de Sorin Dumitrescu şi Adrian Pătrăuceanu

Istoria științei este plină de realizări impresionante care au modelat lumea și au schimbat viețile oamenilor în bine. Dar, pe lângă oameni precum Albert Einstein, Thomas Edison sau Marie Curie, au existat și foarte mulți escroci. Fie că au vrut să se îmbogățească sau că au încercat să-i ironizeze pe cei din jur, acești oameni au rămas în istorie drept autorii unora dintre cele mai mari farse științifice.

Pastorul Prescott Ford Jernegan şi acumulatorul de aur

În 1872, când chimistul britanic Edward Sonstadt a descoperit că în apele oceanelor există aur, s-a declanșat o adevărată isterie. Prima și cea mai mare încercare de a mina oceanele a avut loc în anii 1890. Și totul a fost o farsă. Totul a început când pastorul Prescott Ford Jernegan a susținut că a inventat „acumulatorul de aur”, care putea extrage aurul din apa oceanelor printr-un proces care folosea mercurul și electricitatea. Spunând că inspirația i-a venit în timpul unui vis, Jernegan și prietenul său, Charles Fisher, au pus bazele unei societăți, Electrolytic Marine Salts Company. Atrași de posibilitatea de îmbogățire, mulți investitori au căzut în plasă și au investit sume uriașe în companie. Electrolytic Marine Salts Company a deschis o primă unitate de extragere a aurului, în orașul american Lubec, din statul Maine. Entuziasmul era la cote maxime, iar Jernegan și Fisher plănuiau deja să deschidă o a doua exploatare. Dar totul s-a terminat în 1898, când investitorii au dorit să-și inspecteze investiția mai îndeaproape. Așa au descoperit că acumulatoarele „inventate” de Jernegan nu erau decât niște dispozitive inutile și că totul fusese doar o imensă farsă.

Arborele Upas

În 1783, un chirurg olandez pe nume N.P. Foersch a publicat un raport senzațional în London Magazine. Lucrarea susținea că pe Insula Java există un arbore atât de otrăvitor, încât ucidea orice viețuitoare pe o rază de 24 de kilometri. Deși nu era susținută de nicio dovadă concretă, lucrarea a fost luată de bună de mulți oameni, care au răspândit ideea mai departe. Așa s-a născut o legendă, cea a arborelui Upas. Chiar și Erasmus Darwin, bunicul savantului Charles Dawin, a scris despre acest subiect, în 1791. „Pe insula Java se află un arbore otrăvitor, despre care se spune că a depopulat țara… Pe o distanță de 19 sau 22 de kilometri în jurul său, pământul este sterp și stâncos, populat numai de scheletele oamenilor și ale animalelor; priveliștea este mai sinistră decât tot ceea ce și-au imaginat vreodată poeții sau pictorii”, scria Darwin. Ulterior, farsa a fost perpetuată și de scriitori celebri, precum poetul George Byron și romanciera Charlotte Bronte. Se pare, totuși, că există un sâmbure de adevăr în această poveste. Arborele Upas se află într-adevăr în Indonezia. Chiar dacă nu este atât de letal pe cât spune povestea, arborele produce o toxină puternică, folosită de băștinași pentru a-și otrăvi vârfurile săgeților.

Falsele fosile ale lui Beringer

Decanul Facultății de Medicină al Universității din Würzburg, Germania, era pasionat de istoria naturală și de studiul fosilelor. Doctorul Johann Bartholomew Adam Beringer avea o colecție impresionantă de fosile, pe care le adunase de-a lungul anilor. De aceea, atunci când niște băieți din localitate i-au arătat niște fosile pe care le găsiseră, i-au captat imediat atenția lui Beringer. Fosilele aveau urme incredibile: forme de păsări, albine, melci, șopârle, plante cu flori, broaște și insecte. Alte pietre păreau făcute de mâna omului și reprezentau imagini cu comete, cu Luna și Soarele. Descoperirea părea colosală, dar ea n-a fost altceva decât una dintre cele mai mari farse științifice ale secolului al XVIII-lea. Ulterior, s-a dovedit că doctorul fusese victima unei intrigi elaborate: colegii invidioși ai lui Beringer fabricaseră și îi serviseră fosilele. Din nefericire, Beringer a înghițit momeala și a publicat chiar și o carte pentru a anunța lumea despre existența fosilelor. Zvonurile spun că, după ce și-a dat seama că a fost păcălit, Beringer a încercat să cumpere toate exemplarele nevândute ale cărții sale.

