Main menu

header

966 6 1de Camelia Onciu

În anul 1995, Asociația Internațională a Plantelor a inițiat proiectul „Planta Anului”, pentru a atrage atenția lumii asupra ierburilor și remediilor pe bază de plante medicinale. Conform regulamentului, ierburile desemnate „câștigătoare” trebuie să fie remarcabile la cel puțin două dintre cele trei domenii: medicinal, culinar și decorativ. După numirea plantei anului, societățile și organizațiile care se ocupă de plante medicinale din întreaga lume lucrează împreună pe tot parcursul anului pentru a educa publicul în legătură cu această plantă importantă. Asociația Internațională a Plantelor publică anual o carte dedicată plantei selectate din acel an. În 2024, „Planta anului” este una excepțională: codița-șoricelului.

Veche de când omenirea

Codița-șoricelului este una dintre cele mai populare, mai vechi și mai puternice plante folosite de om. Numele plantei, Achillea millefolium, vine de la războinicul Ahile din mitologia greacă, care a folosit coada-șoricelului pentru a trata rănile soldaților săi. Un studiu realizat în 2012 a descoperit că planta era prezentă în dentiția oamenilor de Neanderthal. Codița-șo- ricelului este considerată un leac sacru al poporului Navajo. Există 140 de specii de Achillea, care au ca trăsătură comună florile grupate și frunzele aromate. S-a dovedit științific că ingredientele active ale plantei au proprietăți de antibiotic, antioxidant, antiproliferativ (încetinirea creșterii celulare) și antiinflamator. Astfel codița-șoricelului e considerată un supliment pentru aproape orice.

Alifie pentru vindecarea rănilor

Încă din Antichitate, planta a fost folosită sub formă de cataplasme și unguente pentru tratarea externă a rănilor. Un studiu recent pe animale a constatat că extractele de frunze de coada-șoricelului prezintă proprietăți antiinflamatorii și antioxi- dante, care ajută la vindecarea rănilor. S-a observat că extractul de frunze poate crește fibroblastele, care sunt celulele responsabile de regenerarea țesutului conjunctiv, ajutând corpul să se recupereze după leziuni. Un studiu de două săptămâni, realizat pe 140 de femei, a arătat că un unguent făcut din această plantă a ajutat la vindecarea mai rapidă a inciziilor chirurgicale efectuate în procesul nașterii.

Calmează crampele stomacale

Planta e folosită de 3.000 de ani, după unele estimări, pentru a trata problemele digestive, cum ar fi ulcerul și sindromul colonului iritabil, manifestate prin dureri de stomac, diaree, balonare și constipație. De fapt, codița-șoricelului conține mai multe flavonoide și alcaloizi, care sunt compuși vegetali cunoscuți drept amelioratori ai tulburărilor digestive. Într-un studiu recent, un tonic cu extract de plantă a protejat împotriva acidului din stomac și a demonstrat proprietăți antiulcer. Un alt studiu, realizat de cercetători de la Departamentul de Farmacologie și Toxicologie de la Universitatea din Viena a demonstrat că efectele sale antispastice pot ajuta la calmarea crampelor stomacale.

Alungă simptomele de depresie și anxietate

Flavonoidele și alcaloizii din ceaiul de codița-șoricelului pot atenua simptomele depresiei și anxietății. Studiile demonstrează că alcaloizii pe bază de plante, cum ar fi cei din codița-șoricelului, reduc secreția de corticosteron, un hormon care crește în timpul stresului cronic. O cercetare de anul trecut a constatat că uleiurile esențiale de plantă administrate oral au redus anxietatea și au stimulat activitatea intelectuală și fizică.

Reduce severitatea encefalomielitei

S-a demonstrat că planta anului 2024 ajută la anumite tulburări ale creierului, cum ar fi scleroza multiplă și encefalomielită. Un studiu recent pe animale a remarcat că extractul de codița-șoricelului a redus severitatea encefalomielitei, precum și inflamația creierului și leziunile măduvei spinării și ale creierului. Un alt studiu pe șobolani a constatat că antioxidanții din codița-șoricelului au efecte anticonvulsive, făcând din această plantă un tratament promițător pentru pacienții cu epilepsie. Studii suplimentare pe șobolani indică faptul că planta poate preveni simptome ale bolilor Alzheimer și Parkinson, cum ar fi pierderea memoriei și tulburările de mișcare și ale tonusului muscular.

