Main menu

header

Zice un proverb „Bătrâneţe, haine grele“. Parafrazând zicala, se poate improviza un alt proverb: „Bătrâneţe, ameţeli grele“. Asta pentru că vezi de multe ori câte un vârstnic mergând şerpuit pe stradă şi pe nedrept bănuit de trecători cum că şi-a băut minţile, că e beat de nu poate să meargă drept. Bietul bătrânel nici vorbă să-şi fi vărsat în gâtlej nişte pălincă sau nişte zaibăr, ci bietul de el are probleme de ameţeli sau de instabilitate.  O serie întreagă de ameţeli pornesc din ureche. Bineînţeles că există şi vertijuri provocate de proasta irigare a creierului, de hipertensiune, de defectare a reţelelor de nervi. Însă ameţelile venite din ureche sunt des întâlnite şi afectează chiar şi tinerii.

Explică acest capitol profesor doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii Mondiale ORL a ţărilor de limbă latină.  Urechea este una dintre marile minunăţii proiectate de Creator. Cu urechea şi cu creierul se pune în mişcare auzul şi tot cu urechea reuşim să ne menţinem echilibrul. În urechea internă se desfăşoară procese fascinante: în labirint şi în mediul lichid prin care plutesc mici cristale, unda mecanică sonoră venită de la zgomote, voci, muzică se transformă în fluxuri nervoase ce ajung la creier şi astfel auzim. Dar tot în această ureche medie, în labirint, se stabileşte şi echilibrul.

Când cristalele plutitoare din limfă se aşază pe culmile labirintului, la unii oameni, în timpul mişcării, aceste mici pietricele în loc să revină pe aceleaşi culmi se mută pe altele în mod anormal şi apar ameţelile. Cu timpul, celulele care mor nu mai sunt înlocuite de tot atâtea noi, zestrea naturală de celule din urechea medie împuţinându-se. Prin înaintarea în vârstă îmbătrâneşte şi lichidul din labirint, îşi schimbă compoziţia şi vâscozitatea, cum la fel se întâmplă şi cu articulaţiile, muşchii şi comenzile de la creier.

Aşa că se creează toate condiţiile pentru ameţeli.  Cele mai dese vertijuri nu sunt periculoase şi se numesc poziţionale paroxistice benigne. Pe parcursul acestora, se învârt toate lucrurile în jurul suferindului, dar se mai poate întâmpla ca ameţitul să aibă senzaţia că se învârte el faţă de lucruri, ca în căluşeii de la Moşi. Acest vertij nepericulos durează un minut, două şi dispare. Se produce adesea dimineaţa, când omul se scoală brusc din pat. Acest vertij paroxistic nepericulos nu trebuie tratat, cea mai bună metodă fiind recuperarea printr-o serie de manevre făcute de medic. Medicul se aşază în faţa celui ameţit şi îi întoarce brusc corpul în direcţia inversă faţă de oscilaţia pupilelor ochiului. Prin această manevră de repoziţionare a corpului şi a capului, cristalele din labirint sunt obligate să-şi urmeze drumul normal.

Omului îi dispare vertijul paroxistic, dar trebuie să aibă grijă să facă mişcare şi să ducă o viaţă cumpătată. Este greşit să se recomande medicamente de calmare a urechilor, fiindcă astfel se lenevesc ambele urechi medii şi este de nedorit.  De cele mai multe ori, ameţelile sunt diagnosticate în mod greşit ca fiind sindrom Menier. În realitate, 15% din vertijuri aparţin acestei boli. Este vorba despre o furtună în labirint, când creşte presiunea lichidului şi se modifică structura lui. Cei cu sindrom Menier simt o puternică ameţeală, cu senzaţia de prăbuşire în abis, având senzaţia că lucrurile se învârt în jurul lor, au greaţă, vărsături, aud zgomote în urechi şi le scade auzul.

Aceşti ameţiţi nu se ţin pe picioare, se retrag la întuneric, au transpiraţii abundente, îşi caută o poziţie fără ameţeală. Chiar fără tratament, vertijul Menier dispare după aproximativ opt ore, după care suferindul doarme adânc, însă rămâne adesea cu o scădere de auz. De vină sunt unii viruşi şi consumul excesiv de cafea, tutun şi alcool. În sindromul Menier se dau ceva sedative pentru a-l adormi pe bolnavul aflat în plină criză şi se reface presiunea lichidului din labirint cu perfuzii. Calmante se administrează doar trei zile, pentru că acestea blegesc labirintul urechii. După acest interval, bolnavul de Menier este riricat în picioare să se mişte, să nu îi devină puturoase şi leneşe labirinturile, iar el trebuie să renunţe la toxice de genul cafea, tutun, alcool.

Florin Condurăţeanu