Main menu

header

983 8 3de Roxana Istudor şi Gabriela Comşa

Cu florile lor unice, de culoare galbenă, gricioreii împodobesc natura devreme, la începutul primăverii. Dincolo de aspectul lor decorativ deosebit, acești veseli vestitori ai primului anotimp cald sunt redutabili vindecători ai lumii naturale, cu proprietăți terapeutice confirmate de numeroase studii și recunoscute de instituții de profil.

Au efect expectorant

Gricioreii își ridică florile galbene spre Soare chiar înainte ca zăpada să se dezghețe complet. Plantă cu o simbolistică deosebită, menționată chiar de William Shakespeare în piesa „Visul unei nopți de vară”, gricioreii sunt deopotrivă hrană și medicament natural. Comestibilă, bogată în vitamina C, betacaroten, potasiu și calciu, planta poate fi adăugată în salate, așa cum este obiceiul în Spania, iar tradiția sa medicinală vine din vremea vechilor druizi, care foloseau gricioreii în poțiuni medicinale. Astăzi, primul segment al utilizării acestei plante este pe direcția respiratorie: Agenția Europeană a Medicamentului menționează efectul dovedit al gricioreilor asupra tusei, bronșitei, sinuzitei, inflamației mucoaselor plămânilor și răcelilor. Acțiunea benefică a plantei în aceste afecțiuni se datorează saponinelor care se găsesc mai ales în rădăcina gricioreilor și care au un excelent efect expectorant. În plus, planta conține salicilați, ingredientul de bază al aspirinei, care îi conferă proprietăți antifebrile.

Anihilează bacteria E.coli

Gricioreii conțin glicozide fenolice - primverină și primulaverină - și flavonoide care au puternice proprietăți antioxidante, antimicrobiene, antiinflamatoare și citostatice. Cercetările științifice au demonstrat efectul antiviral puternic al plantei, unul dintre compușii acesteia, respectiv isorhamnetin-agliconul, fiind dovedit științific că deține puterea de a distruge celulele canceroase. De asemenea, planta poate anihila numeroase tulpini de bacterii și ciuperci, printre care Staphylococcus aureus, E.coli și Candida albicans, precum și virusul gripal. De asemenea, flavonoidele din griciorei măresc capacitatea de contractare a mușchiului inimii, astfel încât preparatele pe bază de plantă acţionează cardioprotector și previn insuficiența cardiacă cronică.

Alungă durerile de cap

Aliați de calibru ai sistemului nervos, gricioreii au puterea de a calma, de a elimina nervozitatea, insomnia, anxietatea, tensiunea nervoasă, spasmele și chiar durerile de cap. În special florile sunt indicate în aceste cazuri, preparate sub formă de infuzie, conform indicațiilor de pe ambalaj, și având urmări calmante similare cu cele ale florilor de tei. Frunzele plantei au, în plus, efect combinat demonstrat în afecțiuni cum sunt guta și artrita reumatoidă. Potrivit rezultatelor cercetărilor, efectul sinergic al ingredientelor valoroase ale plantei este extrem de eficient pentru tratarea afecțiunilor pielii - acnee, erupții cutanate, inflamații. Capacitatea de a întineri pielea și de a preveni formarea petelor face din griciorei un ingredient valoros în produsele cosmetice și de îngrijire.