Main menu

header

  Ca să putem afla momentul în care copilul nostru este pregătit să primească bani de buzunar trebuie mai întâi să îl facem să înţeleagă rolul banilor în viaţa de zi cu zi. De multe ori evităm să mergem cu copilul la cumpărături fie pentru că ne temem să nu se plictisească, fie pentru că ne cere lucruri pe care nu i le putem cumpăra ori pentru că nu putem fi atenţi şi la copil, şi la ce luăm.

  Cumpărăturile au un rol educativ important
  Totuşi, este necesar să îi cerem părerea privind achiziţionarea diferitelor produse, fie ele de mâncare sau pentru el însuşi, pentru toată familia, pentru vacanţă sau diverse daruri pentru cei dragi. Cumpărăturile au un rol educativ important pentru copil. Mergând regulat cu el în magazine, completând împreună liste de cumpărături, îl vom ajuta să înveţe valoarea lucrurilor, să-şi facă „mici socoteli” privind lucrurile pe care şi le doreşte. Astfel, copilul va reuşi să se comporte adecvat în magazine şi chiar să fie de ajutor. Sigur că o dată cu dorinţele sale pentru diferite produse, va începe să strângă bănuţi, să-şi facă planuri legate de anumite jucării sau cadouri pe care vrea să le facă celor din familie sau prietenilor. Aşa va afla cum să gestioneze sumele pe care le-a strâns, va cunoaşte cu aproximaţie preţurile obiectelor pe care le doreşte. Primii paşi către banii de buzunar sunt aşadar făcuţi împreună cu părinţii, încă de când copilul este mic.

  Cât îi dăm copilului?
  Este indicat ca banii strânşi de cel mic să fie în conformitate cu capacitatea sa de a-i gestiona. Dacă se va trezi cu sume mai mari, copilul nu va şti ce să facă cu ele. Aşadar, chiar dacă îşi doreşte o jucărie sau altceva, valoarea respectivului obiect nu trebuie să depăşească posibilităţile sale de a strânge banii respectivi. La 6-7 ani, un copil poate să facă mici cumpărături, cu condiţia să se descurce cu socotelile până la 20, cu restul şi cu relaţia cu vânzătorul. Astfel, el poate merge singur la un magazin mic pentru a cumpăra un corn, nişte bomboane, un iaurt, un caiet, o pungă cu pufuleţi. Din punct de vedere psihologic, atât recompensarea, cât şi pedepsirea copilului cu ajutorul banilor nu sunt recomandate, pentru că astfel el va înţelege că banii sunt un cadou, va avea un comportament duplicitar doar pentru a-i obţine şi va pierde din vedere aspectul cel mai important, cel practic: avem nevoie de bani pentru a cumpăra diferite produse.
Veronica Zărescu