Pierderea auzului

   Auzul reprezintă unul dintre simţurile fundamentale ale omului. Alterarea funcţiei auditive produce tulburări în orientarea pacientului în mediul înconjurător, dar mai ales dificultăţi de comunicare cu semenii. Surditatea copilului constituie o preocupare aparte a medicinei, deoarece, spre deosebire de adult, pierderea de auz suferită la o vârstă fragedă influenţează profund şi grav formarea intelectuală şi psihologică a copilului.

  Tulburări de limbaj
   Surditatea copilului se manifestă în principal prin semne generale ce trebuie cunoscute atât de familie, cât şi de alte persoane care se ocupă de îngrijirea şi de educarea copiilor. Acestea sunt reprezentate prin tulburări de limbaj, de dezvoltare intelectuală şi prin tulburări psihoafective. Copilul care este surd nu poate acumula bagajul de cuvinte necesar vorbirii şi nu-şi formează automatismele nervoase necesare limbajului. Copilul surd are un sentiment de izolare, evenimentele la care asistă i se par incoerente, de neînţeles pentru el, anturajul i se pare străin şi ostil.

  Stabilirea tipului de surditate
Testarea auzului cu aparatura specială din spitale permite stabilirea tipului de surditate. Cele mai frecvente cauze ce pot produce surditatea la copil sunt: prematuritatea, traumatismul obstetrical, rubeola maternă, sifilisul congenital, hipotiroidia, administrarea de medicamente ototoxice (Gentamicină, Neomicină, Kanamicină, Streptomicină), boli infecto­contagioase (tusea convulsivă, rujeola, varicela, meningoencefalita). Examenul auditiv la sugari şi la copiii mici este foarte dificil, din cauza posibilităţii reduse de cooperare, cât şi din cauza stării de frică indusă de manevrele şi de aparatele de testare. O latură importantă a terapiei este reprezentată de reeducarea în centre speciale, mai ales în sensul câştigării sau menţinerii limbajului. Unele cazuri pot beneficia de tratament medicamentos sau chirurgical, iar altele impun protezarea auditivă sau implantul cohlear, ce compensează funcţia auditivă.

Veronica Zărescu