Main menu

header

774 16 1de Carmen Ciripoiu

Ca să ajungi să fii om de radio, trebuie mai întâi de toate să iubești viața, să te reinventezi și să evoluezi mereu. Să primești darul ăsta de la Dumnezeu... Iar Filcea Sebastian Andrei, maestrul radioului, alias Domnul Rimă, a fost deja binecuvântat... E șarmant, are o eleganță aparte, dar mai presus de toate este foarte sincer, un atribut de preț în vremurile de acum. Vorbește uneori precum un adolescent, e mereu pus pe șotii, dar dincolo de toate astea, i se observă timiditatea. E fericit cu tot ce i-a fost dat, dar are şi o mare dorință: să fie tată! Despre tot ce înseamnă Flick, omul din spatele microfonului, aflați în rândurile de mai jos.

Cum a apărut porecla Flick

- Ai ajuns cunoscut din întâmplare, iar pasiunea pentru rime ţi-a adus mulți admiratori. Toată lumea te caută, însă puțini sunt cei care îţi știu povestea de viață. Care au fost începuturile celebrului domn Rimă?

- Versuri scriu din generală. Pe vremea aceea erau puerile, ce-i drept. Am continuat cu acest lucru și în liceu, mai timid, pentru că nu era prea „cool” să scrii poezii. În schimb, era cool să asculți anumite genuri de muzică, să te îmbraci într-un fel etc. Acolo a venit prima „poreclă”: Flick. Numele meu e Filcea Sebastian Andrei. În loc de „Filcea”, unii colegi spuneau „Flicea”. De la „Flicea” a rămas „Flic”. Pe care l-am cosmetizat eu cu un „k”, că era la modă. (râde) „Domnul Rimă” a venit acum vreo nouă ani. Îl cunoscusem pe Mihai Bendeac și am făcut atunci un video cu el în care eu comentam, în rime făcute pe loc, niște acțiuni. Sigur că nu ăsta era scopul video-ului, dar s-a legat drăguț. În multe comentarii lumea spunea „ce tare e nea Rimă”, „cine e domnul care face rimele?”. Și de atunci, a rămas „Domnul Rimă”.

- Cum te-ai adaptat în București, venind dintr-o lume aproape idilică, cum e Câmpina?

- Greu. Visam mereu să mă întorc la Câmpina. La vremea aia, Bucureștiul nu era pentru mine. Sau cel puțin așa îl simțeam. Îmi era prea dragă Câmpina. Chiar eram hotărât să revin de tot acasă, doar că într-o vineri, în trenul „reîntoarcerii”, am cunoscut o fată, din Câmpina, studentă, care se întorcea duminica la București. Mi-a plăcut atât de mult, încât m-am reîntors cu ea. Am avut din ziua aceea o relație de cinci ani. Locul nașterii nu pecetluiește destinul. Nu e ca și cum m-am născut în creierii munților. Eram la o oră de București... Dar sunt oameni care au devenit bucureșteni, deși s-au născut la sute de kilometri. Buzdugan, Morar, colegii mei de la radio sunt exemple. Dincolo de dorință, determinare, talent, cred că e și destinul. Karma a vrut să-mi găsesc un drum aici.

Râde în hohote: „Vă vine să credeţi că am fost contabil?”

774 16 3- Deși personal nu te-aș fi văzut niciodată lucrând la o corporație, ai făcut-o. Cum a fost Filcea Sebastian Andrei în calitate de contabil?

- Am terminat studii economice, era firesc oarecum. Am lucrat patru ani în Pipera, în două corporații. Nu îmi plăcea extraordinar, dar eram mulțumit. Îmi făcusem mulți prieteni, aveam un program fix, week-end-uri libere. Era frumos. Dar acum, cunoscându-mi traiectoria pe care m-a dus destinul, n-aș putea să mai fac asta. Nu am excelat, nu am fost vreun cap luminat în contabilitate, dar nici un intrus în domeniu.

- Cum ai ajuns la Radio ZU? Apropo, șefilor le faci rime?

