de Ştefania Băcanu
Jorge, pe numele său real George Papagheorghe, devine unul dintre cei mai apreciaţi artişti din România, dar drumul până aici nu a fost deloc uşor. A început să cânte de mic şi visa la o carieră artistică, în ciuda celor din jur care-l sfătuiau să îşi găsească „o profesie serioasă”. George a mers încăpăţânat pe drumul lui, dar, în acelaşi timp, şi-a concentrat atenţia şi spre o altă meserie, ca să aibă alternativă, în cazul în care marele lui ţel s-ar fi năruit. După ani de trudă, speranţe şi drumuri întortocheate, profesional, Jorge a ajuns în locul unde şi-a dorit să fie. Face parte din proiectul de mare succes Masked Singer România, pe care îl prezintă cu deosebit entuziasm, şi pregăteşte o revenire pe scena teatrului. În acelaşi timp, este un soţ şi un tată împlinit, „meserie” ce îl bucură cel mai mult. Şi la acest capitol, viaţa i-a oferit câteva încercări greu de dus, dar nu s-a lăsat doborât. Acum vorbeşte despre piedici cu lejeritate şi consideră că fără aceste încercări nu ar fi fost acolo sus!
„Tata a fost şi rămâne stâlpul educaţiei mele”
- Eşti unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului. Cum a fost drumul până aici?
- Chiar azi de dimineață discutam în familie cum eu mergeam prin tot traficul din București timp de o oră doar ca să intru într-o emisiune pentru maximum cinci minute. Dar nu am simțit asta ca pe o greutate niciodată și este un exemplu minor. Cred că pasiunea te face să muncești fără să simți că e greu sau imposibil. Așa că pentru mine a fost și ușor, dar și cu momente în care îmi venea să renunț. Mai ales când toți din jurul meu nu credeau în mine și mă sfătuiau apăsat să îmi iau un job normal.
- Când şi cum ai luat decizia să faci muzică?
- A venit momentul emisiunii Popstars, de la PRO TV, în anul 2003, când am participat și am și câștigat. Eram membru al trupei Cocktail... Doi băieți și trei fete, aveam 21 de ani... Nu știam de niciunele, mai ales că mă mutam atunci din Constanța în București. Parcă a fost în altă viață. (râde)
- Ai avut vreun model în familie? Te-a îndrumat cineva?
- Tata a fost modelul meu, dar am descoperit asta abia după ce l-am pierdut. A fost și rămâne în continuare stâlpul educației mele, fiind și profesor de engleză, dar și cântăreț la nunți machedonești, cu trupa Vlahos, una dintre cele mai de succes de profil. Am crescut pe scenă cu tata, cântând, cărând scule, dansând la nunți și învățând cu el engleza zi de zi.
Care a fost lecţia vieţii
- Ce visai în copilărie?
- Visam să fiu mai tare decât Ricky Martin! Așa mă imaginam. Probabil visul meu s-a mai amestecat un pic, neștiind exact cu ce se mănâncă industria și neavând un manager și nici susținerea apropiaților, care îmi repetau că muzica latino e o porcărie. Acum, din Top 40 la radio, 20 de melodii sunt latino. Probabil, aveam eu o informație „venită”. Însă, asta rămâne lecția vieții mele, să nu mai ascult de nimeni și să fac doar ce simt.
- Apropo de copilărie, cum a fost? Ce-ţi vine în minte când te gândeşti la cei mai frumoşi ani din viaţă?
- Taberele cu tata. Ne ducea în fiecare an în tabără, și vara și iarna. Fiind la mare, locuind în Constanța, vara număram și câtă plajă am făcut în sezonul estival. Vacanța de vară, în special, rămâne cea mai de suflet pentru mine.
„Sunt un artist atipic. Creativ, mai mult boem decât pragmatic”
- Cum a fost relaţia cu părinţii?
- Mama era cu speech-urile, îmi făcea „morală” ore în şir, preferam o palmă serioasă de la tata ca să scap. A fost o copilărie frumoasă, cu de toate. Mai ales că eu mă simţeam diferit și mereu voiam să fiu special. Căutam anturajul cu care să mă distrez și asta nu era deloc pe placul părinților. Tata mi-a zis pentru prima oară „Tata te iubește!”, când aveam 23 de ani, la telefon. După ce a murit tata, am promis cu mama și cu sora mea să ne spunem „Te iubesc!” de fiecare dată când simțim.
