de Traian Mihai
A fost un artist complex - compozitor, dirijor, solist, instrumentist, realizator şi prezentator de televiziune, profesor de canto, uneori şi coregraf. Pe parcursul a 20 de ani a reuşit să insufle mai multor generaţii de studenţi bucuria de a cânta, de a fi pe scenă. A făcut acelaşi lucru şi cu sute de copii, modelându-le personalitatea artistică prin grupul MINISONG. Mulţi dintre copiii şi studenţii cărora le-a fost profesor au avut, ulterior, cariere artistice remarcabile. La 29 noiembrie se împlinesc 30 de ani de când Ioan Luchian Mihalea - căruia apropiaţii îi spuneau Oanţă - a plecat... în lumea de unde vin colindele pe care le cânta, fără să-i pese de „restricţiile” de dinainte de 1990. El i-a iubit pe tinerii din SONG şi pe copiii din MINISONG. În egală măsură, şi ei l-au iubit şi l-au respectat. În memoria lui, se întâlnesc anual, în semn se omagiu adus mentorului lor.
Rămas fără părinţi, a fost crescut de o mamă adoptivă
Ioan Mihalea s-a născut la 15 decembrie 1951, în localitatea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Copilăria lui a fost marcată de un eveniment trist - pierderea părinţilor. Dar apoi, în viaţa micului Ioan Mihalea a apărut o femeie cu suflet mare, care l-a luat acasă, devenindu-i mamă adoptivă. Astfel, copilul a crescut alături de Neli - fiica mamei adoptive - pe care a considerat-o mereu sora lui. Iar femeii care i-a devenit a doua mamă i-a purtat toată viaţa un respect deosebit. Din acest motiv a luat şi numele de familie al acesteia - Luchian. A iubit muzica de mic şi, fiind foarte talentat, s-a înscris - din perioada liceului - la Şcoala Populară de Artă din Capitală. După ce a absolvit-o, tânărul Ioan Luchian Mihalea a devenit student la Conservatorul din Bucureşti. În această perioadă, i-a venit ideea de a crea un grup coral studenţesc, dar care să cânte altfel decât grupurile corale de la acea vreme. Astfel a apărut grupul SONG, iar toată cariera lui Mihalea s-a legat, incontestabil, de acest grup.
Începuturile SONG - 12 oameni... „furioşi” care au cântat colinde în Sala Palatului
Povestea grupului SONG a început în 1974, când un grup de studenţi de la Universitatea Bucureşti a luat hotărârea de a cânta muzică americană şi au cunoscut mai mulţi studenţi la Conservator, începând să colaboreze. Unul dintre ei era un tânăr energic, vesel, plin de şarm - Ioan Luchian Mihalea, căruia prietenii îi spuneau Oanţă. Atunci se puneau bazele a ceea ce a devenit un adevărat fenomen - grupul SONG (n.r. - un acronim al sintagmei „Suntem Oamenii Noii Generaţii”, uneori scris şi Song). „Am început să lucrăm cu Bibi Coman şi cu Oanţă. După terminarea Conservatorului, Bibi a fost repartizat la Moţătei, în judeţul Mehedinţi, iar Oanţă - în comuna Scânteia, de lângă Slobozia, adică aproape de Bucureşti. Astfel că, prin selecţie naturală, am rămas sub conducerea lui Oanţă”, îşi amintea unul dintre fondatorii grupului, Gabriel Pâslaru. Tot printre primii membri ai grupului a fost regretatul actor Bogdan Stanoevici, care a intrat în SONG când era elev de liceu, în clasa a XI-a. „La început au fost 12 studenţi - 12 oameni... «furioşi», printre care şi eu. Primele mele experienţe artistice au fost cu SONG-ul”, îşi amintea Bogdan Stanoevici. Un moment care l-a marcat pe actor a fost acela în care, la un spectacol de la Sala Palatului, SONG a cântat colinde. „Făceam, în fiecare an, un spectacol în decembrie, chiar de ziua lui Oanţă (n.r. - 15 decembrie), la Sala Palatului. Şi, în primul an, am cântat două colinde. Am crezut că se rupe sala... A fost o reacţie extraordinară! Cu urlete! Vă daţi seama cum era să auzi, în sala congreselor PCR, colinde cu «Fecioara Maria naşte pe Mesia»?...”, povestea Bogdan Stanoevici. Oanţă îşi făcuse un obicei din a merge cu SONG-ul la colindat. În Bucureşti, mergeau la casele artiştilor. În vacanţe, mergeau la Poiana Braşov, prin hoteluri. Apoi plecau în Braşov şi treceau pe la casele localnicilor. SONG era ceva ce nu se mai văzuse până atunci - un grup de tineri veseli, care dansau în ritmul melodiilor pe care le cântau, îmbrăcaţi în culori vii, care trăiau muzica şi cântau cu o plăcere care li se citea pe chip.
