Main menu

header

    Atât razele ultraviolete, cât şi aerosolii apei sărate acţionează benefic asupra organismului în creştere. Soarele ajută la asimilarea vitaminei D în organismul copilului şi, implicit, la fixarea calciului.

Helioterapia, indicată după vârsta de 2 ani
    Datorită curei heliomarine, copiilor li se vindecă sau cel puţin li se ameliorează afecţiuni cronice precum adenoidite (inflamaţii ale ţesutului glandular din regiunea nazofaringiană, provocate de o infecţie microbiană sau virotică), amigdalite, faringite şi complicaţii ale acestora ca otitele, sinuzitele şi adenopatiile cervicale. Este contraindicată această cură copiilor care prezintă afecţiuni acute sau boli infecţioase sau celor care se află în perioada de convalescenţă, după ce au suferit de tuse convulsivă sau de rujeolă. Legat de vârsta la care se recomandă cura de mare propriu-zisă, părerile sunt controversate.

     Unii medici consideră că numai după vârsta de 2 ani sunt indicate. Alţii susţin că, după 1 an şi jumătate şi chiar mai devreme, copiii sunt pregătiţi să se bucure de efectele benefice ale mării, cu condiţia ca expunerea să se facă progresiv, după un program stabilit, ce duce la o adaptare fără riscuri chiar şi pentru această categorie de vârstă. 

Prima plajă…
     Se recomandă ca plaja să se facă în prima parte a zilei, dimineaţa, între orele 8:00 şi 10:00. Pentru prima şi a doua zi de plajă, perioada de expunere recomandată este de cinci-şapte minute de soare, cinci-şapte minute de stat în apă şi 15 minute la umbră. Expunerea se repetă de trei-patru ori, fără însă ca statul pe plajă să depăşească o oră şi jumătate sau două.
    
     În a treia şi a patra zi, opt-zece minute de soare sunt suficiente, de asemenea, şapte-opt minute de apă şi apoi 15 minute de umbră. Aceste intervale se pot repeta de trei-patru ori în ziua respectivă. Din a cincea zi, expunerea la soare va creşte progresiv, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre statul în apă, care va respecta timpii din zilele precedente. Rămâne în schimb la fel menţinerea la umbră. Din ziua a şasea sau a şaptea, copilul se poate expune un timp mai îndelungat atât la soare, cât şi în apă. De acum se poate sta câte trei-patru ore la plajă.
Veronica Zărescu