de Traian Mihai
Cenaclul Flacăra a fost cea mai puternică mişcare de cultură tânără şi nonconformistă din Europa de Est în perioada 1973-1985. Pe 17 septembrie se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea acestui fenomen de masă, al cărei iniţiator şi artizan a fost poetul Adrian Păunescu - la acea vreme redactor-şef al revistei Flacăra - şi pe scena căruia, de-a lungul primilor 12 ani de activitate, au avut loc 1.615 manifestări cu peste 6 milioane de spectatori. În iunie 1985, Cenaclul Flacăra a fost interzis de autorităţile de la acea vreme, în urma unui incident petrecut pe stadionul municipal din Ploieşti. Atunci a izbucnit spontan o busculadă, în urma unei furtuni, care s-a soldat cu victime. Există, încă, semnul de întrebare dacă acea busculadă a avut loc prin „grija” unor membri ai Securităţii... În urma acelui incident, poetul Adrian Păunescu a fost reţinut (poate că devenise incomod pentru faptul că reuşea să adune în jurul său sute de mii de tineri la spectacole) şi a fost revocat din funcţia de redactor-şef al revistei Flacăra. După 1990, spectacolele Cenaclului Flacăra au fost reluate, tot sub „bagheta” lui Adrian Păunescu. În 2010, după decesul acestuia, responsabilitatea cenaclului a fost preluată de Andrei Păunescu, fiul poetului, care menţine „Flacăra” aprinsă.
„Actul de naştere” al Cenaclului Flacăra
În 1973, Adrian Păunescu s-a gândit să aducă în ţara noastră ceea ce văzuse într-o deplasare în SUA - mişcarea flower power, muzica folk şi muzica rock -, astfel încât acestea să fie accesibile tinerilor. El a organizat primul spectacol al Cenaclului Flacăra pe 17 septembrie 1973. Iniţial, acest proiect cultural a fost îndreptat spre poezie, dar apoi s-a axat pe plan muzical. Spectacolele aveau loc la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti. Foarte mulţi artişti s-au lansat prin intermediul Cenaclului, mare parte dintre aceştia deja debutaseră la Club A (n.r. - un club înfiinţat în 1969 de studenţii Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii Bucureşti) - Doru Stănculescu, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Marcela Saftiuc, Nicu Alifantis, Zoia Alecu etc. Pe măsură ce au crescut în amploare, spectacolele au început să se desfăşoare în sălile de sport din oraşe, la Sala Polivalentă şi, apoi, pe stadioane. Primul spectacol organizat pe un stadion a avut loc la 5 mai 1978, pe fostul Stadion „Republicii” (n.r. - desfiinţat la finalul anilor ’80, pentru a face loc construirii „Casei Poporului”), în faţa a 30.000 de oameni. La sfârşitul anilor ’70, din Cenaclul Flacăra făceau parte, printre alţii, Dan Andrei Aldea, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, corurile Preludiu şi Song. La Cenaclul Flacăra s-au lansat şi au devenit celebre cântece precum: „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!”, „Pământul deocamdată”, „Lordul John”, „Mielul”, „Fără petale”, „Ai, hai”, „Cu căciulile pe frunte”, „Cozma Răcoare”, „Nu uita că eşti român”, „La adio tu”, „Puştoaica”, „Te salut, generaţie în blugi!”, „Copaci fără pădure”, „Aruncarea în valuri”, „La o cană cu vin” şi multe altele.