Au cântat studenţi care apoi au realizat cariere artistice
În cei aproape 20 de ani de existenţă, aproximativ 600 de studenţi au trecut prin sala 11 a Casei de Cultură „Grigore Preoteasa”, cântând în SONG. Ce a însemnat perioada SONG în viaţa membrilor acestui grup? „Muzică, dans, poezie, tinereţe, prospeţime”, „Posibilitatea de a intra într-o zonă a artei în care te poţi juca”, „O familie de-a dreptul extraordinară!”, „O «boală» de care n-ai vrea să te vindeci niciodată!” - sunt doar câteva gânduri ale celor care şi-au pus amprenta vocii lor în SONG. Printre numele cunoscute care au cântat în SONG se numără Ducu Bertzi, Bianca Ionescu, Doina Matei Pocorschi, Bogdan Stanoevici, Tania Filip, Bogdan Dragomir, Gianina Corondan. Gianina era studentă la ASE şi venise la Casa de Cultură a Studenţilor pentru a se înscrie în clubul de teatru „Pod”. „Cum uşa de acolo era închisă, am urcat la camera 11, unde auzisem că repetă SONG-ul. Oanţă făcea preselecţie şi mi-a zis: «Ia cântă-mi un cântecel!». Şi am cântat «Am bicicletă». El a replicat: «Bagă ceva mai liric, că eşti fată!», şi atunci am cântat cap-coadă, cu lacrimă, «Rugă pentru părinţi». Dar cred că tot pentru «Am bicicletă» m-a luat în grup”, povestea Gianina Corondan.
La „concurenţă” cu o… nuntă!
Ascultând ori citind poveştile şi întâmplările celor care au fost colegi în SONG, se poate înţelege că aceşti tineri au avut o studenţie altfel decât a celorlalţi, pentru că împărţeau unii cu alţii repetiţii, emoţii, nopţi de nesomn, vacanţe, petreceri, spectacole, turnee, filmări şi, mai ales, aceeaşi pasiune - muzica. Iar cel care a făcut posibil acest lucru era Oanţă - liantul dintre ei. Foştii membri ai SONG-ului îşi amintesc faptul că Oanţă avea obiceiul de a-i stimula la anumite spectacole, atunci când erau obosiţi sau când i se părea că le cam lipseşte energia. Şi atunci începea să facă gesturi caraghioase - pe care publicul nu le vedea. Rezultatul, de cele mai multe ori, era că toţi se mobilizau şi reuşeau să cânte cu pasiune şi plăcere chiar în momente mai dificile. Alte amintiri? Într-un turneu, la Slatina, după ce au fost cazaţi într-un cămin de elevi, surpriză! Aşternuturile foşneau la cea mai mică atingere. De ce? Pentru că sub ele erau carneţele în care copiii doreau să aibă autografele celor din SONG. La final, le-au primit... La Polovragi, în sala Căminului Cultural, erau 40 de oameni pe scenă şi 30 în sală. Motivul? Grupul SONG fusese programat pentru concert în acelaşi timp cu o nuntă care avea loc în acea localitate. Era o „concurenţă” deloc de neglijat. Aşa că, la plecare, membrii SONG-ul sau oprit la acea nuntă, pentru a-i cânta miresei. Ei, bine, n-au mai plecat, pentru că mirii, naşii, socrii mari şi socrii mici i-au oprit la petrecere.