- Ce a însemnat pentru tine perioada adolescenţei? Atunci a fost momentul în care te-ai gândit pe ce drum să te îndrepţi?
- Eu nu știam pe ce drum să merg. Știam că există ceva măreț în viața mea, dar nu știam exact ce și cum. Îmi doream să fiu de succes și să devin un brand. De-asta am și dezvoltat mai multe business-uri, am muncit în cariera artistică, am bătut aproape toate orașele din țară cu concerte și vânzări. Sunt un artist atipic. Creativ, mai mult boem decât pragmatic și asta poate că vine de la mate-fizică. (râde)
„Opereta şi Romeo au apărut surprinzător în viața mea”
- Care a fost primul contact cu muzica şi ce s-a întâmplat atunci?
- Primul concert a fost când eram în generală... am realizat un spectacol la Casa de Cultură în Constanța. Îmi aduc și acum aminte că era sala plină și eu făcusem o trupă cu niște colegi. Apoi, real, la Popstars, când am fost suit, parcă, într-un tren special din care nu am mai vrut să cobor niciodată.
- Dar cu opereta?
- Opereta a venit surprinzător în viața mea. Jucam cu Monica Davidescu în primul meu spectacol „Micul Paris”, un musical românesc cu melodii din perioada interbelică. Monica m-a sunat într-o noapte, după ora 23:00, și mi-a zis că a doua zi trebuie să fiu la Operetă că este casting pentru Romeo și că ea alt Romeo nu știe în țara asta. M-a și bufnit râsul... „Eu Romeo... și de ce operetă?” I-am zis că îi mulțumesc, dar nu e pentru mine. A doua zi de dimineață m-am dus la casting de rușinea Monicăi și am stat până seara târziu ca să intru. Am cântat „Sex bomb” dacă vă vine să credeți și am luat castingul, regizorul spunând: „Avem Romeo”!
„Cel mai tare spectacol a fost când l-am jucat bilingv”
- Cum a fost pentru tine să ai rolul principal în „Romeo şi Julieta”?
- Greu la început. Au fost trei luni, zi de zi de repetiții, în care mi-am pierdut și vocea pentru o perioadă, din cauza oboselii și muncii intense. Credeam că nu o să pot duce spectacolul la nivelul la care se cerea. Ba chiar, când m-a invitat regizorul la Budapesta, fiind directorul de acolo, să văd spectacolul „Romeo și Julieta”, când s-a terminat m-am dus la el și i-am mulțumit că s-a gândit la mine doar că eu nu pot să fac ce face băiatul ăla ungur pe scenă. Mă depășește! Mi-a zis „Învață melodiile astea două, până săptămâna viitoare când vin în București, și mai vorbim”. Așa m-a păcălit...
- Ai ajuns şi peste hotare cu astfel de spectacole?
- Am jucat o singură dată în Albania, însă cel mai tare spectacol a fost când am evoluat bilingv. Julieta și familia Capulet erau maghiarii din Budapesta de la Operetă și eu, Romeo, cu Montague, eram românii. A fost un deliciu pentru public, dar și pentru noi. Julieta vorbea în ungurește, eu îi răspundeam în română. Am leșinat de râs! Apoi toată sala plângea la finalul extrem de dramatic.
„Mereu mi-am dorit să fiu bogat, să am bani să călătoresc”
- Ai absolvit o facultate cu profil economic... Te-a ajutat la ceva?
- Am dezvoltat mai multe afaceri până acum, de la construcții, business cu flori și importuri, până la colecție de pijamale și firmă în domeniul IT. Mereu mi-am dorit să fiu bogat, să am bani să călătoresc și să îmi demonstrez mie că pot. Apoi au apărut copiii și a trebuit să pot. (râde)
- Faci parte din proiectul Masked Singer. Cum îl vezi tu din interior?
- Am fost foarte emoționat când am primit vestea că voi prezenta cel mai spectaculos show tv al tuturor timpurilor. Responsabilitatea este enormă, însă, împreună cu echipa minunată de la PRO TV și împreună cu detectivii, am reușit să facem o treabă fantastică. Show-ul crește de la săptămână la săptămână, așa cum ne-am îndrăgostit și noi de personaje și de costume, dar mai ales când oamenii simpli vor vedea și vor rămâne șocați de ce vedete se află în spatele măștilor.