Cântecele Cenaclului Flacăra - la radio şi la televizor
În perioada 1978-1979 au apărut emisiunile „Antena vă aparţine” (la TVR) şi „Radio Cenaclu: Valori ale muzicii tinere” (difuzată joi seara, în direct, la Radiodifuziunea Română), ambele realizate de Adrian Păunescu. Aceste emisiuni promovau melodiile cenaclului, iar oamenii care nu puteau să participe la spectacole aveau posibilitatea de a asculta muzică folk şi rock, dar şi poezie, de acasă. Foarte mulţi tineri - elevi sau studenţi - au făcut cunoştinţă, atunci, cu un alt gen de muzică, au ascultat voci ale unor artişti debutanţi în cenaclu, care cântau în direct (sau live, cum se spune astăzi) şi cântau bine. În anii ’80, s-au lansat pe scena Cenaclului mulţi artişti folk, dar şi trupe rock. Filmul documentar „Te salut, generaţie în blugi!”, regizat de Cornel Diaconu, a fost realizat tot în acea perioadă, el apărând, după 1990, pe suport video (DVD). Adrian Păunescu a acordat întotdeauna importanţă - prin poezii recitate sau puse pe muzică - personalităţilor emblematice ale ţării, precum Avram Iancu, Mihai Eminescu sau Ştefan cel Mare. Uneori, Adrian Păunescu „jongla” cu interdicţiile impuse de acele vremuri - recita poeme cu temă socială („Manifest pentru sănătatea pământului”, „Pământul deocamdată”), poeme de inspiraţie patriotică („Ce soartă”, „Dacii liberi”, „Clopotul reîntregirii”), dar şi poeme legate de tradiţiile româneşti, chiar de religie - inclusiv colinde de Crăciun („Florile dalbe”, „Iarăşi, în aşteptarea lui Moş Crăciun”).
Sloganul Cenaclului Flacăra: „Lumină, Luptă, Libertate!“
Sloganul Cenaclului Flacăra era „Lumină, Luptă, Libertate!”, care era „stilizat” prin semnul făcut cu degetul mare şi cel arătător ale mâinii, aşezate perpendicular - ele sugerând litera „L”. De multe ori, în spectacole, Adrian Păunescu era în picioare, în faţa microfonului, recitând poezii. Alteori, el stătea pe scaun, în faţa unei mese amplasate pe scenă, de unde dialoga cu artiştii, dar şi cu publicul. Motivul pentru care Adrian Păunescu stătea la o masă în timpul spectacolelor l-a explicat Andrei, fiul poetului: „Stătea la masă din comoditate. El făcea lucrurile şi serios, şi profund, dar şi foarte comod. Nu-i plăcea stilul băţos european, se molipsise de lejeritatea actului de cultură în America. Îşi punea masa ca să aibă pe ce să îşi sprijine coatele şi unde să îşi ţină cărţile, îşi crea micul confort pentru a crea lucruri importante”.
Duetul Vasile Şeicaru - Ştefan Hruşcă
Timp de câţiva ani, unul dintre duetele cu mare succes la public a fost cel alcătuit din Vasile Şeicaru şi Ştefan Hruşcă. Cei doi au lansat multe melodii - precum „Călători, visători”, „Dragoste şi soare”, „Zori de zi”, „Dimineţi cu ferestre deschise”, „Final deschis”. Ulterior, aceste cântece au fost reunite pe albumul „Călători, visători”, apărut în 1988. „Vasile Şeicaru a venit la Cenaclu în 1979, din postura de solist vocal al trupei Cristal din Galaţi. Şeful lui de trupă de acolo, Puiu Creţu, nu a vrut să-l lase. El ştia că dacă Şeicaru îi cântă folk lui Adrian Păunescu, îl pierde. Şi când trupa Cristal a cântat la Galaţi, la Cenaclul Flacăra, în 1979, tata l-a întrebat pe Şeicaru, intuind calităţile lui de individualitate: «Ştii să cânţi folk?». Şi în acelaşi timp s-au auzit două răspunsuri: Vasile Şeicaru a zis «Da», iar Puiu Creţu a zis «Nu». De a doua zi, Vasile Şeicaru nu mai era profesor de sport în Galaţi, era membru al Cenaclului cu bagajele în autocar. Apoi el şi Ştefan Hruşcă au început acest duet în Cenaclul Flacăra. Şi ulterior, tot în duetul ăsta, au abandonat Cenaclul şi i-au dat o mare lovitură lui Adrian Păunescu, plecând în 1984. Eu îl întrebam pe tata: «Cum poţi să treci atât de uşor peste faptul că ani şi ani, uneori decenii, oameni pe care i-ai ajutat au dispărut şi au reapărut brusc?». Şi el a zis: «Problema mea este talentul lor. Caracterul este problema lor». Şi avea dreptate, pentru că dacă ar fi stat să analizeze, la fiecare om pe care l-a ajutat, cât de corect este, cât de moral este, probabil că nu ar fi avut o echipă de sute de artişti extraordinari”, povestea Andrei Păunescu.