MINISONG, „fratele mai mic” al SONG-ului
După ce a cucerit publicul cu grupul SONG, lui Oanţă i-a venit ideea de a crea un grup de copii - MINISONG, un fel de „miniatură” a SONG-ului. Astfel, el a reuşit să îndrume paşii multor copii spre muzică. I-a învăţat pe cei mici piese din folclorul românesc şi universal, titluri celebre din muzică de film, canţonete, muzică din operete. Au avut numeroase turnee, au fost pe aproape toate scenele ţării şi în străinătate, se pregăteau chiar pentru un turneu în America. Cea mai mică membră a grupului MINISONG a fost Alina Sorescu - avea doar 4 ani atunci când l-a întâlnit prima oară pe Oanţă. Din MINISONG a făcut parte şi actriţa Dana Rogoz. Oanţă încerca să dăruiască celor din jurul său bucurie. Şi îşi iubea elevii - atât pe cei din SONG, cât şi pe cei din MINISONG. El ştia să laude, să încurajeze, dar ştia şi să certe. „N-aţi fi nimic fără mine... Dar nici eu n-aş fi nimic fără voi!”, le spunea Oanţă celor din SONG. A câştigat admiraţia publicului de toate vârstele, incluzând în repertoriul SONG piese clasice sau moderne. A ţinut în mâinile cu care dirija sute de voci - atât ale tinerilor din SONG, cât şi ale copiilor din MINISONG. Uneori se enerva la repetiţii, dar în final reuşea să scoată ce era mai bun în ei. Poate din acest motiv toţi îl iubeau şi îl respectau în egală măsură. Întrebat care sunt primele trei calităţi ale SONG-ului, Oanţă a răspuns: „Frumuseţea, mai ales cea spirituală, la care ţinem foarte mult, spiritul de echipă şi capacitatea de mobilizare, fiind imposibil, altfel, să se realizeze cinci, şase, șapte întâlniri pe săptămână”. El spunea mereu: „Importante nu sunt statisticile, important e ceea ce spune, ce transmite formaţia, câţi oameni fug spre sala în care se cântă”. Avea mereu grijă de imaginea tinerilor din SONG şi a copiilor din MINISONG. Discuta cu directori ai unor fabrici de confecţii şi-i convingea să creeze anumite ţinute, cât mai originale, pentru copiii MINISONG-ului, sau rochii pentru fetele din SONG şi cămăşi asortate pentru băieţii din grup.
Cvintetul „Luchian” - ceva inedit pentru România
În paralel, Oanţă a înfiinţat şi Cvintetul „Luchian” - din care făceau parte el, Bogdan Dragomir, Mircea Cotigă, Mihai Ţiulete şi Cristian Caragea - cu care a participat în multe emisiuni de divertisment pentru radio sau televiziune, dar şi la festivaluri, spectacole ori turnee naţionale şi internaţionale. „Cvintetul «Luchian» a fost înfiinţat după concertul aniversar de 10 ani de la crearea grupului SONG, de la Sala Palatului. Oanţă s-a gândit să facem un grup bărbătesc pe cinci voci, pentru că nu exista aşa ceva în România. Am pornit de la Negro Spirituals - nişte piese americane interpretate a capella, cu text religios - care au fost cântate, unele, şi de SONG. Noi, membrii cvintetului, de obicei rămâneam după repetiţiile SONG-ului şi ne apucau ore târzii în noapte studiind interpretarea acestora. Am făcut costume, mişcare scenică - trebuia o anumită coregrafie, era puţin cam complicat pentru un grup de cinci băieţi. Aveam o audienţă foarte mare, Cvintetul «Luchian» a fost ceva inedit pentru România, noi am cântat din 1980 până în 1993”, povestea Bogdan Dragomir.
