de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu
Fabricat din mere fermentate și bogat în acid acetic în mod natural, oțetul de mere este tot mai popular în ultimii ani, grație beneficiilor sale pentru sănătate - de la proprietăți antibacteriene până la efecte antioxidante.
Aliat împotriva kilogramelor în plus
Originile utilizării oțetului de mere ca tonic pentru sănătate se întorc în timp până la Hipocrate, care a folosit acest produs pentru a trata rănile și febra. În zilele noastre, un studiu recent sugerează că oțetul de mere ar putea fi eficient pentru pierderea în greutate. Potrivit experților din Liban, consumul de maximum 15 ml oțet de mere diluat în 250 ml apă în fiecare dimineață, pe stomacul gol, timp de 12 săptămâni a fost asociat cu scăderi semnificative ale greutății corporale și ale indicelui de masă corporală (IMC). În medie, voluntarii supraponderali care au consumat oțet de mere în această perioadă au pierdut în medie opt kilograme și și-au redus IMC cu trei puncte. Participanții la studiul clinic au prezentat scăderi semnificative ale circumferinței taliei și șoldurilor.
Benefic persoanelor cu diabet de tip II
Oțetul de mere este obținut din cidru de mere care a trecut printr-un proces mai complex de fermentație. Acest proces formează probiotice şi enzime extrem de benefice pentru sănătate, cu un conţinut mai mic de zahăr și calorii decât sucul de mere. De altfel, tocmai acest tip de fermentație stă la baza numeroaselor beneficii pentru sănătate ale oțetului de mere. Este nevoie doar de una-două linguri cu produs pentru a profita de efectele sale pozitive. Autorii cercetării din Liban au înregistrat la voluntarii cărora li s-a administrat oțet de mere scăderi semnificative ale nivelurilor de glucoză din sânge, precum și de trigliceride și de colesterol. Această constatare confirmă rezultatele unor studii anterioare, pe animale de laborator, care au evidențiat faptul că acidul acetic din oțetul de mere poate afecta expresia genelor implicate în arderea grăsimilor pentru obținerea de energie. Unele cercetări sugerează că oţetul de mere poate avea beneficii pentru persoanele cu diabet de tip II.
Capsulele cu oţet de mere sunt promovate ca o sursă notabilă de vitamine și minerale, susținând detoxificarea organismului
Adjuvant în spondilita anchilozantă
Administrarea de oţet de mere diluat poate ajuta la îmbunătăţirea digestiei. Conform unui studiu preliminar derulat pe animale de laborator, exemplarele cu colită ulcerativă care au primit oţet de mere diluat timp de 30 de zile au înregistrat o scădere a nivelului inflamaţiei în colon şi o creștere a numărului bacteriilor sănătoase din intestin. De asemenea, tradițional, oţetul de mere poate fi inclus ca adjuvant în planul de tratament pentru gestionarea simptomelor afecţiunilor inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă, scleroza multiplă sau spondilita anchilozantă, considerându-se că poate reduce inflamaţia.