Busculada din iunie 1985 şi interzicerea Cenaclului Flacăra
Ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra din anii ’80 - cel cu numărul 1.615 - a avut loc în 15/16 iunie 1985, pe Stadionul „Petrolul” (n.r. - în prezent, stadionul „Ilie Oană”) din Ploieşti. În acea seară, în tribunele stadionului erau peste 10.000 de oameni. Se specula deja, de ceva timp, că spectacolele susţinute de Cenaclul Flacăra „favorizează apariţia unor comportamente bazate pe indisciplină şi imoralitate ale tinerilor, iar după terminarea spectacolelor aceştia se manifestau obscen şi tulburau liniştea publică”. O altă nemulţumire la adresa cenaclurilor era faptul că se terminau la ore foarte târzii. Drept urmare, unii părinţi au refuzat să permită copiilor adolescenţi participarea la spectacole. Spectacolul din 15 iunie 1985 începuse la ora 18:00 şi a durat până după miezul nopţii. În momentul dinaintea evenimentului nefericit, pe scenă cânta trupa Flapo. Din senin s-a pornit o furtună - cu ploaie torenţială, tunete şi fulgere. Copertina scenei a căzut, reţeaua de curent electric a cedat, iar stadionul s-a cufundat în beznă totală. Astfel, s-a declanşat o panică totală, care a dus la o busculadă în urma căreia au murit 6 oameni şi au fost răniţi peste 100. Concluziile Securităţii au fost formulate explicit: „Organele de partid şi de stat vor analiza cu atenţie evenimentele petrecute şi vor lua o decizie înţeleaptă în legătură cu activitatea pe viitor a Cenaclului Flacăra”. Astfel, în 16 iunie 1985, Cenaclul Flacăra a fost interzis, iar Adrian Păunescu a fost revocat din funcţia de redactor-şef al revistei Flacăra. Unele „voci” au susţinut că evenimentul tragic de la Ploieşti ar fi fost doar pretextul pentru a interzice manifestările Cenaclului, pentru că acesta promova libertatea, cultura şi gândirea neîngrădită - prin muzică, versuri şi dialog -, opunându-se cenzurii şi dogmelor epocii totalitare. Ducu Bertzi se afla, la acel moment, pe stadionul din Ploieşti. El spunea că a tras o sperietură teribilă. „Panicaţi, spectatorii s-au înghesuit să părăsească stadionul, dar porţile mari erau închise, iar asta a creat busculadă. În haosul de nedescris care a urmat, oamenii au dărâmat porţile, care au căzut peste ei şi i-au strivit. Ceilalţi, care au încercat să părăsească stadionul folosind singura ieşire disponibilă, prea îngustă pentru atâta lume, au fost călcaţi în picioare”, povestea Ducu Bertzi. Nici în prezent nu se cunoaşte adevărul legat de acea seară/noapte tragică.
Reînfiinţarea Cenaclului
În 7 mai 1990, Adrian Păunescu a înfiinţat Cenaclul „Totuşi iubirea” - o continuare a Cenaclului Flacăra, care a susţinut concerte în ţară şi peste hotare (în special la Chişinău). Ulterior, denumirea Cenaclului a revenit la Flacăra. Referindu-se la acest lucru, Andrei Păunescu declara că au fost unele voci ale artiştilor (şi nu numai) care spuneau că nu e potrivită redenumirea Cenaclului ca fiind Flacăra. „Apăruseră tot felul de discuţii: că Cenaclul Flacăra a fost numai până în 1985, că - de fapt - Cenaclul Flacăra a fost numai până în 1978, când era doar folk, şi tot aşa. Iar tata a spus: «Terminaţi cu prostiile astea. Cenaclul Flacăra a fost unul singur, din 17 septembrie 1973, când l-am început, până la ultimul spectacol cu mine pe scenă». Deci, acesta a fost Cenaclul Flacăra. Nu a fost nici doar folk, nu a fost nici doar rock, nici împărţit pe etape. Cenaclul Flacăra a început la 17 septembrie 1973 şi s-a terminat la 1 august 2010, atât timp cât a fost Adrian Păunescu pe scenă cu oricine altcineva”, afirma Andrei. El adăuga că după 1990 au venit în spectacole oameni care i-au rămas aproape tatălui său - George Nicolescu, Magda Puskas, Vanghele Gogu, Mircea Vintilă, Tatiana Stepa, Vasile Mardare, Emeric Imre, Tudor Gheorghe, Grigore Vieru, Mădălina Amon, Walter Ghicolescu. „În privinţa lui Grigore Vieru, pot spune că el şi tata s-au împrietenit sub ochii mei, în 1987, şi au rămas prieteni pe viaţă. Când a murit Grigore Vieru, în 2009, încă avea adresa din cartea de identitate la noi acasă. Tata îl ajutase să-şi ia o locuinţă în Bucureşti. Nu doar pe el, ci şi pe soţii Teodorovici (n.r. - Doina şi Ioan Aldea), pe Leonida Lari, pe Dumitru Matcovschi. La noi acasă a fost domiciliul de refugiu şi de repatriere al tuturor marilor intelectuali basarabeni, imediat după 1990”, mărturisea Andrei.
