Totul e pe fugă, pe repede înainte, de zici că suntem la maraton și avem nevoie de medalii. Ei bine, nu, nu ne ridică nimeni statui pentru ce încercăm să facem, nu ne premiază nimeni dacă încercăm să lăsăm în plan secund anumite activități, pentru a cuprinde cât mai mult din altele.

Oamenii nu mai știu să se bucure. Nu mai știu să petreacă. Merg la evenimente și văd multe persoane care stau la mese, posomorâte, obligate parcă să fie acolo, mereu cu ochii în telefon. Așa e azi la mese, cu... prietenii! Jumătate stau pe telefon și vorbesc lacunar, fiind permanent conectați la nu știu ce, dar oricum la ceva care le răpește atenția și dragul de a interacționa cu cei din jur.

Cred că este o problemă actuală, gravă, a lumii în care trăim. Dincolo de pericolul războaielor, a lipsei păcii, ne paște și acest pericol major - al robotizării umane, la nivel spiritual, conceptual. Asta pentru că nu se mai gândește cu sufletul, nu se mai trăiește, nu se mai dorește apropiere și nici nu există dorință pentru a remedia asta, pentru că toți vor să comprime timpul, de parcă asta ar fi soluția unei vieți de calitate.

Oamenii nu mai știu să râdă, să asculte, nu mai au răbdare să vadă, să se aranjeze, să meargă într-un loc în care sunt complet deconectați de la viața cotidiană. Poate și de asta spun mereu că e tare bine cu tehnologie pe de o parte, pentru că a ușurat multe dintre activitățile grele și complicate, dar extrem de rău pe de altă parte.

E rău că nu mai avem tihnă, nu mai avem atenție, nu mai avem dorința de a căuta, de a răbda, de a asculta și de a nu fi permanent cu atenția în altă parte, oricât de multă atenție distributivă am avea unii dintre noi.

Nu cred în soluții. Nu știu care-s ele și de obicei rețetele nu prind. Cred doar că e bine să conștientizăm această gravitate și să vedem ce putem face să fim mai fericiți.

La concerte, la spectacole, oamenii nu mai au dorința de a se bucura de moment, de a savura magia acelor clipe live pe care le trăiesc. Ei își doresc să imprime cât mai mult, să filmeze, să imortalizeze și să păstreze. Nu e rău neapărat, dar unde lași emoția momentului? Ea se pierde. Așa e în majoritatea cazurilor. Se apasă un buton al vitezei, intrăm pe un pilot automat și nu mai ieșim decât atunci când ceva puternic și grav ne scoate de pe șosea. De ce să ajungem în acea situație?

Echilibrul este cea mai grea provocare a lumii actuale, dar nu e imposibilă. Dacă învățăm să fim cumpătați, dacă ne mai și oprim din goană, dacă ascultăm mai mult, vorbim mai mult, căutăm mai mult, vom vedea că viața, dintr-o dată, va avea un alt farmec, o altă culoare, va căpăta un gust pe care nu l-am mai simțit de mult unii, iar alții poate niciodată.

Nu totul se rezumă la tehnologie! Viața este o binecuvântare pe care-i minunat să o trăiești la timpul prezent. Să te bucuri!

Marșez pe ideea asta și o aplic în viața mea. Iar viața asta a mea, a unui artist permanent pe drumuri, permanent în proiecte, este agitată, dar eu îmi rezerv un timp al meu, unul secret, în care râd, ascult, privesc, iubesc, las telefonul departe și mă bucur la propriu de cine sunt, de oamenii de care mă înconjor, de clipele pe care le vreau impregnate în sufletul meu și pe care știu sigur că nu le voi mai trăi sau nu le voi mai simți niciodată!

Repet, trăiți, iubiți, bucurați-vă unii de alții, nu e totul doar tehnologie!