Main menu

header

789 18 1de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Anul în curs este marcat puternic de Metalul yang care este distructiv şi de Șobolan care este agresiv, iar frica și anxietatea reprezintă elementul apă. Metalul este simbolul tristeții, iar apa, al fricii. Aşadar, este evident că anul Șobolanului înseamnă anxietate în masă, ceea ce am şi trăit până acum. Numerologul Nelu Vicleanu a detaliat aceste două elemente pentru a şti la ce să ne aşteptăm şi ce schimbări să facem pentru a avea, totuşi, o viaţă liniştită.

„Persoanele de Metal yang au caracter ascuţit”

- Ce simbolizează?

- Anul acesta este un an de Şobolan de Metal yang. Metalul este reprezentat de forma ovală şi rotundă similar coronavirusului ce are o formă variabilă, sferică sau ovoidală. Caracterul chinezesc Geng, ce desemnează Metalul yang, este foarte complicat. Este un metal greu din care se confecţionează săbiile şi suliţele. Asemenea obiectelor confecţionate, persoanele de Metal yang au caracter ascuţit, putând fi extrem de distructive, neavând capacitatea de a ierta uşor. Nativul Metal yang este ca o sabie tăioasă şi ascuţită pentru război care avansează cu intensitate, determinat şi cu o voinţă puternică. Cuvântul „şobolan” în limba chineză înseamnă fiu. Aşadar, Anul Şobolanului de metal poartă sensul de „Războinic”. Metalul yang manifestă o direcţie care uneori poate să îi afecteze pe ceilalţi, fiind foarte abrupt, direct, dintr-o bucată, tăios, măcelar, ca un cuţit mare de tranşat carne. Nu acceptă eşecul cu uşurinţă, este încăpăţânat, insistent, şi îi place curăţenia. Este „obsedat” de curăţenie.

- Pandemia care ne-a dat atâtea bătăi de cap ar putea avea legătură cu Şobolanul de metal?

- Ideograma Şobolanului înseamnă expansiune, ceea ce ne duce cu gândul în prezent, automat, la pandemia de coronavirus. Această ideogramă oferă impresia intuitivă a unui copil mic ce îşi întinde braţele ca să îmbrăţişeze pe cineva, energia entuziastă de explorare de locuri, lucruri şi oameni noi. Virusul a reuşit să „exploreze” toate continentele lumii. Este asociat cu elementul apă, de aceea, motivul principal pentru răspândirea lui se datorează elementului apă. Şobolanul semnifică anotimpul iarna, elementul apă şi este cel mai rece semn zodiacal. Virusurile respiratorii, se simt foarte bine când vremea este răcoroasă. Ele au o stabilitate mai mare la temperaturi scăzute.

„Observăm un salt nou în conştiinţa fiecăruia”

789 18 2- Ce aduce acest semn zodiacal?

- Şobolanul marchează începutul unui nou ciclu de 12 ani. Practic, am intrat într-un deceniu marcat de cifra 2. Observăm, astfel, un început radical din perspectiva astrologică şi numerologică, cu schimbări profunde, nevoia unui salt nou în conştiinţa fiecăruia dintre noi. Viaţa nu va mai fi ca înainte. Şobolanul păstrează cu sfinţenie propriile secrete şi trăieşte în taină, în locuri întunecate. De aceea, străzile, magazinele, oraşele au devenit pustii şi oamenii au trăit în secret, în izolare la domiciliu. Numerologic, anul universal 4 este simbolul unei ferestre prin care ne uităm. Pătratul este întipărit în subconştientul nostru ca un simbol al securităţii şi structurii. Astfel, fiecare dintre noi, acasă, în „pătrăţica” noastră, în aceste vremuri, ne simţim protejaţi şi ocrotiţi, sunt graniţele care ne protejează de „răul epidemic”. În plus, Tigrul din harta astrologică a anului 2020 este o stea solitară care predispune la singurătate, exil, abandon, autosabotaj relaţional, evitarea companiei altora, comportament antisocial, respingerea cooperării cu ceilalţi.

- Ce îl caracterizează?