Andrei Păunescu a preluat „ştafeta” lăsată de tatăl său
După ce Adrian Păunescu a plecat de pe această lume (n.r. - la 5 noiembrie 2010), Andrei a decis că trebuie să ducă mai departe moştenirea lăsată de tatăl său şi să menţină „Flacăra” cenaclului aprinsă. „Am simţit că responsabilitatea este şi îmi devine mult mai mare şi că ajutor nu mai poate fi umărul său, ci moştenirea de învăţătură, de criterii şi de îndemnuri pe care ne-a lăsat-o. Ştiţi cât îmi este de uşor? Rădăcina este atât de adânc pătrunsă în viaţa mea trăită şi muncită alături de titanul blând care mi-e tată, încât totul vine de la sine. Ceea ce facem noi este «Remember Cenaclul Flacăra», este spiritul Cenaclul Flacăra”, mărturisea Andrei. După 2010, au avut loc sute de evenimente „Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu”, în toată ţara şi în străinătate, iniţiate de fiul poetului. În Bucureşti, aceste spectacole au avut loc la Sala Palatului şi au reunit mulţi dintre artiştii care s-au lansat la Cenaclu. În total, la cele peste 3.000 de manifestări, care au avut loc din 1973 şi până în prezent, au participat peste 7 milioane de spectatori. În drumurile sale prin ţară, Cenaclul Flacăra a străbătut sute de mii de kilometri - cu automobilul, autocarul, camionul, TIR-ul, microbuzul, tractorul, trenul, avionul, motocicleta, bicicleta sau vaporul.
Un artist care a ars ca o flacără, prin cântec Valeriu Sterian, un pilon al folk-ului românesc
Valeriu Sterian (Vali - cum îi spuneau apropiaţii) reprezintă un nume de referinţă în muzica folk. A fost un artist rebel, compunând şi cântând melodii uneori nepotrivite pentru acele vremuri. Dar a crezut în convingerile sale, în actul său de creaţie, în ceea ce transmitea publicului. Vali a plecat de pe această lume mult prea repede şi prea brusc - la 16 septembrie se împlinesc 23 de ani de la acest moment. Avea aproape 48 de ani (pe care i-ar fi împlinit la câteva zile de la data decesului).
A moştenit muzica „din viaţa intrauterină”
Valeriu Sterian a fost născut la 21 septembrie 1952, în localitatea Ştiubei, comuna Râmnicelu, judeţul Buzău. A studiat din copilărie pianul şi vioara, dar ulterior s-a simţit atras de tobe. El mărturisea că „microbul” muzicii îl avea în sânge „din viaţa intrauterină”, adăugând: „De la mama am moştenit 1.000 de albume, printre care Dire Straits, Def Leppard, Led Zeppelin, The Beatles, The Rolling Stones, dar şi Sfinx”. Vali a urmat cursurile Şcolii nr. 8 din Râmnicu Sărat, apoi pe cele ale Liceului „Al. Vlahuţă” din acelaşi oraş, unde şi-a făcut prima formaţie - „Copiii florilor” -, împreună cu un prieten, Carmen Marin. „Tatăl meu, fiind profesor de muzică, m-a obligat să cânt la pian. Apoi a trebuit să cânt cu vioara, cu el, dar taică-meu - fiind şi el un artist boem - s-a plictisit şi după două metode mi-a spus: «Hai, lasă-mă!». Atunci, am trecut la tobe şi am bătut în ele. De-abia prin clasa a IX-a, cântând cu alţi băieţi, am descoperit chitara şi am început să cânt la acest instrument”, îşi amintea Vali.
