Main menu

header

989 7 2de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Usturoiul, remediu natural străvechi, a fost și este studit intens din perspectiva beneficiilor pentru sănătate de numeroși oameni de știință.  Grație prezenței unor compuși bioactivi unici, care conțin sulf, cum ar fi alicina, această legumă este un cardioprotector redutabil, având și numeroase alte efecte pozitive asupra metabolismului.

Reduce calcificarea arterelor coronare

Hipertensiunea arterială este o afecțiune comună, de care suferă milioane de oameni din întreaga lume și care, necontrolată, poate duce la probleme grave de sănătate, cum ar fi boli de inimă, accident vascular cerebral și insuficiență renală. Hipertensiunea implică o schimbare majoră de stil de viață, cu dietă adecvată și exerciții fizice regulate, precum și remedii naturale, dintre care usturoiul, un aliat de tradiție al sănătății inimii, care se află în prima linie. Potrivit rezultatelor unor studii extinse, consumul de usturoi poate îmbunătăți profilul lipidic prin creșterea nivelului de lipoproteine de înaltă densitate (HDL) și scăderea nivelurilor de lipoproteine cu densitate joasă (LDL), scade markerii inflamatori precum proteina C reactivă și interleukina-6 și are potențialul de reducere a calcificării arterelor coronare și a nivelurilor de homocisteină, ambele fiind factori de risc pentru bolile cardiovasculare.

Acționează ca antiinflamator

Descoperirile oamenilor de știință sugerează că usturoiul este benefic pentru sănătatea cardiovasculară și ar putea fi folosit ca un remediu natural pentru a reduce inflamația și a îmbunătăți profilul lipidic la persoanele cu boli cardiovasculare. Potrivit cercetărilor publicate de Journal of Nutrition, suplimentarea cu usturoi reduce tensiunea arterială cu 7-16 mm Hg (sistolic) și 5-9 mm Hg (diastolic) și colesterolul total cu 7,4-29,8 mg/dL. O cercetare publicată în Jurnalul European de Nutriție Clinică, citată de healthbenefitstimes.com, arată că extractul de usturoi s-a dovedit a fi un tratament adjuvant eficient pentru scăderea tensiunii arteriale sistolice la pacienții cu hipertensiune arterială necontrolată.

Usturoiul nu este doar un condiment, ci şi un medicament

Ceaiul de usturoi nu se consumă pe stomacul gol sau înainte de antrenament

Preparare şi consum

Ceaiul de usturoi este un remediu natural pentru scăderea tensiunii arteriale. Ceaiul se prepară astfel: curățați trei căței de usturoi, zdrobiți-i folosind partea plată a unui cuțit sau o presă de usturoi, astfel încât să fie eliberați compușii benefici, aduceți la punctul de fierbere 250 ml apă și adăugați usturoiul zdrobit. Opriți focul și acoperiți vasul cu un capac. Lăsați usturoiul să se infuzeze aproximativ zece minute - cu cât stă mai mult, cu atât ceaiul va fi mai puternic. Strecurați lichidul folosind o strecurătoare cu plasă fină. Se consumă ceaiul cald, eventual îndulcit cu miere și completat cu sucul de la o jumătate de lămâie, ingrediente care multiplică efectele benefice ale usturoiului. Se ames- tecă bine, până se dizolvă mierea. Deși în general nu există o cantitate anume recomandată, unii experți sugerează, pentru controlul hipertensiunii, consumul a două reprize de ceai de usturoi pe zi, una după micul dejun și una după cină.