- Am ajuns întâmplător. Îmi făcusem în 2009 un blog (era la modă) în care scriam glumițe, poezii etc. Unele dintre ele au ajuns prin ricoșeu și în emisiunea de la ZU făcută de Buzdugan și Morar. În decembrie 2009, Morar mi-a dat un email și m-a întrebat dacă nu vreau să colaborăm. Am zis da, am scris texte amuzante trei luni pentru emisiunea lor. A fost o perioadă „de probă”. Apoi, pentru că a fost chimie, am semnat pe nedeterminat. Cât privește rimele pentru șefi, da, le mai fac când am chef sau la nevoie… (râde)

Cum s-a împrietenit cu Bendeac: „Am avut chimie în umor”

- Pentru toți părinții o carieră serioasă trebuie întreținută până la pensie. Cum au văzut părinții tăi trecerea la radio? Te-ai lovit de reticențe?

- La început, da. Ce să caut eu la radio, să scriu? Ce e aia? Contabilitatea era meserie serioasă. În cele trei luni, am lucrat în paralel. Ulterior, după ce m-am împrietenit cu Bendeac, am avut chimie în umor, și producătorul de atunci m-a angajat scenarist la „În puii mei” și am renunțat la contabilitate. Mi-am dat seama că fac mult mai ușor bani așa, ba, mai mult, fac și oamenii să râdă. Cel mai frumos lucru din lume!

- Dar de lumea fascinantă a televiziunii cum ai fost atras?

- Nu am fost „atras”. A venit de la sine. Am început să scriu scenarii pentru diverse emisiuni. Am colaborat ca scenarist cu „În puii mei”, „Roata norocului”, „Te pui cu blondele”, „Neața cu Răzvan și Dani”, „Super Bingo Metropolis”, „Răi da’ buni”, „Familiada”, „X Factor”, „Jumătatea mea știe”, „Splash, vedete la apă” și multe altele. Apoi am prezentat „Popescu şi Flick” la ZU TV cu Răzvan Popescu, „Zaza Sing” cu Liviu Vârciu și acum „Star Matinal” cu Popescu, la Antena Stars.

„Nu am să uit niciodată copilăria de la țară, aia cu urcat în cireș și făcut baie în gârlă”

774 16 2- Aș dori să deschidem puțin cufărul cu amintiri. Mai ai un frate și o soră. Ce nu vei uita niciodată din perioada copilăriei?

- Că ne băteam între noi și ne pâram părinților. Nu uit copilăria la țară, aia cu urcat în cireș, umblat pe coclauri până noaptea, făcut baie în gârlă, furat nuci, înghețat pe derdeluș…

- Eşti extrem de simpatic și cu greu ar crede cineva că Flick poate avea probleme și greutăți. Totuși, care a fost cel mai greu moment al vieții?

- Nu pot spune că am greutăți. Mulțumesc lui Dumnezeu sunt sănătos, am prieteni buni, nu am încă o familie a mea (unde poate ar apărea și anumite „greutăți”). Sunt o fire veselă, pozitivă și trec ușor peste toate. Mi-am pierdut în cinci ani, pe rând, mama și bunicii care m-au crescut. Dar am trecut peste. Viața merge înainte! (râde trist)

„Mi s-a cerut să scriu strofe pentru piese funerare!”

- Sunt curioasă. Care au fost cele mai ciudate solicitări de a scrie versuri?

- Am avut de-a lungul anilor foarte multe cereri „nebune”. De exemplu, strofe pentru pietre funerare. Cele mai dragi îmi sunt cele pentru tatuaje. Sunt zeci de oameni în România care au tatuaje cu rimele mele.

- Ai scris versuri pentru Mihai Bendeac, Țociu, Palade, Vasile Muraru și pentru mulți cântăreți. Ai acum ceva pe „țeavă”?

- Dacă e vorba despre cântăreți, am scris pentru Delia, Lidia Buble, Speak, Direcția 5, Maxim și mulți alții. Nu prea am „pe țeavă”, pentru că am lăsat asta în plan secund. Am alte proiecte de care mă ocup, cu efect imediat. Pe ideea că din textul unei melodii, de exemplu, nu știi exact cu ce te alegi (nu neapărat financiar). Doar că nu știi dacă piesa aia va avea sau nu succes.