Studenţia şi Cenaclul Flacăra
Devenit student la Universitate - Facultatea de Psihologie, când avea 20 de ani, Vali s-a mutat în Bucureşti. Aici, în duet cu Carmen Marin, Vali a câştigat, sub titulatura „Vali şi Carmen”, Premiul pentru Cel mai bun cântec („Nopţi” / „Doamne, vino, Doamne”) la a doua ediţie a Festivalului „Primăvara Baladelor”. În acea perioadă, poetul Adrian Păunescu începea organizarea Cenaclului Flacăra. Vali şi Carmen au debutat într-una dintre primele ediţii ale Cenaclului, iar „Nopţi” a devenit o piesă importantă a Cenaclului. Însă a fost cenzurată şi Vali a început s-o cânte cu refrenul „Vino, mamă, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”. În 1973, după ce Carmen Marin s-a retras, în locul său a venit Carmen Cula, fostă basistă a grupului Catena. Astfel, s-a menţinut numele duo-ului „Vali şi Carmen”. În această formulă, au fost lansate cântece precum „Eroilor noştri”, au avut concerte în cluburi studenţeşti şi apariţii la Televiziunea Română. Duetul şi-a încetat activitatea şi Vali a început să cânte singur. Prima piesă compusă de Vali în cadrul Cenaclului a fost „Cu iubirea de moşie”, pe versurile poetului Ion Horea. Curând a lansat melodia „Amintire cu haiduci” - cea mai cunoscută creaţie a sa (pe lângă „Nopţi”), care a fost editată pe o culegere folk din 1978. „Am cântat piese cu mesaj, muzică pentru idealuri înalte, curate, care să ajungă direct la inimă. O muzică redată simplu şi direct, un îndreptar pentru a putea rămâne noi înşine, pentru a ne păstra puri şi nealteraţi, pentru a vibra la tot ce-i bun, înălţător şi frumos”, spunea Vali. Un an mai târziu, a fost lansat albumul „Antirăzboinica” - cu piesa omonimă pe versuri de Adrian Păunescu. La finalul anilor ’70 - începutul anilor ’80, Vali Sterian a părăsit Cenaclul Flacăra.
Un alt început - Compania de Sunet
Imediat, Vali a înfiinţat Compania de Sunet, ulterior înregistrând şi cântând sub titulatura „Valeriu Sterian şi Compania de Sunet”, împreună cu care a avut numeroase concerte, turnee prin ţară, dar şi în străinătate. La scurt timp, a fost lansat albumul „Veac XX”. Pe parcursul anilor ’80, Vali s-a reorientat spre rock. În 1989 a apărut albumul „Nimic fără oameni”. „Mi-am dorit ca tot ce fac să reprezinte în totalitate fiinţa mea, să-şi reverse preaplinul trăirii în cântece patetice, umaniste şi, bineînţeles, de un impecabil aspect calitativ. Mi-a plăcut să cred că maxima sinceritate a transmiterii unui mesaj direct îşi dă mâna, în cântecele mele, cu zestrea muzicală a poporului, cu bogăţia lui de sentimente”, spunea Vali.
Decembrie 1989, perioada Piaţa Universităţii şi un vis împlinit
Piesa „Nopţi” (necenzurată) răsuna, în 25 decembrie 1989, la Televiziunea Română. Tot în acea perioadă, s-a realizat un videoclip, cu secvenţe din timpul Revoluţiei. Vali a fost unul dintre participanţii activi la fenomenul Piaţa Universităţii din 1990, implicându-se în evenimentele de atunci. La scurt timp a lansat albumul „Vino, Doamne!” (1991), urmat de „S-a votat Codul penal” (1992), „Evenimentul zilei... şi altele” (1994). Visul lui Vali de a fi pe aceeaşi scenă cu Joan Baez s-a îndeplinit în 1997, când cei doi au cântat la Sala Palatului. Ultimul album lansat a fost „Rugă” (1998). Vali a murit la 16 septembrie 2000, în urma unei forme de cancer care a evoluat foarte repede. El a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală. După moartea artistului, a început seria concertelor „Remember Valeriu Sterian”. În 2023, concertul „Remember Vali Sterian” - ediţia a XXI-a - va avea loc la 21 septembrie, ora 17:00, în Quantic Club.
