Main menu

header

de Dana Purgaru

Foarte multe mame ştiu că plimbarea în braţe are un efect calmant asupra bebeluşilor agitaţi. Această concluzie a fost însă testată ştiinţific recent şi a fost confirmată de oamenii de ştiinţă japonezi.

Cercetătorii au monitorizat reacţiile a 12 copii cu vârste cuprinse între 1 lună şi 6 luni, încercând să descopere care este pentru mame cel mai eficient mod de a calma un bebeluş care plânge, în 30 de secunde - simpla ţinere în braţe sau plimbarea sa? Copilaşii care erau plimbaţi în braţe s-au dovedit cei mai relaxaţi, comparativ cu copiii ale căror mame îi ţineau în braţe sau îi legănau stând pe scaun. Când mama se ridica şi începea să meargă ţinând copilul în braţe, oamenii de ştiinţă observau, uimiţi, schimbări imediate în comportamentul acestuia, precum scăderea ritmului cardiac şi liniştirea.

Atunci când cauza care a determinat plânsul sugarului persistă, acesta poate începe să plângă din nou îndată ce plimbatul încetează. De aceea, oamenii de ştiinţă recomandă părinţilor să încerce să plimbe copilaşul, acest lucru putând să-i ajute să descopere cauza plânsului.

• Efectul a fost observat şi în cazul plimbării de către o altă persoană, dar funcţionează în special în cazul bebeluşilor mai mici de 2 luni.