Main menu

header

de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Tămăduitor de renume, utilizat încă din Antichitate, arnica rămâne și astăzi un adevărat „medic” natural, ale cărui beneficii au fost confirmate de numeroase studii și a cărui arie de acțiune este impresionantă.

Leac contra muşcăturilor de insecte

Versatilă, eficientă, foarte puternică, arnica este disponibilă sub formă de gel, ulei, unguente, creme, tincturi, capsule şi tablete. Acțiunea acestei plante este deopotrivă internă și externă, iar forța compușilor săi este demonstrată de faptul că preparatele homeopatice pe bază de arnică includ doar o cantitate mică de plantă. După consultarea unui specialist, se poate administra arnica în cazul durerilor musculare, întrucât planta are proprietăţi antiinflamatorii, fiind eficientă pentru calmarea durerilor. Ca urmare, creme- le cu arnică se pot folosi după intervenţii chirurgicale, precum şi pentru zonele inflamate de la nivelul picioarelor şi gleznelor, dacă pacienţii au probleme cu ligamentele şi tendoanele, cum ar fi în caz de entorse sau tendinită. Astfel de produse pot fi de ajutor pentru diminuarea inflamaţiei cauzate de muşcăturile de insecte şi a umflăturilor apărute după fracturi, precum și pentru tratarea arsurilor.

Alină durerile osteoartritei

Un studiu extins a demonstrat că gelurile pe bază de arnică pot fi folosite inclusiv pentru reducerea suferinței provocate de osteoartrită. În același timp, potrivit rezultatelor unor cercetări recente, preparatele pe bază de arnică pot fi folosite şi de persoanele care au echimoze, întrucât planta are proprietatea de a accelera vindecarea acestora și de a reduce umflăturile după diverse intervenții chirurgicale. Preparatele cu arnică se aplică, de obicei, pe piele şi sunt utilizate pentru efectele lor antiseptice. În medicina homeopată, planta mai este folosită, sub formă de ulei sau de şampon, pentru a preveni căderea părului şi a stimula creşterea acestuia, ca şi pentru a combate mătreaţa. Proprietățile antiinflamatoare ale uleiului de arnică îl recomandă pentru reducerea iritațiilor la nivelul scalpului, contribuind astfel la sănătatea acestuia. Arnica este renumită şi pentru efectele benefice în cazuri de circulaţie periferică deficitară.

PONT. Anumite produse pe bază de arnică pot ajuta la reducerea aspectului venelor sparte.