„Mă deranjează unii oameni care pur şi simplu nu înţeleg că nu pot să le fac rime tuturor”

- Sunt convinsă că ai foarte mulți prieteni pe reţelele sociale. Te roagă să le scrii versuri, să le faci dedicații?

- Da. Dincolo de oamenii pe care nu îi cunosc personal și care îmi trimit sute (mii chiar) de mesaje zilnic, am și prieteni/cunoștințe care vor. În fiecare zi primesc telefoane cu rugăminți, dar nu întotdeauna le pot onora.

- Te-a deranjat vreodată ideea că eşti perceput ca un tonomat de versuri?

- Nu! Până la urmă e chestia care m-a făcut cunoscut. Mă deranjează, în schimb, mustrările oamenilor atunci când nu le pot scrie ce-și doresc. Nu am cum să le scriu tuturor. Ar însemna să nu mai dorm, să nu mai lucrez. Mulți au impresia că li se cuvine să le răspund cu ce-și doresc. Și dacă nu o fac, unii chiar mă ceartă: „De ce lu’ ăla îi faci și mie nu?”.

„Le-am scris versuri lui Radu Beligan, Sebastian Papaiani, Halep, Regele Mihai”

774 16 4- Are Flick vreun motto preferat după care se ghidează în viață?

- Da. Unul va fi chiar titlul cărții, dar nu vreau să-l divulg acum. Ar mai fi „Iubește și călătorește”. Sau „Abia azi reușesc / Să-mi dau seama precis / Eu nu scriu ce trăiesc / Eu trăiesc ce am scris”. Îmi place să mă joc cu talentul ăsta al meu.

- În afară de Corneliu Vadim Tudor, la moartea căruia ai scris o înduioșătoare poezie, ai mai făcut versuri și altor personalități ale României?

- Sigur, începând cu Florin Piersic, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Radu Beligan, Sebastian Papaiani, Mihai Constantinescu și terminând cu Hagi, Nadia, Simona Halep, Regele Mihai și mulți alții.

„Îmi place să ies la o terasă cu gașca de acum 20 de ani”

- De ce îţi e frică în viața asta?

- Se spune că cele mai mari temeri ale omului sunt frica de moarte și frica de vorbit în public. Nu pot să spun că le îmbrățișez. Știu că sună viteaz așa, dar nu prea mi-e frică de nimic...

- Mai ai timp să mergi acasă, la Câmpina, să depeni amintiri cu tata și să bei o cafea cu prietenii?

- Rar, dar da. De obicei, am evenimente în week-end-uri, dar mai găsesc zile să merg câteva ore pe la tata, acasă, la niște amici dragi din Câmpina, la o terasă cu „gașca” de acum 20 de ani.

„Am fost de două ori aproape de căsătorie”

- Există vreo femeie care te-a cucerit iremediabil? Cine știe, poate cu vreo rimă... Este Flick un tip romantic?

- Da. Nu cu rime. Cu felul de a fi. Și nu chiar „iremediabil”. Drept dovadă încă trăiesc, deși nu mai suntem împreună. Dar, așa e cu dragostea. Câteodată doare, dacă o faci cum trebuie. Și în dragoste, mai mult decât să îți pară rău că a trecut, cred că trebuie să te bucuri că s-a întâmplat. M-am gândit și la căsătorie și chiar am fost aproape de vreo două ori, dar nu a fost să fie. Va fi, nu-mi fac griji. Sunt uneori romantic, dar nu aș putea să spun acum cum arată dragostea. Cred că e în multe feluri. Am spus-o în zeci de poezii, pe care lumea le-a citit probabil online. E frumoasă oricum. Am simțit-o din plin, și da, e cel mai tare sentiment.

- Te-ai gândit vreodată la căsătorie sau la un copil?

- La un copil m-am gândit mai mult decât la o căsătorie. Cred că aș fi un tată bun. Deşi sunt un om agitat, căruia îi place mult ceea ce face şi e mereu prins în diferite proiecte, cu siguranţă mi-aş face timp pentru acest nou „proiect”. Şi în paralel aş munci ca să nu-i lipsească micuţului nimic.

