Main menu

header

831 6 1de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Virusul SARS-CoV-2 lasă urme chiar şi după vindecare. Hiposmia şi parosmia, adică scăderea sau deteriorarea mirosului, sunt două dintre simptomele cu care pacienţii se confruntă şi după ce au scăpat de boală, şi, în unele cazuri, recuperarea este mai grea decât vindecarea. Daniela Ionescu (medalion), medic specialist ORL şi fitoterapeut, ne-a prezentat câteva remedii cu ajutorul cărora pacienţii, care şi-au pierdut mirosul natural, să şi-l poată recupera cât mai repede şi cât mai corect.

„Nu este un simptom de debut, ci apare ca un efect secundar al bolii”

- Cu ce schimbări se confruntă pacienţii după vindecarea de SARS-CoV-2?

- Conform studiilor, cei mai mulţi pacienţi, 85%-90%, care-şi pierd mirosul în timpul bolii, îl recuperează în cel mult o lună, restul de 10%-15% relatează persistenţa scăderii mirosului, adică hiposmia, sau/şi distorsiuni ale mirosului, adică parosmia. Există şi cazuri de pacienţi care dezvoltă anosmia, pierderea completă a mirosului.

- Ce înseamnă, mai exact, parosmia?

- Parosmia înseamnă alterarea simţului mirosului, inabilitatea creierului de a detecta corect un miros natural, percepţia diferită, neplăcută a mirosului. În COVID-19, mirosul natural plăcut este perceput, de cele mai multe ori, ca unul neplăcut: miros de arsură, chimicale, deseori, petrol, benzină, alimente alterate. În unele cazuri, o lămâie miroase a ars ciocolata are miros de petrol, scorţişoara are iz de mâncare stricată sau, mai rău, de gunoi. Parosmia nu este un simptom de debut, ea apare ca un efect secundar al bolii.

- Ce determină această afecţiune?

- În primul rând, afectarea nervului mirosului, apoi, afectarea neurologică, respectiv, procesarea la nivel central. Când nervul mirosului reîncepe să se refacă, poate conduce informaţia într-un alt loc la nivelul creierului, rezultând o perturbare a simţului mirosului. Noi recunoaştem mirosurile ca un amestec al moleculelor odorizante. Dacă unii dintre receptorii olfactivi nu funcţionează, va rezulta un semnal distorsionat care, de cele mai multe ori, este interpretat ca neplăcut (troposmia).

„Faceţi inhalaţii cu ulei esenţial de pin, mentă şi eucalipt!”

831 6 2- Ne putem trata acasă, natural?

- Da, cu ulei esenţial de cimbru şi ulei esenţial de cuişoare, câte trei picături, de trei ori pe zi, amestecate cu miere. Mai recomand extract gemoterapic de coacăz negru (5 picături, de trei ori pe zi), în combinaţie cu Crom, Seleniu, Zinc, din surse naturale, sub formă de capsule, vitamina A naturală din extract de crăiţe şi extract de fructe goji, câte 1 capsulă pe zi, vitamina C naturală solubilă (este bogată în extract de acerola, extract de coacăz negru, de cătină, de măceşe şi ulei esenţial de lămâie) şi ulei de peşte, sursă de Omega 3. Asociaţi cu un antiinflamator (lemn dulce, coacăz negru), cu un antiseptic, dar şi cu vitamine şi minerale. Local, folosiţi uleiul de cătină, 3-5 picături intranazal, de două ori pe zi, biosept roll-on nazal, aplicaţii perinarinar, de 3-5 ori pe zi, hapciu inhalant, ce conţine uleiuri esenţiale de cimbru, mentol, anetol, câte 10 picături la 2 litri de apă, faceţi o inhalaţie seara şi puteţi alterna cu inhalaţii cu ulei esenţial de pin, mentă şi eucalipt.

- Când şi cum se recuperează mirosul?

