Main menu

header

674 16 1de Valeria Roman

Este un veritabil model pentru femeile care au declarat război kilogramelor în plus, dar Carmen Brumă (40 de ani) nu a știut dintotdeauna toate trucurile care au ajutat-o în ultimii ani să aibă un corp de fotomodel. În adolescență, vedeta tv a avut temeri legate de siluetă și s-a ambiționat să schimbe măsura la haine. A reușit cu brio, iar prin cărțile sale le dă sfaturi prețioase celor care vor să fie sănătoși și să mănânce cumpătat. Femeile gravide găsesc în ea un sprijin, iar viitoarele mirese au și ele un program special la dispoziție, prin care pot arăta perfect în ziua cea mare. Despre toate aceste încercări prin care superba Carmen Brumă a trecut, despre viața sa de familie alături de cunoscutul Mircea Badea (44 de ani), cu care trăieşte o poveste de dragoste de aproape două decenii, dar și despre relaţia cu fiul Vlăduț (4 ani), ne-a povestit chiar... o mămică la modă!

„Nu am putut să trăiesc cu mine grasă”

- Când spui Carmen Brumă echivalezi numele cu maraton, sport și alimentație sănătoasă. Când ai început să vezi viața așa?

674 16 2- Nu a fost un moment anume, ci un proces care a durat niște ani buni. A început pe vremea adolescenței, când m-am confruntat cu problema kilogramelor în plus. După ce am făcut multe greșeli, tipice pentru aceia care vor cu disperare, dar fără informare, să slăbească, am început să învăț cum e corect și sănătos pentru mine să revin la o formă fizică bună. Și a început să-mi placă domeniul, iar în momentul în care am scris prima mea carte, „Slim - Cum am slăbit 30 de kilograme și nu le-am mai pus înapoi”, în care am povestit experiența kilogramelor în plus, oamenii au fost foarte interesați de subiect. Și așa a început totul… Au urmat emisiuni de televiziune, alte cărți, programe de slăbit, o carte pentru femeile gravide, un maraton, șapte semimaratoane, dintre care unul câștigat la categoria mea de vârstă, trei curse de 10 kilometri (două câștigate). Și povestea continuă.

- Ești un model pentru multe femei! Ce te-a ambiționat să ajungi la forma fizică de azi?

- Au fost multe elemente care m-au ajutat, dar în primul rând faptul că nu am putut să trăiesc cu mine grasă. Nu mi-a plăcut, nu m-am acceptat, nu m-am resemnat cu mine, cea cu 35 de kilograme în plus. Am avut norocul să-mi placă sportul și să descopăr satisfacția de a mă autodepăși în mod constant. Recunosc că și meseria pe care o am și publicul care mă urmărește și mă susține reprezintă pentru mine motivații.

„Mircea se trezeşte la ora 12:00, eu, la 6:00. E greu să ne armonizăm”

- Există zi fără sport pentru tine? Câte kilograme ai acum?

- Da. Corpul are nevoie și de zile de pauză. Nu-mi place să mă cântăresc, centimetrul mi se pare un instrument mult mai corect. Am aproximativ 57-58 kg și 1,74 m.

- Cum arată programul tău actual de mese? Dar al familiei?

674 16 3- Mănânc în mod constant de trei ori pe zi, iar atunci când fac alergări mai lungi de o oră adaug și gustări dacă îmi este foame. Nu avem, din păcate, un program comun de mese, pentru că este imposibil. Eu mă trezesc în jur de 6:00, Mircea, la ora 12:00, iar copilul, la 7:30. Vlăduț mănâncă de patru ori pe zi.

- Fiul tău consumă alte feluri de mâncare decât ce se gătește în casă?

- Vlăduț este principala persoană pentru care se gătește în casă, deci noi ne adaptăm meniului. Sunt mulțumită de alimentația pe care o are în acest moment.

„Programul de slăbit pentru viitoarele mirese e un succes! Sunt peste 8.000 de cumpărători”

- De unde ideea de a le ajuta să slăbească pe mirese cu o dietă simplă și ieftină?