„Mă emoționează când lumea îmi zâmbeşte când mă vede”

- Sub armura asta de dur cu simţul umorului, îmi pari un tip sentimental și… puțin timid. Ce te emoționează cel mai mult?

- Da, la bază sunt (eram) un tip timid. Dar cu timpul și cu meseria, am mai trecut peste asta. Sunt și sentimental, ce-i drept mai mult în ce scriu. Mă emoționează poveștile frumoase de viață, de dragoste și animalele.

- E greu să fii persoană publică în România de azi?

- Poate e prea mult spus „persoană publică”. Dar nu mi se pare. Sunt momente în care nu poți fi relaxat, pentru că te recunoaște lumea (în vacanțe, la mall, pe stradă) și trebuie să socializezi (chiar și atunci când nu ai timp sau starea necesară). Dar mult mai importante sunt momentele în care vezi oamenii zâmbind doar pentru că te văd, că te felicită pentru ce faci. Asta e cea mai mare bucurie. Asta mă încarcă cel mai mult pozitiv. Faptul că într-o lume în care sunt oameni care fac bani din suferința altora (doctorii, recuperatorii de credite, groparii, judecătorii), eu fac bani pentru că îi fac să râdă. Cel mai frumos!

- Eşti o vedetă cu tabieturi? Apropo, mulți vor să știe ce mănâncă „Domnul Rimă” de arată atât de bine?

- Am ceva tabieturi, multe vin cu vârsta. Îmi place să dorm la prânz, să iau masa în oraș, să mă plimb pe jos câte 20 km pe zi prin alte capitale și orașe. Să beau seara un pahar cu vin și să scriu. Să conduc mult pe vreme frumoasă, în peisaje frumoase. Mănânc de toate, nu fac nazuri. Nu prea gătesc. Comand sau ies în oraș. Despre „arătat bine”, pot spune că sunt mai mult decât mulțumit de mine, în condițiile în care nu știu dacă adunat am fost de trei ori în viața mea „la sală”. Deși, fix sub mine, în complexul unde locuiesc, am sală, saună, piscină. Dar sunt leneș. (râde)

- Mai ai timp de hobby-uri în toată viața asta palpitantă pe care toți o trăim?

- Îmi place să mă plimb. Cel mai mult. Și o fac des. Mă mai joc pe consolă. Rar, dar o fac. Și, până la urmă, ce fac eu e un hobby. Nu o meserie. Spunea cineva că „dacă faci bani din ce-ți place, nu vei munci niciodată”. Ăsta sunt eu!

„Aș face bunul-simț obligatoriu”

- Dacă ar fi să schimbi ceva în lumea asta nebună, ce ai face?

- Aș face bunul-simț obligatoriu. Altceva nu îmi vine în minte.

- Îţi faci planuri pentru viitor? Cu ce îi vei încânta pe cei care te iubesc?

- Nu îmi fac planuri. Mi-am făcut pentru 2019 și se spune că dacă îți faci planuri, îl faci pe Dumnezeu să râdă. L-am făcut... Acum trăiesc clipa.

- O concluzie, pentru final de interviu: eşti mulțumit de viața pe care o duci? La ce visează „Domnul Rimă”?

- Da, foarte fericit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru talentul ăsta, care mă face happy din toate punctele de vedere! E mult spus „visează”. Am acum tot ce nu prea aș fi visat acum zece ani. Dar îmi doresc o familie, un copil. Hai doi…

- Un gând pentru cititorii revistei „Taifasuri”…

- Să nu uitați să vă iubiți / Să vizitați, să povestiți / S-aveți doar vorbe bune-n glasuri / Și să citiți mereu „Taifasuri”.

Citiţi rime care vă fac să plângeţi. De râs sau de emoţie...

„În Duminica Sfintelor Paşti din 2015 am pierdut-o pe bunica“

- Cum arată sărbătoarea Învierii Domnului pentru tine? Vă veți aduna toți acasă?