„E fantastic să fii tată a trei copii”. Cine e „KarinaTheGaina”
- Personal, eşti soţ, dar mai ales un tată împlinit, care în sfârşit are toţi trei copiii lângă el…
- Da, aşa este, pentru că anul acesta Karina s-a mutat înapoi în România. Când a plecat a fost extrem de greu, dar am știut că poate fi o șansă pentru ea să stea în alte culturi, printre alte obiceiuri, chiar dacă a fost departe de casă. Iată că, după doi ani, a revenit. Mi-ar fi plăcut să stea mai mult, dar cine știe, poate se duce la facultate acolo. E fantastic să fii tată a trei copii. Am învățat de la fiecare răbdarea, iubirea necondiționată și să ies din zona de confort la comandă.
- Ce relaţie ai cu Karina?
- Exact ca doi nebuni, plini de iubire, respect și multă distracție. Am râs mereu cu Karina, are un simț al umorului foarte dezvoltat pentru 12 ani. Și-a pus „KarinaTheGaina” pe TikTok și faptul că are autoironie așa devreme, e un lucru minunat. Eu o văd o artistă, entertainer.
- Dar cu Ilinca? Este deja o domnişoară în toată firea?
- Discuțiile noastre sunt despre facultate, școala de șoferi și iubit. Ilinca este foarte empatică, dar și un Berbec adevărat. Te calcă în picioare, dacă o superi! Sunt norocos că o avem încă aproape, mai e puțin și își ia „zborul”. Încercăm, în timpul puțin rămas, să o îndrumăm cât mai bine și să-i fim alături necondiționat în tot ce înseamnă școală, alegeri, iubire și carieră.
- Cum se înţeleg copiii între ei şi, implicit, cu soţia ta, Ramona?
- Minunat. Parcă s-au vorbit înainte să se întâlnească pe pământ. Se vede pe fețele lor că se iubesc. Fiecare are interesele lui. La 3 ani, David e cu jucăriile, așa că o dăm în mintea și jocurile copilăriei, apoi vorbim cu Karina și o ținem pe autostrada care trebuie la vârsta de 12 ani, iar cu Ilinca intrăm la categoria grea spre foarte grea. (râde)
- Cum este relaţia ta cu Ramona, la 7 ani de la căsătorie...
- Minunată! Am sărbătorit împreună cu copiii și ne gândeam la cum am pornit relația, nimeni nu ne dădea șanse să rezistăm atât. Am luat fiecare zi în parte așa cum a fost. Am crescut împreună emoțional și am fost suport unul celuilalt în tot ce facem. Am ajuns la nunta de cupru... sperăm să o prindem pe cea de argint.
„Cererea în căsătorie a venit... în prag de despărţire. Ne certam ca chiorii în baie”
- Apropo de nuntă, îţi mai aduci aminte cum a fost?
- Da, normal. Nu dau semne de Alzheimer, deși uneori nu-mi amintesc de ce am intrat într-o cameră. Lucrurile importante cred că nu le uităm niciodată. Nunta noastră de vis din Turcia, cu toate neamurile, make-up, hairstylist și doi preoți după noi. A fost de poveste. Cinci zile all inclusive și distracție maximă.
- Dar cererea în căsătorie?
- Cererea a fost atipică. Cred că nu am vorbit niciodată despre asta. A venit în prag de despărțire. Eu eram scăpat dintr-o relație și voiam să mă distrez, iar ea își dorea să fim împreună până la adânci bătrâneți. Eram în baie amândoi, având discuții tensionate în miez de noapte, nedorind să trezim fetele care dormeau ca doi îngerași. După o jumătate de oră de conflict, eram amândoi în genunchi în baie, şi i-am zis: „Decât să ne despărțim, nu vrei mai bine să ne căsătorim?”. Atunci a început cu adevărat relația noastră.
„Am plâns aproape seară de seară timp de doi ani”
- Care a fost cel mai greu moment din viaţa ta?
