de Roxana Istudor şi Daniel Şuta
Remediu străvechi, considerat un adevărat panaceu, uleiul de ricin este unic - oamenii de știință au descoperit un compus care diferențiază acest produs de toate celelalte, iar beneficiile pentru sănătate sunt pe măsură.
Uşurează procesul de digestie
La nivel mondial, timp de mii de ani, specialiştii în medicină naturistă au folosit uleiul de ricin pentru a combate numeroase afecţiuni. În toată lumea, din Egipt până în India, acest produs s-a dovedit eficient deopotrivă pentru tratarea unor afecțiuni interne și externe. Oamenii de știință din epoca modernă au descoperit că odată ajuns în intestinul subţire, uleiul de ricin este descompus în acid ricinoleic, care accelerează procesul de digestie. Studiile au demonstrat că multe dintre beneficiile uleiului de ricin se datorează compoziţiei sale chimice - aproape 90% din conţinutul său de acid gras este un compus specific foarte rar, numit acid ricinoleic. În același timp, uleiul de ricin conţine şi alte substanțe cu acțiune pozitivă - flavonoizi, fenoli, aminoacizi, terpenoizi, fitosteroli.
Util în sindromul premenstrual
Datorită compoziției sale, uleiul de ricin are acțiune antidiabetică, antiinflamatoare și antimicrobiană. În plus, antioxidanții pe care îi aduce organismului protejează sistemul cardiovascular și mențin funcționarea creierului, eliminând radicalii liberi și în acest fel fortificând sistemul imunitar. Pe de altă parte, uleiul de ricin are un renume global ca hepatoprotector, contribuind la detoxificarea ficatului. De altfel, numeroase studii au pus în evidență și o altă caracteristică foarte importantă a uleiului de ricin: poate fi administrat în siguranţă intern. Totodată, acest tip de ulei sprijină sistemul limfatic al organismului, care este răspândit în tot corpul și are rolul major de a absorbi şi de a elimina din celule materialele reziduale în exces. Ca urmare, uleiul de ricin este utilizat cu succes în cazuri de dureri de cap cronice, constipaţie, artrită, dureri biliare, dureri de spate și musculare, insomnie, infecții parazitare, sindrom premenstrual.
Potrivit rezultatelor unor cercetări recente, uleiul de ricin poate ajuta la îmbunătăţirea fluxului sangvin