- Eu am primit foarte multe mesaje de-a lungul timpului de la femei care îmi solicitau ajutorul pentru a fi mai slabe în ziua nunții lor, dar ideea a prins contur în momentul în care am primit propunerea de a apărea pe coperta unei reviste și de a prezenta cel mai mare târg de nunți care se organizează la noi. Am realizat vorbind cu cei din branșă că foarte multe viitoare mirese își doresc să intre într-o rochie cu un număr mai mic. Și așa s-a născut programul online „Intră în rochia de mireasă by Carmen Brumă”, care se comandă pe www.carmen-bruma.ro, durează opt săptămâni și costă 30 de lei, mai puțin decât două pachete de țigări. Evident că el poate fi urmat de orice persoană care își dorește să slăbească într-un mod sănătos în două luni bune.

- Deși programul tău costă mai puțin decât două pachete de țigări, au existat și femei care au avut de comentat răutăcios la adresa ta. Ce le-a nemulțumit?

- Nu am cum să mulțumesc pe toată lumea și nici nu vreau. Două-trei comentarii negative interpretabile la peste 8.000 de cumpărători (până la acest moment) ai programului mi se pare un succes. Sunt foarte mândră că femeile care au început să urmeze programul sunt foarte mulțumite și au rezultate spectaculoase chiar. Unele au ajuns la jumătatea programului și au dat jos deja 8-9 kilograme.

„Alimentația trebuie să conțină și proteină animală din surse sigure”

674 16 4- Care sunt feedback-urile pe care le-ai primit până acum?

- Foarte bune. Toți cei care cumpără programul primesc acces într-un grup pe Facebook unde eu răspund la întrebări, intru live, postez antrenamente și încerc să le motivez și să le susțin pe toate cele care urmează programul. Am reușit să strâng o comunitate de femei foarte ambițioase, active, care au rezultate cu care mă mândresc și care-mi dau o satisfacție incredibilă.

- Ce target ți-ai propus să atingi?

- Nu mi-am propus un target. Eu îmi doresc să reușesc să lansez cât mă multe programe care să ajute cât mai mulți oameni.

- Nu este prima dată când primești critici. Ai mai intrat în polemici și în trecut când ai promovat alimentația pe bază de carne. Încă mai susții această variantă?

- Eu nu promovez și nu am promovat „dietă cu carne”, ci alimentația echilibrată, diversificată, care să cuprindă toți nutrienții de care organismul are nevoie! Conform dovezilor științifice, acest tip de alimentație trebuie să includă și proteină animală provenită din surse cât mai curate și mai sigure. Sursele pot fi nu doar carnea, ci și ouă, brânză etc. Majoritatea oamenilor de pe planetă mănâncă și carne în proporții variabile. Nu am promovat nimic ieșit din comun.

„Am primit toate inelele pe care mi le-am dorit”

674 16 5- Recent ai fost protagonista unei ședințe foto în care ai schimbat 20 de rochii de mireasă. Ce sentiment te-a încercat?

- Frig și oboseală! (râde) Rochiile au fost spectaculoase, iar unele dintre ele greu de îmbrăcat. Am făcut pozele într-un decor superb, la Palatul Cantacuzino de la Bușteni, unde în ziua shootingului erau -15 grade Celsius. Nu a fost prima dată când am îmbrăcat rochii de mireasă.

- Te vezi doamna Badea, având în vedere că tu și Mircea sunteți unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz?

- Longevitatea unui cuplu nu are legătură cu niște simple formalități. Sunt suficient de multe acte în viața mea în acest moment.

- Toată lumea e curioasă să știe dacă a existat o cerere în căsătorie? Dar un inel?

- Da, Mircea a povestit public asta în mai multe rânduri! Și am primit toate inelele pe care mi le-am dorit!

„Eu şi Mircea ne-am propus un singur copil!”

674 16 7- Cum ar arăta nunta dacă ar fi să incluzi acest moment pe lista ta de priorități?

- Cred că ar fi una restrânsă și fără multe formalități.

- Încă mai crezi că oamenii nu sunt făcuți să fie monogami? Ce te determină să nu crezi în povești de dragoste ca în filme?

- Cred în echipă, parteneriat, iubire, loialitate, respect.

- Vă mai gândiți la un copil?

- Nu. Ne-am propus unul singur.

- Nu ți-a cerut Vlad un frățior sau o surioară? Ce răspunsuri îi dai?

- Nu ne-a cerut, din fericire.

- Cum vă împărțiți sarcinile casnice?

- Simplu. Fiecare face lucrurile la care se pricepe!

A avut un travaliu greu, dar ar naște tot natural

- Derulând filmul înapoi, la momentul nașterii, ai reușit să-l panichezi tare pe Mircea. Ai repeta figura, cu nașterea naturală și acel travaliu chinuitor?