Fotbalul, o componentă a Cenaclului
În turneele prin ţară, Cenaclul Flacăra aduna seara publicul la spectacolele artistice - cu muzică, poezie. Dar ziua, era un alt gen de spectacol - sportiv. Adrian Păunescu era pasionat de fotbal şi a fost toată viaţa susţinător al echipei Universitatea Craiova (n.r. - poetul a trăit cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj). Aşa că a existat şi echipa de fotbal a Cenaclului - din care făceau parte Adrian Păunescu, Victor Socaciu, Valeriu Penişoară, Dinu Olăraşu, Ducu Bertzi, Alexandru Zărnescu şi alţii. Iubitor de sport, Adrian Păunescu a adus pe scena Cenaclului Flacăra nu doar echipe de fotbal - Universitatea Craiova, Rapid, Politehnica Timişoara -, ci şi sportivi de renume - Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Ion Ţiriac. De altfel, pe scena Cenaclului au fost lansate imnul echipei de fotbal Rapid (compus şi cântat de Victor Socaciu) şi imnul echipei de fotbal Universitatea Craiova (compus şi cântat de Valeriu Penişoară).
Grigore Vieru: „Vor rămâne în literatura română mărgăritarele poetului“
Pe poetul Grigore Vieru l-a legat o prietenie frumoasă de Adrian Păunescu, aceasta durând pe tot parcursul vieţii sale. „Adrian Păunescu este un poet de geniu şi un nebun de mare curaj, un om cu dragoste de România şi de Basarabia. Mărturisesc că la niciun poet român din perioada postbelică nu am găsit atâta suferinţă, atâta durere, atâta revoltă şi atâta curaj în atacarea dramaticelor realităţi sociale din perioada regimului defunct, cum am găsit în poezia lui Adrian Păunescu. Neîndoielnic, Adrian Păunescu are geniu poetic. Vor rămâne în literatura română nu otrăvurile care i-au amărât zilele, ci mărgăritarele poetului, alese şi culese cu grijă dintre compunerile sale, de care se agaţă, disperaţi, bicisnicii”, declara, în 2007, poetul Grigore Vieru.
Maria Gheorghiu: „Cenaclul Flacăra a fost certificatul meu de naştere ca artist“
Maria Gheorghiu a debutat în Cenaclul Flacăra în 1983. „Am cântat atunci «Perechea sălbăticită», pe versurile poetului Adrian Păunescu, şi «Dans ritual» - pe versurile lui Nicolae Labiş. Nu pot să uit atmosfera de la Cenaclu... era extraordinară! Îmi aduc aminte cuvintele de atunci ale poetului, după ce m-a auzit cântând - «Ascultaţi această voce nepământeană!». După ce Adrian Păunescu a plecat la Dumnezeu, fiul lui - Andrei - a început seria spectacolelor «Remember Cenaclul Flacăra», iar la prima ediţie am fost şi eu pe scenă. Am cântat atunci şi «Bocetul lui Ioan cel fără de mormânt» - care mi-a adus multă notorietate. Îi sunt recunoscătoare lui Adrian Păunescu pentru această piesă, datorită ei am început să studiez mai serios istoria. Suntem toţi datori să avem curajul de a spune adevărul despre istoria noastră. Într-o perioadă în care nimeni nu avea curajul să spună adevărul, Adrian Păunescu a făcut-o şi ne-a deschis ochii către lucrurile pe care le rosteam doar în şoaptă. Aşadar, scena Cenaclului Flacăra a fost certificatul meu de naştere ca artist”, spunea Maria Gheorghiu.
