de Carmen Ciripoiu
Înflorește întotdeauna în preajma Paștelui, ca o confirmare a faptului că s-a născut din lacrimile lui Hristos răstignit pe cruce. Chiar dacă este considerată o plantă toxică, rușcuța de primăvară, o minune de floare, este unul dintre cele mai puternice tonice cardiace cunoscute în medicina naturistă.
Recomandată în caz de ascite
Cunoscută în medicina populară și sub denumirea de buruiana-calului, buruiana neagră, chioara-găinii sau cocoșei, frumoasa rușcuță este utilizată cel mai frecvent în caz de hipotensiune sau pentru tratarea anginei pectorale. Dacă rădăcinile fibroase, plămădite în rachiu, sunt folosite din cele mai vechi timpuri pentru durerile de cap, frunzele și partea apicală a plantei conțin substanțe biologic active, care dilată vasele coronariene. De asemenea, planta reduce edemul, fiind recomandată în caz de ascite, deoarece accelerează eliminarea lichidelor pe cale renală. Nu în ultimul rând, rușcuța de primăvară este recomandată ca adjuvant în caz de ciroză sau în alte tulburări hepatice asociate cu reţinerea de lichide în organism. Se mai utilizează în combaterea migrenelor şi a altor cefalalgii. Tot ca adjuvant, se folosește și în hipertiroidie. Pentru a obține rezultate mai bune în tulburările neurovegetative, tinctura de rușcuță de primăvară se asociază cu tinctura de lăcrămioare și de valeriană.
Ceaiul, un diuretic puternic
Pentru obținerea tincturii de rușcuță de primăvară se folosesc 50 g plantă mărunțită foarte bine peste care se toarnă 250 ml alcool. Se macerează două săptămâni, apoi se strecoară. Preparatul se recomandă persoanelor care suferă de hipertensiune și aritmii. Se administrează două lingurițe pe zi, diluate în jumătate de pahar cu apă. La rândul său, ceaiul ajută la întărirea inimii și este un excepțional diuretic. Poțiunea se obține din 2 g frunze care se fierb în 100 ml apă. Se lasă 15 minute la infuzat, apoi se strecoară. Se consumă două căni pe zi. Dacă reținerile de lichid au legătură cu afecțiuni cardiace, se amestecă 25 g rușcuță, 25 g rădăcină de osul-iepurelui, 20 g fructe de măceș și 50 g frunze de mesteacăn. O lingură cu vârf se infuzează timp de șase ore în 300 ml apă rece, se aduce la punctul de fierbere, se lasă la răcit, apoi se încălzește, fără să se fiarbă pe foc slab, încă un sfert de oră. Se strecoară și se bea cu înghițituri mici pe parcursul zilei. O altă combinație binefăcătoare se obține dintr-o lingură cu rușcuță de primăvară, una cu flori de sânziene, o alta cu drobiță, crenguțe de ienupăr și o linguriță cu flori de lăcrămioare. Plantele se pun la fiert în 1,5 litri de apă rece și se țin pe foc până se evaporă un sfert din lichid. Se infuzează acoperit cu capac, până la răcire. Se beau una-două linguri la fiecare două ore (cel mai indicat de la ora 9:00 până la ora 21:00).
Tratamentele se fac doar sub supravegherea specialiștilor!
Pentru că este o plantă otrăvitoare, rușcuța de primăvară nu se folosește decât sub directa supraveghere a specialiștilor în terapii naturiste. Chiar dacă prin fierbere planta își pierde din toxicitate, rămâne la fel de periculoasă atunci când este uscată. Pacienții care depășesc un gram pe zi se pot confrunta cu bătăi accelerate ale inimii, greață, vomă, diaree și uneori chiar oprirea inimii. În acest caz, bolnavii trebuie să apeleze de urgență la purgative și vomitive.