Main menu

header

876 9 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Plantă urcătoare originară din bazinul Amazonului, guarana este foarte apreciată pentru fructele sale, care prezintă un amestec de gust minunat și beneficii pentru sănătate pe care cercetările oamenilor de știință le descoperă sau le confirmă.

Reduce riscul afecţiunilor cardiace

Populațiile amazoniene au folosit guarana timp de secole, pentru proprietățile sale vindecătoare. Fructul conține o gamă impresionantă de stimulente, cum ar fi cofeina, teofilina și teobromina, plus antioxidanți de top, cum ar fi taninurile sau saponinele. Grație unei arome de excepție, acest fruct cu calități atât de extinse este transformat pe scară largă într-o băutură energizantă. Concret, guarana are un profil antioxidant similar cu cel al ceaiului verde, ceea ce recomandă fructul împotriva radicalilor liberi. Acest efect are ca principală urmare încetinirea îmbătrânirii, antioxidanții antrenând, totodată, și reducerea riscului de instalare a bolilor de inimă. În acest ultim caz, cercetările au evidențiat faptul că guarana scade oxidarea colesterolului LDL („rău”), care contribuie la acumularea plăcii în artere, diminuând nivelul acestuia chiar și cu 30%. În același timp, fructul previne formarea cheagurilor de sânge, notează healthline.com.

Ajută în oboseală cronică

Ca ingredient în băuturi energizante foarte populare, guarana menține concentrarea și energia mentală. În același timp, rezultatele unei cercetări recente au pus în evidență faptul că voluntarii cărora li s-a administrat un supliment cu guarana au înregistrat o scădere a nivelului de oboseală cronică, fizică și psihică, finalizând un număr mai mare de teste comparativ cu participanții care au luat placebo. Extinderea ariei cercetărilor a pus în evidență proprietatea acestui fruct de a îmbunătăți capacitatea de memorare și de concentrare, în doze de până la 75 mg zilnic. Pe de altă parte, grație prezenței cofeinei, guarana promovează pierderea în greutate prin creșterea metabolismului și implicit arderea unui număr mai mare de calorii atunci când corpul este în repaus. Mai mult, studii de dată recentă au evidențiat faptul că fructul poate inhiba genele care susțin producerea celulelor grase.

Potrivit unor cercetări extinse, compușii din guarana previn degenerescența maculară, glaucomul și cataracta

Tonic natural al stomacului

Guarana este renumită ca remediu tradițional împotriva dezechilibrelor digestive. Utilizat de secole ca tonic natural al stomacului, fructul combate diareea cronică și constipația, acționând prin intermediul taninurilor și antioxidnților vegetali pentru reglarea proceselor digestiei. Totodată, prin tradiție, guarana este utilizat pentru proprietățile sale analgezice. Acestea au fost confirmate de studii de specialitate, care au evidențiat capacitatea fructului de a ameliora suferințele cauzate de afecțiunile care au la bază inflamațiile, cum este artrita, ca și de a atenua migrenele sau durerile de spate. Totodată, studii recente pe animale sugerează că fructul are proprietatea de a proteja organismul împotriva deteriorării ADN, poate suprima creșterea celulelor canceroase și chiar declanșează moartea acestora.