Fosila de muscă

Timp de 70 de ani, o fosilă de muscă a fost una dintre cele mai mari comori entomologice ale Muzeului de Istorie Naturală din Londra. Totodată, aceeași fosilă a fost una dintre cele mai mari farse științifice din istoria muzeului britanic. Exemplarul unic de Fannia Scalaris era captiv în chihlimbar, iar oamenii de știință credeau că a trăit în apropierea Mării Baltice acum 38 de milioane de ani. Însă, ulterior, s-a dovedit că fosila era un fals - destul de reușit - confecționat în epoca victoriană. Ascuns printre alte 2.500 de exponate din chihlimbar ale muzeului, falsul a trecut neobservat timp de 140 de ani. Cel care și-a dat seama că ceva nu e în regulă a fost Andrew Ross, un tânăr care studia insectele preistorice. După mai multe cercetări, Ross a dat de gol acest fals entomologic.

Au existat multe invenţii şi realizări notabile din partea oamenilor de ştiinţă şi a savanţilor din istoria omenirii, dar şi situaţii, rare, în care ştiinţa a servit drept alibi escrocilor

Preşedintele Peron şi fuziunea nucleară

Înainte să sosească în Argentina, după cel de-Al Doilea Război Mondial, omul de știință Ronald Richter lucrase în Germania nazistă. Președintele Juan Peron își dorea cu disperare să făurească o Argentină puternică și îndrăzneață. Așa că, atunci când Richter i-a spus că i-ar putea oferi energie nelimitată folosind fuziunea nucleară, Peron l-a crezut. Fuziunea nucleară este procesul prin care două nuclee atomice reacționează pentru a forma un nou nucleu, mai greu (cu masă mai ridicată) decât nucleele inițiale. Ca urmare a fuziunii se produc și alte particule subatomice, ca de exemplu neutroni sau particule alfa (nuclee de heliu) sau beta (electroni sau pozitroni). Din cauză că nucleele participante în fuziune sunt încărcate electric, reacția de fuziune nucleară poate avea loc numai atunci când cele două nuclee au energie cinetică suficientă pentru a învinge potențialul electric (forțele de respingere electrică) și prin urmare se apropie suficient pentru ca forțele nucleare (care au rază de acțiune limitată) să poată rearanja nucleonii. Această condiție presupune temperaturi extrem de ridicate dacă reacția are loc într-o plasmă, sau accelerarea nucleelor în acceleratoare de particule. Fuziunea nucleară este sursa principală de energie în stelele active. Fuziunea nucleară se poate clasifica după condițiile de desfășurare în fuziune termonucleară și fuziune la rece. Cea din urmă are un statut controversat. Investigarea fuziunii la rece este un domeniu activ. Sunt investigate în acest sens sistemele electrochimice cu electrozi de paladiu și apă grea pentru declanșarea fuziunii deuteronilor. În 1949, lui Richter i s-au dat sume colosale de bani și mână liberă ca să construiască o centrală nucleară, pe o insulă. Doi ani mai târziu, Richter l-a anunțat pe președintele argentinian că reușise să obțină fuziunea nucleară în laborator. Peron s-a grăbit să facă un anunț grandios către mass-media din întreaga lume… Ar fi fost o realizare uimitoare, dacă afirmațiile lui Richter ar fi fost adevărate. După ce au apărut zvonuri despre eșecul lui Richter, Peron a trimis o comisie să investigheze cazul. Bineînțeles, s-a dovedit că omul de știință nu-și îndeplinise obiectivul, aruncând pe fereastră aproximativ 300 de milioane de dolari.