Main menu

header

797 7 1de Călin Popa şi Gabriela Comşa

Atunci când se discută despre cele mai sănătoase alimente, fructele şi legumele sunt în capul listei, alături de ierburile proaspete, la fel de importante pentru o dietă echilibrată. Printre acestea, menta se remarcă în mod special ca având una dintre cele mai mari capacităţi antioxidante.

Îi vine de hac tusei!

Menta conţine potasiu, magneziu, calciu, fosfor, vitaminele C și A. De asemenea, planta aduce organismului un antioxidant cunoscut sub numele de acid rozmarinic, studiat pentru eficacitatea sa în ameliorarea simptomelor alergiilor sezoniere. În același timp, menta conţine mentol, un decongestionant natural, care ajută la ruperea mucusului. Astfel, această plantă parfumată, administrată sub formă de ceai, preparat din o linguriță cu mentă uscată la o cană cu apă fierbinte, scade tusea, febra, atenuează durerile în gât și eliberează sinusurile înfundate. Cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru aportul la echilibrul digestiv, menta calmează tulburările gastrice și previne indigestia. Este utilizată pentru tratarea gazelor, a colitei ulcerative, a dispepsiei, în boala Crohn. De asemenea, uleiul de mentă s-a dovedit eficient în tratarea durerilor abdominale şi a disconfortului asociat cu sindromul de colon iritabil. Ca antibacterian, menta are efect împotriva proliferării bacteriilor transmise de alimente, inclusiv salmonella, listeria şi E.coli. În același timp, principiul amar din această plantă stimulează secreţiile pancreatice şi efectele coleretice care susțin fluxul de bilă.

Oferă o binefăcătoare senzaţie de răcoare

Menta acţionează ca un calmant şi relaxant, care diminuează anumite tipuri de dureri de cap, precum și disconfortul muscular temporar. În plus, alături de ceai, capsulele de extract de mentă sunt eficiente ca tratament nesteroidian în reducerea intensităţii crampelor menstruale. Totodată, uleiul de mentă accelerează fluxul sangvin şi oferă senzaţie de răcoare. Se aplică pe frunte şi pe tâmple, pentru a reduce migrena și local, prin masaj, împotriva crampelor și întinderilor musculare. Totodată, ceaiul de mentă stimulează producerea de energie şi scade oboseala din timpul zilei.

Uleiul de mentă este adesea folosit în pasta de dinţi şi în produse de înfrumusețare