de Laura Zmaranda şi Florica Pintea
Despre România se vorbeşte de multe ori ca despre un ultim bastion al animalelor sălbatice. Însă se vorbeşte foarte puţin despre presiunea extraordinară exercitată asupra acestui refugiu al necuvântătoarelor. Habitatele naturale dispar cu repeziciune, iar goliciunea care rămâne în loc aduce cu sine dispariţia multor specii de animale. În rândurile următoare vorbim doar despre câteva dintre ele.
Balaurul dobrogean, cel mai mare constrictor din ţară
Elaphe sauromates sau Balaurul dobrogean este unul dintre şerpii endemici României şi este protejat prin lege. În pofida numelui său cu conotaţii legendare şi a dimensiunilor impozante (în cazuri excepţionale acest şarpe atinge şi 2 metri lungime), Balaurul dobrogean este o specie destul de rară care a înregistrat o regresie din cauza distrugerii habitatelor naturale. Elaphe sauromates este un şarpe constrictor, ca urmare muşcătura lui nu este veninoasă. Atunci când se simte în pericol îşi aplatizează capul şi scoate un şuierat pentru a-şi intimida potenţialul adversar şi muşcă doar pentru a se apăra. Acest şarpe trăieşte, în special, în zonele de silvostepă şi stepă, în semideşerturi pietroase şi în pajiştile premontane şi montane din judeţele Galaţi, Buzău, Tulcea, Constanţa. Spre deosebire de alţi şerpi care îşi fac siesta la soare, Balaurul dobrogean nu iubeşte soarele puternic şi, în pofida dimensiunilor sale, se caţără cu uşurinţă în copaci. Herpetologii susţin că în ultimii ani, datorită restricţiilor impuse în parcurile naturale, populaţia de Balauri dobrogeni a crescut.
Boa de nisip, fotografiat după 77 de ani în care nu a mai fost văzut
Eryx jaculus este considerat cel mai rar şarpe din ţara noastră, este declarat monument al naturii şi protejat prin lege. Acest şarpe este cunoscut şi drept boa de nisip, iar numele acesta probabil că i se trage şi de la faptul că preferă regiunile aride. Herpetologii spun că preferă pământul afânat şi nisipos în care îşi poate săpa cu uşurinţă ascunzişuri. Este un şarpe nocturn, de aceea ziua stă ascuns în nisip sau sub roci. Datorită rarelor cazuri în care a fost văzut s-a stabilit că boa de nisip preferă habitatele naturale din Tulcea şi din apropiere de Turnu Măgurele. La fel ca Balaurul dobrogean, boa de nisip este un şarpe constrictor, în consecinţă muşcătura lui nu este veninoasă. În 1937 a fost făcută ultima menţiune cu privire la descoperirea unui astfel de exemplar în România. Şi până nu demult s-a crezut că acest şarpe a dispărut din ţara noastră. Însă în 2014 acesta a fost fotografiat din nou în judeţul Teleorman, în timp ce se însorea pe un perete de pământ.
Râul Vâlsan, ultimul refugiu al aspretelui
Oceanele, râurile şi lacurile sunt ecosisteme extraordinare prin diversitatea de vieţuitoare pe care o au. În 1956 în apele repezi de munte a fost descoperită o specie nouă de peşte, care nu se mai regăsea niciunde altundeva în Europa. Era vorba despre asprete, un peşte a cărui existenţă nu mai fusese semnalată până atunci în apele României, dar despre care s-a stabilit, ulterior, că este o specie endemică bazinului hidrografic al Dunării din România, răspândită în trecut în bazinul superior de munte al râului Argeş şi în afluenţii săi, Vâlsan şi Râul Doamnei. Cu timpul, din cauza mai multor factori antropici (construirea unui lac de baraj în amonte de arealul său, exploatarea pietrelor de râu şi a balastului şi diferitele deversări în râu) habitatul aspretelui a fost distrus, iar peştele acesta a devenit atât de rar încât a fost declarat monument al naturii. Din momentul descoperirii sale şi până în 2005 populaţia aspretelui a scăzut semnificativ, astfel că la data menţionată anterior în râul Vâlsan mai existau aproximativ 100 de exemplare. Astăzi, este considerată specia cu cel mai mic areal din toată ihtiofauna europeană şi este cel mai rar peşte din Europa. Pentru a-l salva de la dispariţie, valea râului Vâlsanului a fost declarată rezervaţie cu regim special şi în consecinţă s-a stabilit că pescuitul este interzis, la fel şi exploatarea balastului şi a pietrelor din râu.
În Dobrogea mai sunt doar 500 de dihori pătaţi
Una dintre speciile rare ale ţării noastre este şi dihorul pătat sau Vormela peregusna, cum este cunoscut ştiinţific. De altfel, România este singura ţară din Europa care are pe teritoriul său populaţii de dihor pătat. Acesta este un animăluţ carnivor care se înrudeşte cu jderul, bursucul şi nevăstuica şi al cărui areal de existenţă se regăseşte în zonele aride şi de stepă ale Dobrogei. Din cauza restrângerii habitatului său natural, dihorul pătat a devenit o specie pe cale de dispariţie, protejată prin lege din 1993. Cu toate acestea, astăzi mai există aproximativ 500 de exemplare, iar dihorul pătat este consemnat pe lista roşie a animalelor pe cale de dispariţie.
În conştiinţa colectivă, probabil, cel mai cunoscut animal pe cale de dispariţie este zimbrul. Ultimele două exemplare de zimbru au fost împuşcate în 1762 în Moldova şi în Transilvania în 1790. Începând cu anul 1958, România a început să facă eforturi pentru conservarea şi reintroducerea zimbrilor în sălbăticie. Astăzi, în ţara noastră există cinci rezervaţii de zimbri