- Da, aș lua în calcul nașterea naturală dacă ea ar fi recomandată de medicul specialist, așa cum am făcut-o și când l-am născut pe Vlăduț.

- Găsești asemănări între voi doi?

- Da. Trece prin etape în care mi se pare că seamănă mult cu mine, apoi încep să regăsesc în el multe lucruri de la Mircea. Seamănă cu amândoi.

- Cum arată viața ta de când ești mămică?

- E mult mai intensă, mai plină, mai zgomotoasă, alertă și plină de provocări.

- Ai ajutoare, bonă?

- Părinții mei, în special mama mă ajută cu creșterea lui Vlăduț.

Pleacă rar fără copil în vacanțe

- Cât timp petreci cu băiețelul tău?

- Tot timpul, cu excepția situațiilor în care sunt plecată cu treburi. Copilul locuiește cu noi și nu a dormit în afara casei fără noi nici măcar o noapte. De când s-a născut nu am plecat fără el mai mult de o săptămână, și cred că s-a întâmplat de vreo trei ori.

- Care sunt locurile voastre preferate? Unde vă petreceți vacanțele?

- Grecia, Spania și Italia sunt destinațiile pe care le iubim.

- Ați avut și escapade în doi?

- De când s-a născut Vlăduț nu prea au fost. Când am plecat, așa cum spuneam, a fost pentru puțin timp, călătoriile fiind scurte.

„Nu simt lipsa televiziunii. Sincer...”

674 16 8- S-a împlinit un an de când nu ai mai apărut pe sticlă cu propria ta rubrică. Simți lipsa televiziunii?

- Nu simt lipsa televiziunii, pentru că sunt invitată des la multe emisiuni. Oricum, în acest moment, proiectele mele nu mi-ar permite să fiu angajată la o televiziune.

- Care a fost proiectul tău de suflet?

- În televiziune, emisiunea de sănătate și lifestyle pe care am realizat-o aproape doi ani „Ai grijă de ține” și „Kilocruciada”, emisiune pentru care am primit un premiu de la Federația Internațională de Fitness pentru promovarea stilului de viață sănătos.

- Dar cea mai frumoasă perioadă petrecută până acum în televiziune?

- Îmi este greu să aleg din 15 ani de televiziune cea mai frumoasă perioadă, pentru că au fost mai multe.

Un reality-show cu femei ambiţioase!

- Tu și Adina Halas ați inventat noțiunea de asistente tv. Sunteți „marcă înregistrată”! Cum a fost acea perioadă?

- A fost una dintre perioadele frumoase în care am învățat multe. Noi eram reporteri, dar, pentru că apăream pe sticlă într-o ipostază mult mai spectaculoasă, toată lumea a reținut-o pe aceasta în care ne-a asociat ca pe niște ajutoare.

- Dacă ai avea posibilitatea să-ți produci singură emisiunea, cum ar arăta ea? Ar fi tot în sfera nutriției sau ai încerca altceva?

- Ar fi un reality-show cu femei ambițioase care urmează programul meu, cu viitoarele mirese care slăbesc și reușesc transformări spectaculoase.

„Nu mi-a plăcut, nu m-am acceptat, nu m-am resemnat cu mine, cea cu 35 de kilograme în plus. Asta m-a ambiţionat să ajung la forma fizică de azi“

Frumoasa Carmen Brumă este adepta unui stil de viaţă sănătos, la fel ca şi iubitul Mircea Badea. Stil devenit deja tradiţie de familie

„Lui Vlăduţ îi plac formele geometrice şi poveştile inventate de mine“

674 16 9- Vlad este și el pasionat de sport ca voi?

- E mult spus pentru un copil de 3 ani și 10 luni că e pasionat. Ne vede pe noi făcând sport, ne imită, îi place să se uite. Știe ce să îți arate. De exemplu, exerciții cu gantere sau mânere de flotări.

- Ce alte înclinații ai observat că mai are?

- E foarte energic, îi plac mașinile, cifrele, formele geometrice și poveștile inventate de mine?

- A venit momentul grădiniței și al colectivității. Ai fost pregătită pentru asta, mai ales că, așa cum se întâmplă în multe cazuri, acest lucru înseamnă răceli și probleme?

- Vlăduț merge la grădiniță din vară și am trecut printr-o perioadă de răceli și a stat acasă. Am luat asta în calcul, așa mă pregătisem psihic și la acest capitol.