Utilă în durerile dentare

Există date care susțin utilizarea codiței-șoricelului în atenuarea durerii în timpul ciclurilor menstruale. Într-un studiu controlat, randomizat, s-a demonstrat că infuzia de plantă a scăzut durerea adolescentelor care se confruntau cu dismenoree. Data viitoare când aveți dureri de dinți, încercați să mestecați o frunză de codița-șoricelului. Proprietățile sale analgezice pot ajuta la amorțirea zonei afectate. Un studiu controlat randomizat a arătat că recăderile anuale au scăzut la persoanele cu scleroză multiplă cărora li s-au administrat fie 250 mg, fie 500 mg de codița-șoricelului zilnic timp de un an, pe lângă medicamentele alopate. Participanții au obținut și rezultate mai bune la testele cognitive.

Puternic antiinflamator

În timp ce inflamația este un răspuns natural al corpului, inflamația cronică poate duce la deteriorarea celulelor, țesuturilor și organelor. Codița-șoricelului poate reduce inflamațiile pielii și ale ficatului, ceea ce ar putea ajuta la tratarea infecțiilor cutanate, a semnelor de îmbătrânire a pielii și a bolii numite ficat gras nonalcoolic. Există studii care au arătat că extractul de plantă nu numai că a scăzut inflamația, ci a crescut și hidratarea pielii. Alte studii au demonstrat că acest extract reduce inflamația ficatului și combate febra.

Cataplasme și ceai

966 6 2Coada-șoricelului se găsește sub formă de pulberi, unguente, tincturi, extracte și frunze și flori uscate. Puteți recolta chiar dumneavoastră inflorescențele în perioada când plantele sunt în plină floare. Proaspete, florile se aplică sub formă de cataplasme pentru tratarea rănilor minore. Din frunze și flori se poate face ceai, prin înmuierea a 1-2 lingurițe (5-10 grame) cu plantă în apă clocotită, timp de cinci-zece minute. Ceaiul are o aromă dulce și ușor amară. Puteți adăuga pudră de codița-șoricelului în smoothie-uri, apă și suc. Uleiurile esențiale se pot picura în apa de baie. Rădăcina măcinată e utilizată drept condiment. Florile și frunzele plantei sunt folosite în supe, salate, bitter și lichior.

Ulei infuzat

A face un ulei infuzat cu codița-șoricelului este ușor și merită încercat pentru că e util în răni, mușchi inflamați și vânătăi. Proprietățile sale antiinflamatorii și astringente pot ajuta la reducerea umflăturii venelor varicoase. Măcinați câteva frunze și flori uscate, puneți-le într-un borcan de sticlă și acoperiți cu un ulei purtător (ulei de măsline extravirgin presat la rece), o parte materie vegetală uscată și patru părți ulei. Sigilați ermetic borcanul cu un capac și puneți-l într-un loc întunecat timp de câteva săptămâni, agitând zilnic. După patru-şase săptămâni, strecurați uleiul și folosiți-l ca atare sau adăugați-l în ceară de albine pentru a face un unguent pe bază de plante. Uleiul esențial de codița-șoricelului este un ingredient popular în îngrijirea pielii și a părului. Pe piele, are proprietăți astringente (provoacă contracția celulelor). În îngrijirea părului, se spune că ajută la creșterea părului și calmează iritațiile scalpului.

Femeile însărcinate sau care alăptează și persoanele cu tulburări de sângerare nu ar trebui să ingereze preparate cu codița-șoricelului. Această plantă nu trebuie consumată timp de două săptămâni înainte și după intervenții chirurgicale din cauza unui risc mai mare de sângerare. Persoanele alergice la ambrozie pot fi alergice și la codița-șoricelului. Planta este toxică pentru câini, pisici și cai

Tinctură împotriva ţânţarilor

966 6 3Puteți face o tinctură din frunzele și florile uscate măcinate, puse într-un borcan de sticlă și acoperite cu alcool. Se lasă la infuzat timp de şase-opt săptămâni într-un loc răcoros, întunecat. Se strecoară și se pune într-o sticlă cu picurător etichetată. Tinctura poate fi folosită împotriva țânțarilor atunci când este aplicată pe piele, dar asigurați-vă întotdeauna că o testați mai întâi pe o zonă mică, mai ales dacă aveți pielea sensibilă.