Main menu

header

864 2 1de Silviu Ghering și Adrian Barna

Amplasat pe dealul Mateiaș, în apropiere de comuna Valea Mare-Pravăț, pe drumul european E574 (DN 73), la 11 kilometri de Câmpulung Muscel, spre Brașov, mausoleul Mateiaș a fost construit în memoria luptelor din octombrie-noiembrie 1916, când soldații români au opus o eroică rezistență, întârziind înaintarea armatei germane spre București. Lucrările de construcție au început în anul 1927 și s-au finalizat în 1935, la inițiativa filialei locale a Societății „Cultul Eroilor”, cu participarea materială a localnicilor.

Impresionantul osuar odihnește osemintele a 416 eroi necunoscuți

Mausoleul este compus din osuar, capelă și turn. Osuarul, aflat la subsol, adăpostește un sarcofag transparent unde se află osemintele a 416 ostași români neidentificați. Pe pereții laterali sunt așezate 31 de plăci de marmură pe care au fost dăltuite numele tuturor celor peste 2.100 de eroi cunoscuți și căzuți în luptele pentru apărarea plaiurilor muscelene. Capela are în interior lucrări din mozaic reprezentând scene din Primul Război Mondial, iar pe cupolă sunt înfățișate personalități din istoria poporului român. Turnul descrie în exterior o cruce, iar în interior dispune de o scară în spirală, terminată cu un foișor. Ușa de intrare prezintă bogate elemente artistice decorative florale.

Dacă aveți curaj, poftiți în... luptă!

Cu prilejul lucrărilor de consolidare și restaurare, între anii 1979 și 1984, parterul monumentului a fost decorat cu un amplu și original mozaic de tip Murano, intitulat „Glorie eternă eroilor neamului românesc!” și au fost amenajate două săli de expoziție, basoreliefuri și o scară exterioară monumentală. În prima sală sunt consemnate principalele momente ale participării armatei române la Primul Război Mondial și, în mod deosebit, prezentarea luptelor desfășurate pe culoarul Rucăr-Bran, evenimente la care o mare contribuție a avut-o populația locală. În cea de-a doua sală a fost amenajată o sugestivă dioramă reprezentând luptele purtate de ostașii români pe înălțimile din apropiere, precum și un post de comandă.

În sala cu diorama puteți trăi câteva minute iadul de pe frontul aflat în jurul Dealului Mateiaș în „Războiul cel Mare“, cu explozii la câțiva metri, cu fumul înecăcios al acestora, cu tir de diferite arme și strigătele „camarazilor“ în urechi...