Main menu

header

786 2 1Deseori mă întreb dacă felul în care gândesc eu este cel corect. Am impresia, în multe cazuri, că ori sunt cumva defect, ori lumea din jurul meu o ia pe o pantă pe care nu vreau să merg. Nu dramatizez foarte tare, pentru că nu e cazul și pentru că de multe ori stau și mă gândesc și-mi dau seama că e inutil. Spre exemplu, dragii mei, ceea ce scriu eu aici, în editorialele mele sau ceea ce spun în emisiunile radio și tv nu sunt adevăruri universal valabile. Eu nu vreau să impun nimănui nimic. Nu sunt nici vreun filosof nedescoperit și nici nu dețin vreo rețetă a fericirii. Nu mă pun în rolul omului care știe tot și nici nu fac judecăți de valoare fără un dram de argumente.

Vorbesc mereu din perspectiva mea și cred că după aproape 30 de ani de când sunt în fața oamenilor, de când evoluez, de când fac această profesie, mi-am câștigat un soi de rol de a spune, de a emite păreri și de a încerca să ofer publicului meu viziuni proprii de viață. Dar să știți că niciodată n-am epatat cu asta și n-am încercat să mă transform în patriotul de serviciu, în cel care le știe pe toate și spune de toate ca și când asta ar fi deplinătatea lumii. Nu! Am în schimb propriile păreri, am o idee clară despre mine și ce-i în preajma mea și nu ezit să o spun, pentru că adevărul, mai optimist sau mai puțin optimist, poate avea efect tămăduitor.

786 2 2Sigur că nu mi-e ușor să văd panta descendentă pe care o ia arta noastră. Și nu-s nici elitist, nu-mi plac extremele și nici nu vreau ca cineva să fie forțat să iubească sau să înțeleagă ceva. Dar mă uit cu stupoare și văd că oamenii se bat pe probleme legate de educație, uitând că aceasta lipsește cu desăvârșire, uitând că pruncii lor au idoli îndoielnici. Văd că nimeni n-a învățat nimic după pandemie! Mă uimește răutatea, felul oamenilor de-a scrie și de-a desființa valori, ani de muncă, tradiții. Rămân mască când văd care-s preferințele actuale, care-i tipul de divertisment preferat. Parcă-mi dau seama, pe de o parte, că ne merităm soarta, dar mă încăpățânez, mai ceva ca un catâr, deși și eu am suferit mult din vorbele oamenilor fără minte, să fiu optimist, să mai cred și să mai dau șanse țării mele, să-i aduc valori în față și muzică decentă.

N-am spus niciodată că muzica mea sau muzica ușoară românească este perfectă. E un gen, cu admiratori, dar și cu oameni pentru care nu trezește niciun interes. Dar de acolo la a blama e cale lungă. De acolo la a ridica pe un piedestal mediocritatea și a transforma în virtute prostia umană, e drum lung, de fier.

Nu-mi doresc o țară plină de doctori docenți, dar nici una doldora de prostie! Mereu mi-a plăcut echilibrul și poate și de asta am încercat să diversific, să ofer pe mai multe plaje, să dau alternative. Nu-s perfect, dar măcar sunt decent, iar arta mea spune o poveste, are o idee, un fir și nu îndobitocește. Dar poate că-s eu altfel, defect. Poate că viziunea mea e singulară, iar lumea preferă alte valori. Poate că bunul simț nu mai e la căutare, iar limbajul decent a ajuns să fie ceva exotic.

Poate că nu mai este interesant să spui ceva cu tâlc, ci pur și simplu să-ți bați joc și să râzi, la nesfârșit, de prostia altora, fără să o vezi pe cea din curtea ta, care-i de fapt mult mai urâtă! Nu mai am verdicte. Am obosit parcă. Dar chiar și așa mă încred în oamenii speciali, care știu și pot să discearnă și-n care e în continuare salvarea noastră, a celor care avem drag de viață, de lume, de frumos și desigur, de România!