Main menu

header

963 5 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Supranumită și „fructul zeilor”, rodia este mai mult decât o delicatesă culinară - este un adevărat elixir pentru piele şi păr, grație conținutului de nutrienți și antioxidanți.

Stimulează producţia de colagen

Sucul de rodie conține antioxidanţi puternici, care luptă împotriva radicalilor liberi şi previn îmbătrânirea prematură a pielii. Mai departe, vitaminele şi mineralele din acest fruct contribuie la regenerarea celulelor pielii, lăsând-o hidratată şi radiantă. De asemenea, rodia stimulează producţia de colagen. Un studiu a relevat faptul că extractul de fruct a stimulat sinteza de colagen cu peste 100%, contribuind astfel la îmbunătăţirea elasticităţii şi fermităţii pielii, aspect esenţial pentru prevenirea şi reducerea ridurilor. Nu în ultimul rând, fructul are proprietăţi antiinflamatoare, care susţin calmarea şi vindecarea iritațiilor. În același timp, vitamina C din rodie este un nutrient esenţial care are potenţialul de atenuare a petelor pigmentare. Pentru un tratament facial eficient, se amestecă seminţe de rodie cu miere şi se aplică mixtura pe faţă. Se lasă să acţioneze 15 minute, apoi se clăteşte. Această mască ajută la hidratarea şi iluminarea pielii.

Inhibă enzimele care produc inflamații

Ca agent antiinflamator natural, plină de acid elagic, rodia ajută la reducerea inflamaţiei şi a roşeţii pielii, fiind un aliat de nădejde inclusiv în lupta împotriva acneei. Aplicarea locală a sucului de rodie sau a produselor cosmetice cu extract de rodie contribuie la echilibrarea producţiei de sebum, factor esenţial în prevenirea acestei afecțiuni inestetice. În plus, rodia conţine agenţi antimicrobieni care ajută la combaterea infecţiilor cutanate, reducând astfel riscul de cicatrici postacneice. Totodată, un studiu publicat în revista Advanced Biomedical Research a demonstrat că rodia inhibă enzimele care contribuie la inflamaţia pielii, oferind astfel un potenţial tratament natural pentru afecţiuni cum ar fi psoriazisul sau eczema.

Uleiul de rodie hidratează părul în profunzime, oferindu-i moliciune şi strălucire

Un studiu publicat în revista Experimental Dermatology a arătat că aplicarea locală a uleiului de rodie pe piele oferă o protecţie semnificativă împotriva daunelor cauzate de radiaţiile ultraviolete

Balsam natural pentru podoaba capilară

Nu doar pielea profită de pe urma rodiei, ci şi părul. Fructul este bogat în vitamine şi antioxidanţi care ajută la întărirea firului de păr şi la stimularea creşterii acestuia. Iar pentru un scalp sănătos, rodia poate fi folosită pentru combaterea unor probleme ca mătreaţa şi uscăciunea. Uleiul de rodie, bogat în acizi puternici, hidratează părul în profunzime, lăsându-l moale şi strălucitor. Masajul scalpului cu acest produs stimulează circulaţia sângelui şi menține sănătatea foliculilor de păr, susținând astfel creşterea acestuia. În plus, aplicarea regulată a sucului de rodie pe scalp poate ajuta la prevenirea căderii părului. Un studiu citat de revista Journal of Ethnopharmacology a demonstrat o asociere între rodie și stimularea creşterii părului. Pe de altă parte, prezența sucului de rodie în dietă este de natură să favorizeze sănătatea pielii și părului din interior, grație bogăției de antioxidanți și nutrienți importanți din acest fruct delicios.