- Având foarte puține zile libere, profit de orice sărbătoare să mă plimb. România o văd în fiecare weekend, plecat fiind la evenimentele pe care le prezint prin țară. Și tocmai de asta, când am ocazia, fug câteva zile. Ultimul Paști acasă a fost în 2015, când, chiar duminica, în ziua de Paști, a murit bunica mea, cea care m-a crescut... În 2016, am făcut Paștile în Spania, la sora și vărul meu. 2017, 2018, 2019 am fost la Amsterdam. Anul ăsta, nu ştiu, cu criza asta...

Haz de necaz

Oricine poate să scrie, dar nu oricine poate să creeze. Oricine poate face rime, dar nu oricine vă poate atinge la suflet. Oricine poate face o poveste, dar nu oricine poate crea o lume întreagă. Iar talentatul Flick a reușit cu ușurință să vă facă să râdeți în hohote sau să vă stoarcă lacrimi. Iată câteva exemple în care Domnul Rimă îşi dovedeşte măiestria.

„Coronavirusul e războiul generației noastre”

- Pandemia de COVID-19 face ravagii în toată lumea. Legat de situația dramatică în care se află omenirea, cum crezi că ne vom descurca?

- Eu cred că fiecare neam, fiecare generație, epocă, are de dus un război. Bunicii, străbunicii noștri au avut Războiul de Independență, răscoale, războaiele mondiale, foametea din ’40... Coronavirusul e războiul generației noastre. Aparent pare ușor de dus, pentru că în istorie plecai pe front la mii de kilometri de cei dragi și nu știai dacă mai ajungi acasă. Acum trebuie să stai pe canapea și să aștepți. Și așteptarea asta e o muncă grea pentru noi, copii ai secolului vitezei. Dar trebuie să rezistăm! Planeta e un calculator uriaș care s-a cam virusat și trebuie să stăm acasă, să-i dăm restart. Dacă nu o facem, se va virusa de tot. Ce mi se mai pare interesant este că acum câteva luni ne dădeam peste cap, vezi Doamne, să salvăm planeta. Iată că suntem doar niște furnici pe aici și planeta se salvează singură cu un virus. Adică statul ăsta acasă a redus mult poluarea, planeta respiră. Nu mai merg mașinile, avioanele, uzinele, nu se mai taie păduri în perioada asta. Ăsta e unul dintre lucrurile bune cu care rămânem după nebunia asta. O să învățăm, tot acum, să stăm mai mult cu cei dragi acasă (lucru pe care nu apucam să-l facem). O să avem mai mult timp de noi cu noi... E o perioadă de zile consecutive de duminică. Să nu ne plângem... Mai bine trăim viața unei duminici decât duminica unei vieți!

Proverbe despre coronavirus

Când doi tușesc, al treilea se izolează.

Carantina e rușinoasă, dar e sănătoasă.

Unde-s mulți, pandemia crește.

Nu-ți băga nasul unde tușește altul.

Omul infectează locul, nu locul pe om.

Izoleta bună trece primejdia rea.

Spune-mi cu cine te întâlnești, ca să-ți spun când tușești.

Nicio vizită pe zi și izoleta nu va veni.

Vrei, nu vrei, stai Grigore în carantină.

Când doi îți spun c-au băgat făină, te duci la Lidl!

Dacă te spălai, sănătos rămâneai.

M-a luat azi, pe nesimțite / Mare poftă de clătite. / Și pofta o să mai țină / Că n-am mai găsit făină.

Programul TV de coronavirus

08:00 „Izoletă pentru fiul meu”, reluare

10:00 „Tușește lumea”, cu Adela și Cove

12:00 „Bravo, ai virus”, cu Cătălin Izolatu

14:15 „Te infectez de nu te vezi”

16:00 „Mama mea tușește mai bine”

17:00 „Sport, dietă și-o izoletă”

18:15 „Ce săpun românii”

19:15 „Virusuri la cheie”

20:30 „Izoleta leilor”

22:00 „Tusea României”

23:30 Cu mâinile curate (film artistic)

01:00 Alo, se infectează străbunica (film)

***

Rugăciune

Înger, îngerașul meu

Azi un lucru-mi doresc eu:

Virusul ăsta tâmpit

Să plece cum a venit

Să dispară încet-încet,

Din lume și de pe net,

Să se facă lumea bine,

Să ne liniștim, în fine.

