 ml lapte condensat.

Mod de preparare: ingredientele se introduc în mixer, unde se combină, la vitează mare, până se obține o compoziție cremoasă, care se servește în cupe, imediat, ornată după preferințe.

De zmeură

Ingrediente: 400 g zmeură congelată, 70 ml lapte condensat.

Mod de preparare: fructele se mixează bine în blender, apoi se continuă amestecarea cu laptele, până ce compoziția se omogenizează. Se toarnă în cupe, care se răcesc bine în congelator și se scot cu puțin timp înainte de servire.

De mango şi ananas

Ingrediente: 200 g ananas feliat, congelat, 200 g mango tăiat cubuleţe, congelat, 70 ml lapte condensat.

Mod de preparare: ingredientele se bat în mixer până când se omogenizează. Sorbetul se servește imediat sau după răcirea în congelator, ornat cu frunze de mentă sau bucăți de fructe proaspete.

De cireșe cu fulgi de migdale

890 26 5Ingrediente: 700 g cireșe roșii, foarte bine coapte, cântărite fără sâmburi, 100 g miere (sau sirop de agave), zeama de la 1 lămâie, 50 ml lichior de cireșe, cireșe proaspete și fulgi de migdale ușor prăjiți, pentru servire.

Mod de preparare: se pun fructele stropite cu zeama de lămâie într-un blender puternic, împreună cu îndulcitorul, și se mixează până când pielița fructelor este mărunțită foarte bine. Compoziția se dă la congelator sau se prepară într-un aparat de înghețată. În primul caz, după 30 de minute se scoate și se bate bine cu o furculiță, pentru a se evita formarea de ace de gheață, iar când sorbetul este suficient de ferm, se adaugă lichiorul, încorporat cu mișcări energice. Înainte de servire, se dă din nou compoziția la bleder. Când devine fin și omogen, sorbetul se pune în cupe răcite și se ornează cu fulgi de migdale și cireșe proaspete.

De vișine și hibiscus

890 26 6Ingrediente: 4 plicuri cu ceai de hibiscus, 375 ml apă fiartă, 200 g vișine fără sâmburi, 2 linguri cu miere, 1 lingură cu suc de lămâie.

Mod de preparare: într-un vas încăpător se toarnă apa fierbinte peste plicurile cu ceai, se acoperă și lasă să infuzeze câteva minute. După ce lichidul s-a răcit, se adaugă mierea și zeama de lămâie. Vișinele se pun în forme de sorbet, se toarnă infuzia de hibiscus, se acoperă cu folie fiecare formă și se înfige câte un bețișor-suport în mijloc. Se dau formele la congelator pentru câteva ore.

De pepene galben şi şampanie

Ingrediente: 500 ml apă, 4 linguri cu suc de lămâie, 1 pepene galben, 500 g zahăr, 50 ml șampanie.

Mod de preparare: se pun pe foc 250 ml apă, iar când începe să fiarbă, se presară 250 g zahăr și se menține vasul pe flacără timp de două minute. Se taie pepenele galben cubuleţe și se mărunțește cu ajutorul unui blender, turnându-se treptat siropul de zahăr și două linguri cu suc de lămâie. Se topește restul de zahăr pe foc în 250 ml apă și, după ce s-a răcit, se toarnă restul de suc de lămâie și șampania și se combină cu compoziția anterioară. După omogenizare se pune sorbetul în congelator, pentru cel puţin cinci ore, amestecând din oră în oră, pentru a se evita formarea acelor de gheață. Sorbetul se servește în cupe, ornat după gust.

De fructe de pădure

890 26 7Ingrediente: 400 ml apă, 200 g zahăr tos, 400 g fructe de pădure, 50 ml suc de lămâie.

Mod de preparare: apa și zahărul se încălzesc pe flacără și se lasă la fiert doar atât cât să se dizolve cel din urmă. Se toarnă siropul rezultat peste fructe și se introduce totul în blender, unde se mixează până la omogenizarea completă. Amestecul se pune la congelator pentru cel puțin două ore, apoi, odată ajuns la o temperatură de 2-3 grade Celsius, se pune în aparatul de înghețată. După ce este gata se servește în cupe, ornat cu frunze de mentă.

De caise

Ingrediente: 10 caise mari, bine coapte, 5 linguri cu zahăr, 50 ml apă, 2 linguri cu zeamă de lămâie, 1 praf de sare, 1 lingură cu whiskey.

Mod de preparare: caisele se țin la frigider pentru două ore, apoi se taie în bucăți și se pun în blender, împreună cu zahărul, apa, zeama de lămâie, sarea şi whiskey. Se mixează până la omogenizarea perfectă, alcoolul având rolul de a păstra textura cremoasă a sorbetului. Se pune amestecul în aparatul de îngheţată, al cărui bol a stat la congelator, conform instrucţiunilor de pe ambalaj, și se lasă 30 de minute. Sorbetul se poate răci și în congelator, în caserole din plastic, lăsat circa o oră și amestecat după 30 de minute. Se servește în cupe, ornat după gust.