- Recuperarea simţului mirosului depinde, într-o oarecare măsură, de refacerea nervului. S-a dovedit că „antrenarea mirosului” poate avea rezultate prin folosirea diverselor arome naturale cum sunt trandafirul, lămâia, portocala, eucaliptul, cuişoarele, scorţişoara, chimenul, menta, busuiocul, rozmarinul sau cafeaua. Pacientul miroase cu fiecare nară timp de 15 secunde, de două ori pe zi, fiecare aromă cunoscută şi se gândeşte la acel aliment, încercând să facă legături cunoscute. Asociază lămâia cu mirosul cunoscut de lămâie, cuișoarele cu mirosul de cuișoare, scorțișoara cu scorțișoară, timp de trei-șase luni, până când creierul reînvaţă mirosul. De asemenea, hreanul sau muştarul activează nervul trigemen, producând un alt tip de stimulare nazală.

„Se administrează tincturi cu acţiune decongestivă nazală”

831 6 3- Ce remedii recomandaţi în cazul hiposmiei?

- În cazul hiposmiei, se alternează remediile până la dispariţia simptomatologiei acute, 10-14 zile, ulterior folosindu-se numai tratamentul local şi antrenarea mirosului, trei-șase luni. Intern, se administrează tinctura hapciu din extract de creţuşcă, şovârv, cimbru, coacăz, ghimbir şi tea-tree, câte 40 de picături, la o cană cu ceai, de trei ori pe zi, tinctură biosept cu extract de muguri de plop, isop, hrean, cuişoare, tea-tree, fenicul şi cimbru, 40 de picături, de trei ori pe zi, tinctură de lemn dulce şi extract de propolis şi de echinacea, câte 40 de picături, de trei ori pe zi. Se mai poate face tratament cu biomicin ulei, conţine ulei esenţial de tea-tree şi ulei esențial de cuişoare, câte cinci picături, cu o linguriţă cu miere, de trei ori pe zi, cu ulei de cătină, câte 20 de picături, de trei ori pe zi, vitamine din grupul B - vitamina B complex natural capsule, de trei ori pe zi, timp de trei luni.

- Ce remedii recomandaţi în timpul infectării cu COVID-19?

- În cazul anosmiei, hiposmiei şi parosmiei, în timpul infectării cu SARS-CoV-2, se pot face inhalaţii cu uleiuri esenţiale, administrare internă de tincturi cu acţiune decongestivă nazală (hapciu, biosept), perinarinar se aplică uleiuri esenţiale (biosept roll-on nazal), se exersează mirosul cu esenţe naturale, iar ca bază, vitaminele A, C şi B. Tratamentul se face în funcţie de simptomatologia existentă. Dacă pacientul nu are nicio formă de afectare gust/miros, nu are nevoie să îl administreze.

„Hreanul sau muştarul activează nervul trigemen, producând un alt tip de stimulare nazală“

„Este bine ca pacienţii să se adreseze unui medic ORL-ist pentru că există şi alte cauze pentru care hiposmia sau parosmia nu se remediază în câteva luni. Pot fi o deviaţie înaltă de sept, o rinită, polipi sau o sinuzită neglijată“

„Luaţi ulei esenţial de cuişoare, amestecat cu miere“

- Cum ne putem antrena mirosul?

- Uleiurile esenţiale sunt cel mai eficient tratament. De exemplu, luaţi ulei esenţial de cuişoare, trei picături amestecate cu miere, de trei ori pe zi, inhalaţii cu ulei esenţial de pin, mentă, eucalipt, 10 picături adăugate la 2 litri de apă, seara. Aplicaţi perinarinar ulei esenţial de lămâie, portocală sau lemongrass, de două-trei ori pe zi. Asociaţi vitamine din grupele A, B şi C şi ulei de peşte, câte două-trei capsule pe zi. În cazul parosmiei, administraţi vitamina B complex natural, 1 capsulă de trei ori pe zi, între o lună şi trei, vitamina C naturală solubilă, 1 plic de trei ori pe zi, 10 zile, timp de trei luni, vitamina A naturală, 1 capsulă, după aceeaşi schemă de tratament, şi perinarinar, aplicaţii biosept roll-on nazal cu uleiuri esenţiale de patru-cinci ori pe zi.

Conform studiilor, cei mai mulţi pacienţi, 85%-90%, care îşi pierd mirosul şi-l refac în cel mult o lună