- Acesta este slobod la gură şi îşi bagă nasul în problemele personale ale altora. Investighează toate zvonurile şi caută să afle informaţiile privilegiate, însă îi place să şi bârfească, să compare, să găsească cusururi. Face cercetări, este un inventator înnăscut şi se adaptează la orice situaţie, capabil să facă faţă tuturor greutăţilor, iar în momentele de criză îşi dovedeşte din plin calităţile precum inteligenţa, intuiţia, vigilenţa sau clarviziunea. Nu trebuie să ne îngrijorăm pentru viaţa lui, instinctul lui de conservare este foarte dezvoltat şi găseşte soluţii, având un sistem de alarmă şi un mecanism de apărare care rareori dau greş. Este perseverent şi rezistent, foarte adaptabil şi descurcăreţ. Aşadar, să dezvoltăm calitatea de supravieţuitor a Şobolanului, să integrăm calităţile lui pozitive astfel încât, să impregnăm mentalul colectiv cu vibraţii optimiste, să ne controlăm emoţiile, să avem grijă la sănătatea noastră şi să nu ne lăsăm pradă fricilor şi îngrijorărilor. Asemenea lui, să ne păstrăm mintea ageră şi simţurile în alertă. Să nu uităm că şi caracterul chinezesc Zi (Şobolan) înseamnă „copil”, bucurie, sărbătorire şi, la finele acestui an, poate, ne vom bucura cu toţii într-o celebrare a vieţii şi umanităţii.

„Vara ar trebui să consumăm alimente de culoare albă”

- Este o perioadă de analiză, de introspecţie?

- Tendinţa oamenilor, în acest timp este de a se întreba ce este adevărat sau fals, ce este vis sau coşmar din tot ceea ce trăim? Metalul favorizează introspecţia (cât, de ce mă manifest). Se potriveşte, îndeosebi, oamenilor legii. Metalul evocă şi efemeritatea, iar acum este un moment să reflectăm, folosind sabia discernământului, la valorile care cu adevărat contează în viaţa noastră. Metalul yang se separă de ceilalţi, el fiind mai singuratic, introvertit. Izolarea fizică pe care am trăit-o cu toţii ne-a slăbit puterile fizice şi mentale, dar am putut simţi o apreciere mai mare pentru viaţă şi valorile ei autentice. Aş recomanda anumite alimente pentru sezonul cald. De regulă, primăvara, dar mai ales vara, ar trebui să consumăm alimente de culoare albă (varză, conopidă, napi, ridichi), precum şi legume picante (ardei iute, ceapă, usturoi, praz, ridichi, piper). Acestea tonifică yin-ul metal.

„Luna Cocoşului aduce îmbunătăţiri ale aparatului respirator“

- La ce să ne așteptăm în ultimele șase luni ale anului?

- Focul, elementul ce guvernează vara, topește metalul (elementul plămânilor) și, ca urmare, nu s-au adeverit previziunile unora privind scăderea răspândirii virusului odată cu venirea sezonului cald. Dimpotrivă, în luna iunie s-a constatat o extindere a pandemiei și un nou val epidemic a lovit anumite țări ale lumii. Capra este un semn de pământ care întărește Metalul și poate ajuta la blocarea apei. Acest fapt duce la îmbunătățirea metalului, dar este o imagine falsă, luna iulie a acestui an fiind o lună de apă. Pentru a consolida pământul ce blochează apa (virusul), putem rămâne acasă, practicând grădinăritul, meditând și petrecând mai puțin timp urmărind știrile. Vacanțele la țară sunt perfecte. Aruncăm pantofii și mergem desculți pe iarbă. Nu rămânem treji noaptea, deoarece miezul nopții (intervalul orar 23:00-1:00) este vârful elementului de apă, respectiv ora Șobolanului. Alăturarea Șobolanului din an de Capră, din luna iulie, creează o relație de rănire. Tabloul epidemic va fi nuanțat de evenimente emoționale neașteptate cu efecte psihice deosebite, dezamăgiri, confuzie în fața unui nou val de îmbolnăviri. Luna august este guvernată de zodia Maimuței, care anunță începutul toamnei, anotimp în care elementul metal e cel mai puternic. Așadar, plămânii se întăresc. Cu toate acestea, este doar un aparent progres, deoarece Maimuța face parte din triunghiul de apă, iar combinația Maimuță-Șobolan întărește apa ce favorizează, în continuare, răspândirea virusului. Veștile bune apar după 7 septembrie, când intrăm în luna Cocoșului (7 septembrie - 7 octombrie). În această perioadă, are loc o întărire a plămânilor și a sistemului respirator, în general. Oamenii se pot recupera mai bine, iar răspunsul medical și guvernamental este acum mai bine structurat. Odată cu ziua de 7 noiembrie, intrăm în luna Porcului, începe iarna, iar apa puternică va favoriza răspândirea virusului.