Main menu

header

677 25 2de Roxana Istudor şi Florica Pintea

O nouă cercetare este menită să răstoarne din temelii tot ceea ce s-a crezut până acum despre felul în care se dezvoltă embrionii plantelor.

Colaborare internă pentru cel mai bun start al urmașilor

Specialiștii de la Universitatea din Nagoya, Japonia, împreună cu biologul german Thomas Laux, au descoperit că plantele folosesc o strategie total diferită de cea a mamiferelor atunci când vine vorba despre reproducție. Folosind ca reper specia comună „arabidopsis thaliana”, cercetătorii au demonstrat faptul că plantele încep transcrierea genetică a urmașilor imediat după fecundare. Acest proces include reglarea primilor pași ai dezvoltării genetice a embrionului. Mecanismul uimitor a fost descris în amănunt în revista „Genes and Development”. Dacă până acum s-a crezut că există un „conflict” între genele materne și paterne în dezvoltarea plantelor (cu cele din urmă favorizând doar urmașii proprii), acest nou studiu demonstrează exact contrariul: colaborarea dintre cele două transcripturi genetice conferă embrionilor cel mai bun start genetic pe care îl poate asigura planta.

Reglarea dezvoltării din faza de zigot

Din perspectivă biologică, viața plantelor începe imediat după fecundare. Organismul plantei are un program de expresie genetică ce reglează dezvoltarea viitorului embrion încă din faza de zigot, adică de la prima celulă. În timp ce la mamifere acest start se întâmplă aproape fără transcriere genetică, folosindu-se doar materialul genetic stocat de ovulul femelei, plantele se asigură că zigotul beneficiază de genele corecte ale ambelor părți care susţin fecundarea, folosind un semnal intracelular ce generează comunicarea dintre membrana și nucleul celei dintâi celule fecundate care va deveni embrion. Urmarea este aceea că este activată o proteină numită WOX8, care controlează embrio- geneza plantelor încă de la primul pas. În cazul modelului studiat, s-a observat că această „supraveghere” este implicată în dezvoltarea corectă a axului rădăcinii și în diviziunile care asigură creșterea plantei.

Descoperirea sugerează faptul că este necesară o abordare complet nouă în ceea ce privește sistemul de inițiere a dezvoltării embrionilor plantelor, care se dovedește a fi o colaborare între „părinți” (sciencedaily.com)