Andrei Păunescu a trăit istoria Cenaclului
Fiul lui Adrian Păunescu, Andrei, avea 9 ani când a cântat pentru prima oară în Cenaclul Flacăra. Ulterior, el a devenit artist, poet, jurnalist şi profesor de jurnalism. Andrei a copilărit şi a crescut printre artiştii care s-au lansat la Cenaclul Flacăra şi l-a însoţit pe tatăl său în turnee. „I-am cunoscut, copil fiind, pe cei mai mulţi dintre membrii Cenaclului. Primii artişti care au cântat în Cenaclu au fost Tudor Gheorghe şi Doru Stănculescu. Cenaclul Flacăra nu era o echipă de muzică folk, era un ansamblu de oameni care aveau de spus ceva. Se cânta folk, se cânta rock, se cânta muzică progresivă, se cânta muzică populară. Adrian Păunescu l-a prezentat prima dată la televizor pe Grigore Leşe, la o emisiune din 1979. A fost şi Corul Madrigal acolo. Cenaclul Flacăra a fost şi scenă pentru expoziţii de pictură, pentru poezie. Iar Gil Dobrică, specializat în preluări internaţionale, venea şi cânta cover-uri după Kenny Rogers. El a făcut şi două compoziţii, pe versuri de Adrian Păunescu - «Rost monahal» şi «Până la vatră»”, povestea fiul poetului. Andrei l-a însoţit, de mic, pe tatăl său, la toate concertele Cenaclului. „În urma divorţului dintre mama şi tata, eu, în 1978, am fost dat în custodia tatălui. El a insistat foarte mult să mă ia lângă el şi bine a făcut, deşi era atipic. A ajuns până la Nicolae Ceauşescu în legătură cu această problemă, spunându-i: «Eu nu pot să am o relaţie normală cu băiatul meu». Şi aşa am ajuns la tata, continuând, ulterior, să am o relaţie perfect normală cu mama mea (n.r - poeta Constanţa Buzea)”, mărturisea Andrei. „Pe scena Cenaclului Flacăra s-au lansat ori şi-au consolidat cariera multe nume ale muzicii folk, rock şi din alte genuri - Tudor Gheorghe, Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Valeriu Sterian, Tatiana Stepa, Dan Andrei Aldea, Dumitru Fărcaş, Marcela Saftiuc, Anda Călugăreanu, Gil Dobrică, Gheorghe Gheorghiu, Maria Dragomiroiu, Ioan Gyuri Pascu, Angelica Stoican, Mădălina Manole; trupe rock - Iris, Voltaj, Holograf, Sfinx, Mondial, Krypton, Celelalte Cuvinte, Roşu şi Negru; coruri - Madrigal, Song, Preludiu, Voces Primavera, Rapsodia Română -, dar au fost prezenţi şi mari scriitori, actori - Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Amza Pellea, Radu Beligan, Florin Piersic, Ştefan Iordache, Horaţiu Mălăele, Florin Zamfirescu, Leopoldina Bălănuţă, Virgil Ogăşanu, Valeria Seciu, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Octavian Cotescu, Mitică Popescu, Ilinca Tomoroveanu, Rodica Mandache, Mircea Diaconu, George Mihăiţă”, scria Andrei Păunescu în cartea sa „Istoria Cenaclului Flacăra”.
Oliver Sterian: „Mi-a lipsit în multe momente. Îmi lipseşte şi acum“
Vali a fost căsătorit, din 1976, cu Lucia, împreună având un fiu, Oliver, bateristul trupei Voltaj. Oliver povestea că în copilărie îşi vedea tatăl destul de rar. „Era plecat în turnee şi îl aşteptam pe lângă uşă, să vină. Şi-a compus singur majoritatea cântecelor şi nu a scris decât despre lucruri care l-au intrigat sau l-au impresionat puternic. Acolo, printre cuvinte, e cel mai sincer. Prin 2015 am avut un concert la Sala Palatului, cu trupa unde activez, iar eu am vrut să fac un moment dedicat lui Vali şi am cântat «Amintire cu haiduci», cu chitara lui. Toată sala a cântat cu mine, a fost un moment incredibil. Mi-a lipsit în multe momente, aş fi vrut să mă bucur cu el sau să fiu trist împreună cu el. Îmi lipseşte şi acum”.