Grupul Bazar, opera rock „Lanţurile” şi apariţii în filme
În primăvara anului 1989, Oanţă a creat un nou grup, numit Bazar, format în exclusivitate din elevi ai Şcolii Populare de Artă din Capitală. Cu acest grup a cântat în diverse spectacole la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, la Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa” sau la Sala Radio din Bucureşti. El a participat, împreună cu grupul SONG, la înregistrarea operei rock „Lanţurile” a trupei Krypton, urmată de un spectacol grandios, care a avut loc în Bucureşti, la 1 Decembrie 1990, în Piaţa Revoluţiei. „Colaborarea cu Oanţă a fost ceva fabulos, el şi-a demonstrat talentul de interpret, de dirijor şi de coordonator al unui grup atât de mare cum era SONG-ul. M-au impresionat soluţiile pe care le-a găsit pentru a obţine ceea ce ne trebuia în acel show, a fost ceva revoluţionar. Pentru mine, Oanţă rămâne o mare voce, un mare talent şi m-a onorat respectul pe care mi l-a arătat acest mare artist”, îşi amintea Gabi „Guriţă” Nicolau, solist al trupei Krypton la acea vreme. Ioan Luchian Mihalea a fost nu doar compozitor şi dirijor, ci şi un solist talentat, prezentator de emisiuni de divertisment tv şi a jucat, în roluri secundare, în filme precum „Iancu Jianu”, „Mult mai de preţ e iubirea”, „Eu, tu, și... Ovidiu”, „Mireasa din tren”, „Calculatorul mărturisește”, „Pădurea nebună”, „Năpasta”.
Tristeţea lui Oanţă şi ultima repetiţie cu SONG. Îşi presimţea sfârşitul?
După 1990, a venit un fel de „şoc” cultural care l-a afectat pe Oanţă. El vedea că melodiile SONG-ului nu mai erau difuzate de posturile radio ori tv. Locul pe care îl aveau în preferinţele publicului era luat de ritmuri dance, rap ori hip-hop. SONG era considerat… desuet! „Asta l-a marcat pe Oanţă… Era trist că oamenii nu mai voiau muzică corală”, spuneau membrii grupului. În 28 noiembrie 1993 a fost ultima repetiţie a grupului SONG avându-l pe Oanţă dirijor. Era repetiţia pentru concertul care urma să aibă loc în luna decembrie a acelui an, de ziua lui - cum era obiceiul grupului. Denise Manoliu, componen- tă a SONG-ului, povestea că în ultimele luni ale vieţii, Oanţă era schimbat, părea că suferă. „Erau repetiţii la care parcă nu era el. Vizibil îngrijorat, serios, prea serios… În acea perioadă începuse să fie greu pentru o formaţie mare să se deplaseze, să se cazeze. Cheltuielile erau prea mari”, îşi amintea Denise. Ea adăuga că în acea duminică de 28 noiembrie, deşi repetiţia a fost veselă, armonioasă, Oanţă nu era… „în apele lui”. „A fost o repetiţie reuşită, am plecat de acolo cu sentimentul că o să iasă totul bine. El era, sau părea, chiar vesel. Nu voi uita ceea ce mi-a spus: «Suspect... îmi merge totul din plin... e prea bine. Probabil trebuie să mi se întâmple ceva rău». Mi-a dat un teanc de partituri - am crezut că vrea să i le pun în ordine în dulapul unde le ţinea. Dar nu, mi-a spus să le iau cu mine şi că la momentul potrivit o să ştiu ce trebuie să fac cu ele”, povestea Denise Manoliu. Ultimul concert - prevăzut să încheie activitatea SONG în decembrie ’93 - nu l-a mai avut pe scenă, ca dirijor, pe Oanţă…
Finalul unei vieţi de artist - prea devreme, prea brusc şi prea violent
Din nefericire, viaţa lui Ioan Luchian Mihalea şi-a încheiat cursul o zi mai târziu, pe 29 noiembrie 1993. Artistul avea doar 42 de ani. El a fost ucis de Nelu Florian Gavrilă și de Ionel Păun, scopul crimei fiind jaful, conform anchetatorilor. Cei doi autori ai crimei au fost condamnați la închisoare pe viață și încarcerați la Penitenciarul Giurgiu. Nelu Florian Gavrilă a fost eliberat condiționat în 2015, iar complicele său, Ionel Păun, un an mai târziu. Ioan Luchian Mihalea este înmormântat în Cimitirul Bellu din București. Pe crucea lui, sub nume şi data decesului, este scris cuvântul „UCIS”. Pe placa funerară a fost inscripţionat şi un fragment din poezia „Doina”, a Anei Blandiana - versuri pe care Oanţă le-a cântat cu grupul SONG: „Soră floare, frate spine/ Faceţi-mă şi pe mine/ Să nu simt, să nu mă doară/ Să învăţ de la izvoară/ Să tot cânt şi să tot curg/ De din zori până-n amurg/ De din zori până-n chindie/ Din vecie în vecie…”.
