de Roxana Istudor şi Gabriela Comşa
Unul dintre palmierii foarte decorativi care cresc în sud-estul SUA, saw palmetto, a căpătat un renume atât de solid pe direcția anumitor proprietăți terapeutice, încât în prezent este comercializat sub formă de suplimente dedicate îmbunătățirii sănătății și prevenirii anumitor afecțiuni și simptome.
Acţionează împotriva calviției masculine
Saw palmetto este folosit în mod obișnuit sub formă de suplimente direcționate spre tratarea naturistă a anumitor afecțiuni, întrucât planta este creditată cu o serie de beneficii pentru sănătate. De exemplu, proprietatea acestui palmier de a echilibra nivelul hormonilor și capacitatea de a bloca activitatea 5-alfa reductazei, o enzimă care transformă testosteronul într-un alt hormon legat de căderea părului, fac din saw palmetto un aliat împotriva calviției masculine. O analiză a șapte studii a constatat că suplimentele orale și topice care conțin extract din acest tip de palmier au îmbunătățit calitatea părului cu 60%, au crescut numărul total de fire de păr, precum și densitatea acestuia la 83% dintre voluntarii care au participat la teste.
Vă scapă de tuse
Fructul de saw palmetto a fost folosit prin tradiție de nativii americani pentru proprietățile sale nutritive, diuretice, sedative și de reducere a tusei. În prezent, potrivit articolelor de specialitate, preparatele pe bază de palmier pot ameliora simptomele urinare asociate cu hiperplazia benignă a prostatei, o afecțiune care provoacă o mărire a glandei prostatei și duce la scăderea fluxului de urină. Într-un studiu clinic de 12 săptămâni, pacienții care au luat 1.000 ml ulei de saw palmetto zilnic au înregistrat îmbunătățiri semnificative ale simptomelor, iar voluntarii care au participat la o altă cercetare și au luat 320 mg saw palmetto au avut un flux urinar îmbunătățit. Alte studii sugerează că acest palmier poate ajuta la prevenirea cancerului de prostată. De asemenea, unele cercetări sugerează că saw palmetto are proprietăți antiinflamatoare, care pot ajuta la tratarea anumitor afecțiuni.
Saw palmetto este disponibil sub formă de suplimente - capsule, gel și tablete -, precum și ca extract, pulbere sau ceai
Creşte sinteza testosteronului
Saw palmetto este adesea folosit de persoanele care doresc să-și crească în mod natural nivelul de testosteron. Acest aspect este important din multe puncte de vedere - afectează compoziția corpului, libidoul, starea de spirit și funcția creierului. Nivelurile de testosteron scad odată cu vârsta, iar unele cercetări sugerează că acest fenomen contribuie la afecțiuni de sănătate, cum ar fi bolile de inimă. O cercetare a constatat că extractul de saw palmetto este foarte eficient în menținerea nivelului de testosteron, fiind comparabil cu unul dintre cele mai utilizate medicamente. Mai mult, un studiu pe animale de laborator a relevat faptul că saw palmetto a crescut sinteza testosteronului și rezistența musculară a exemplarelor testate. Din perspectiva administrării, cele mai multe cercetări au fost efectuate folosindu-se saw palmetto în doze de 320 mg pe zi, în două reprize.