Luminează-i tu pe cei

Care-au luat rafturi cu ei

Și-au devalizat vitrine,

Să facă apoi un bine:

Zahăr, conserve, jamboane

Făină și macaroane

Și tot ce-au stocat cărând

Și va expira curând,

Să le-mpartă celor care

Nu-și permit să-și ia mâncare.

Le vor face garantat

Un Paște cum n-au visat.

Așa-i vede Dumnezeu

Și-i va proteja mereu!

Mâna întinsă care e spălată de mai multe ori pe zi nu primește coronavirus!

Italia e izolată!

Nu merg mașini, nu merg uzine

Și de-asta-i mai puțin poluată.

Noi facem rău. Planeta bine!

Mai ieri ne agitam pe-aici

Să o salvăm noi. Ce stupid…

Rămânem doar niște furnici

S-a salvat ea, cu un Covid!

Deși nu e deloc ușor,

Ba, mai mult, e ciudat un pic,

Putem sări în ajutor

Doar stând și nefăcând nimic.

Respect personalului medical

Pe lista celor ce-i respect

Ei sunt de-o vreme cei dintâi,

Cei care iau virusul în piept,

Soldații-n alb, din linia întâi.

De-acasă azi le mulțumesc

Pentru ce fac, jos pălăria!

Pentru că riscă ce iubesc

Ca să își facă datoria.

Sunt poate cei mai curajoși

Fiindc-au și ei părinți, copii.

Ține-i, Tu, Doamne sănătoși

Dacă sunt ei, și noi vom fi.

Fix într-o lună e noaptea de Înviere

De Paștele ce o să vină

Ne împărtășim cu Mona?

Mergem noi să luăm lumină

Sau ne-o trimit ei cu drona?

ACUM

Fă tot acum și nu te teme,

Vei ști să te ridici când cazi,

„Târziul” are un „Devreme”

Căruia noi îi spunem... AZI.

***

Trăiește clipa! N-are rost

Să ne lăsăm anii să treacă.

Mai bine zici „ce tare a fost”

Decât un „cum ar fi fost dacă”...

***

Să fiți mai demni, mai calzi, mai buni

Nebuni în numele iubirii,

Trăiți oricum, chiar și-n minciuni

Dar nu dați timp nefericirii.

Vreți să fiți îngeri? Ce contează

Veți fi doar unii care cad

Căci împrejur vedem cu groază

Că viața-i mai mereu un iad.

Dac-aveți vise, pentru ele

Luptați, nu puneți pofta-n cui,

Nu lăsați altul să vă-nșele

Ca să luptați pentru-ale lui

Trăiți la maxim orice clipă

Care în urma voastră moare

Nu dați curajul pentru frică

Dați liniștea din voi... mai tare.

***

Românii, în vremea lui Ceașcă,

Se chinuiau să fugă afară,

Acum singuri sau în gașcă

Se chinuie să intre în țară.

***

Un lucru care-mi vine azi în minte

Și mi se potrivește mie:

Atât cât inima mai simte,

Mâna va continua să scrie.

 

Mulțumesc, mamă

Tu m-ai învățat ce-i dorul

Atunci când plecai de-acasă

Te-aștepta la geam odorul

Să-ți spună că ești frumoasă.

Tu m-ai învățat ce-i teama

Îmi spuneai: Când te faci mare

Nu mai e cu tine mama,

Să îți sufle dacă doare.

Tu m-ai învățat respectul,

Să salut când întâlnesc

Să nu judec când

n-am dreptul,

Să nu mint, să mulțumesc.

Tu m-ai învățat iubire

Deși e-mpărțită-n mine,

Cea mai mare fericire

E când te iubesc pe tine.

Te-aș vrea o eternitate

Lângă mine, nu-ntr-o ramă,

Pentru tot și pentru toate,

Mulțumesc din suflet, mama!