Una dintre bolile cel mai mult bârfite, cel mai tare înjurate şi, pasămite, cunoscute şi înţelese, a fost şi este ulcerul. Una-două auzeai şi vecina de la etajul şapte, şi un cumătru de la Mizil cum dădeau sfaturi legate de boala ulceroasă, adesea ştiind tratamentul şi diagnosticul fără să poată pronunţa numele bolii de ulcer, dar tot îi ziceau „bubă la burtă”. Un mare profesor de boli ale tubului digestiv, doctorul Alexandru Oproiu, povestea că magistrul generaţiei sale, profesorul Spârchez, zicea: „Bă, ştiţi care este norocul nostru?
  Că 70% din ulcere se vindecă de la sine.“ Şi cam aşa se întâmplă. Organismul găseşte adesea puterea de a se război cu propriile arme cu ulcerele, ieşind, din fericire, victorios. Tot în materie de ulcere s-a produs şi cea mai spectaculoasă schimbare de macaz în medicină, şi asta graţie cercetărilor întreprinse de doi medici de la o facultate din Noua Zeelandă, care au răsturnat toate teoriile de până atunci despre ulcere. Cei doi universitari au lansat teoria că ulcerul este provocat în foarte multe cazuri de o bacterie (Helicobacter Pilori), ce trebuie bombardată cu antibiotice susţinute şi cu un medicament împotriva secreţiei acide. Până la urmă, după 20 de ani, respectivii au şi primit Premiul Nobel pentru această teorie revoluţionară. Numai că lumea se răsuceşte şi iată că ultimele congrese mondiale semnalează că ulcerele provocate de bacteria 

Helicobacter Pilori au început să scadă de la 90% la 75%, ba chiar la 50%, şi revin pe scenă ulcerele clasice produse de stres şi de un exces de secreţie cu acid clorhidric. Acest tip de ulcere, fără implicarea bacteriei Helicobacter, sunt capricioase, se tratează greu şi revin periodic, în special toamna şi primăvara.

  Să reamintim cum se luptă împotriva Helicobacterului Pilori.
  Timp de o săptămână se administrează câte două antibiotice: ori amoxicilină plus metronidazol, ori amoxicilină şi claritromicină. În paralel, timp de trei săptămâni sau de o lună, se recomandă şi un inhibitor de pompă de proton din familia omeprazolului. Mai nou, în locul metronidazolului şi claritromicinei se dă pacientului un alt antibiotic, rifabutina, ce este o doctorie din tratamentul împotriva tuberculozei. Când un ulcer este tratat şi nu mai recidivează, înseamnă că tulpina de Helicobacter Pilori a fost eradicată.
Dar să ne reîntoarcem la ascensiunea ulcerelor generate de secreţia excesivă de acid clorhidric în stomac. Sunt ulcere, de regulă moştenire de familie, ce apar la tinerii de 25-35 de ani şi atunci când tratamentul este oprit recidivează. Tratamentul se întinde pe două etape: în prima etapă, ulcerul acesta este atacat cu medicamente antisecretorii, deci împotriva plusului de secreţie acidă, medicamente din familia omeprazolului.
  Etapa a doua a terapiei îşi propune un tratament de întreţinere. Aceste ulcere dau uneori complicaţii, cum ar fi ulcerele cu perforaţii ale stomacului, însoţite de hemoragii ce impun intervenţia chirurgului. În cazul ulcerelor cauzate de Helicobacter Pilori, chirurgia nu-şi prea are locul.
Tabloul zilelor noastre în privinţa ulcerelor trebuie să conţină şi categoria de ulcere provocate de alte medicamente. O mulţime de oameni luptă cu bolile reumatismale înghiţind zilnic medicamente antiinflamatoare pe bază de cortizon sau necortizonice. Aceste pilule antiinflamatoare pot provoca grave complicaţii digestive, ajungându-se chiar la hemoragia digestivă ce omoară. Unele medicamente anticoagulante pentru prevenirea accidentului vascular cerebral şi a profilaxiei infarctelor, cum ar fi plavixul, pot produce ca efect secundar ulcere. Şi medicamentele bifosfonate împotriva osteoporozei pot să dea ulcere. În cazul efectelor rele provocate de medicamentele inflamatoare, mai întâi se închide ulcerul şi apoi se reporneşte tratamentul împotriva reumatismului, folosindu-se, alături de medicamentele antiinflamatoare, şi unul din categoria omeprazol.