- Moartea tatălui meu a fost de departe cel mai greu moment din viața mea. Venea imediat după moartea bunicului. Practic, în şapte luni am pierdut întreaga linie paternală din familie, lăsându-mă fără stâlp de susținere. M-am clătinat emoțional serios câțiva ani. Atunci eram bine, mă mobilizasem să fiu bărbat la 23 de ani, însă după vreo trei-patru ani, plângeam seara când puneam capul pe pernă și nu știam de ce. Atunci am realizat că nu plânsesem la moartea tatălui, că eu credeam că trebuie să fiu bărbatul care societatea vrea să fiu, însă sunt sensibil, un tip emoțional și empatic. Am plâns aproape seară de seară timp de doi ani!
- Te-a lovit depresia?
- M-a lovit depresia după divorțul de mama Karinei, tot așa cu o întârziere de doi ani. Probabil că emoționalul s-a relaxat și m-a lovit când îmi era lumea mai dragă. Despărțirea de Karina a fost cel de-al doilea eveniment puternic și dur din viața mea. Atunci am înțeles că trebuie să merg la psiholog, să mă tratez, eram apatic, nu voiam să văd pe nimeni altcineva decât pe Karina. Apoi, după un an de terapie și încă unul de hipnoză, am reușit să ies din traumă fără sechele, cel puțin așa cred.
- Ce simţeai?
- Mă uram pe mine pentru că nu am știut cum să gestionez o despărțire. Mă vedeam ca un ratat, că am eșuat. Nimic nu e întâmplător și odată ce am început să mă iubesc și să iubesc durerea din suflet, am trecut peste. Acum, uitându-mă în urmă, nu aș schimba cu nimic tot ce s-a întâmplat. Așa evoluăm.
- Ce te-a motivat să mergi mai departe?
- Făcând terapie timp de doi ani și discutând în paralel cu soția care s-a dovedit a fi una dintre cele mai speciale persoane din viața mea. A trecut cu mine prin toate. Sunt binecuvântat să simt că tot ce a fost, a fost ca să mă dezvolt și să înțeleg ce poate sufletul să ducă și cum să cresc în primul rând ca om.
„Ador să ştiu că am devenit mai bun de la o zi la alta“
- Ce te împlineşte?
- Să știu că am făcut ceva cu mintea mea, cu munca mea, cu familia mea. Evoluția e ce mă împinge de la spate. Ador să știu că am devenit mai bun de la o zi la alta și să construiesc ceva de la zero. Să învăț copiii să facă ceva nou. Să călătoresc cu soția pentru prima oară într-un loc. Să-mi vizitez bunica de 95 de ani, să petrec timp cu mama și să o întreb despre cum era tata ca bărbat. Să știu că muzica mea este ascultată de cât mai mulți oameni. Să ajuți un artist nou să aibă o melodie bună și să debuteze puternic cu un hit direct în top 10, mă împlinește maxim. E vorba despre Olivia Addams, melodia „DUMB”. Sunt multe și sunt recunoscător pentru toate...
„Primul ceai de mentă pe Vârful Omu“
- A fost un an atipic. Te-ai acomodat uşor?
- Am avut două săptămâni de adaptare, în care am văzut toate serialele posibile pe Netflix, eu care mă feresc de dependențe și nu suport ideea să mă țină un serial nopți la rând în fața televizorului. Apoi am intrat în noul normal, iar în a doua lună de pandemie, ne-am autoizolat la Azuga unde am fost foarte productivi și relaxați.
- Vacanţa de suflet?
- Antalya, cu toți copiii la all inclusive și cu multe topogane. Mai e și Disneyland în aceeași categorie. Vacanța de vis în doi este, însă, Maldivele, unde am fost în ianuarie și ne-am îndrăgostit iremediabil de acel peisaj mirific și de atmosfera exotică. Cea mai tare vacanță, pe timp de izolare, a fost în Azuga. Păcat că nu era și Karina, atunci cred că ar fi fost cea mai tare perioadă de relax din viața noastră. Apoi am fost în Bulgaria și în august în Turcia.
- Care este locul care te relaxează complet şi îţi încarcă bateriile?
- Pe munte mă simt cel mai bine sufletește. Ador să merg în drumeții, deși sunt născut la mare și iubesc marea. Cel mai mult îmi place la Vârful Omu. Am un atașament față de acel loc... poate fiindcă m-a dus tata acolo prima dată, pentru primul ceai de mentă din viața mea și pentru că îmi dă un sentiment de victorie să fiu pe vârful acela înalt și să simt că sunt eu cu totul prezent.