Cântecele SONG au răsunat din nou, după mulţi ani
În fiecare an, la 15 decembrie, SONG organiza un concert special, apoi membrii grupului se adunau la Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa” pentru a sărbători ziua de naştere a lui Oanţă. Tradiţia s-a păstrat şi după ce Oanţă a plecat la Cer - mulţi dintre membrii grupului, din diferite generaţii, au continuat să vină, din ţară ori din străinătate, pentru a se întâlni, pe 15 decembrie, pentru a-şi aminti de mentorul lor şi a cânta melodii ale SONG-ului. În 2013, a fost altfel. La invitaţia lui Carmen Movileanu, realizator de televiziune, chiar de Mărţişor, 1 martie, grupul SONG a reapărut, după mai bine de 20 de ani, în studiourile TVR. Ulterior, membrii grupului au reînceput repetițiile și concertele, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. „Mi-am dorit să lucrez cu SONG-ul, deoarece are o tonalitate aparte şi o veselie pur şi simplu contagioasă”, spunea Daniel Jinga. Întâlnirile anuale din 15 decembrie ale foştilor membri ai SONG şi MINISONG continuă. Ei se vor întâlni, la Casa de Cultură „Grigore Preoteasa” şi luna viitoare, pe 15 decembrie - data când era ziua de naştere a mentorului lor. Pentru ei, Oanţă trăieşte prin spiritul pe care li l-a transmis. El face parte din sufletul membrilor grupului - prin ceea ce a „sădit” în fiecare dintre ei şi prin faptul că SONG reprezintă nu doar un fenomen muzical, ci şi o lecţie de prietenie, de viaţă.
Marius Ţeicu: „Mihalea era un artist plurivalent, foarte talentat, dar şi un bun pedagog“
„L-am cunoscut pe Ioan Luchian Mihalea pe la începutul anilor ’70, când a venit ca elev la Şcoala Populară de Artă, la clasa profesoarei Florica Orăscu, eu fiindu-i profesor corepetitor. Mihalea era coleg de clasă cu Dida Drăgan, Angela Similea, Mirabela Dauer, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, Adrian Romcescu şi mulţi alţi tineri care apoi au devenit artişti importanţi în muzica uşoară. Am colaborat cu el şi când a creat Cvintetul «Luchian» - am repetat împreună, am înregistrat multe melodii pentru televiziune, între care şi un potpuriu numit «Rezumat dance». Am scris pentru cele cinci voci bărbăteşti din cvintet - care sunau foarte bine. Ei, toţi, erau şi cititori de partituri”, îşi aminteşte Marius Ţeicu. Compozitorul a amintit că Mihalea făcea şi coregrafia pentru aceste melodii ale cvintetului, fiind un artist „plurivalent”. „Apoi, la începutul anilor ’90, am devenit colegi la Facultatea de teatru a Universităţii Ecologice din Bucureşti, la secţia de musical, unde predam eu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Anda Călugăreanu, dar şi el, ca profesor de canto. Pe lângă talentul de artist, de dirijor, Mihalea avea şi simţ pegagogic - să nu uităm că a format corurile SONG şi MINISONG, unde s-au lansat multe talente, care apoi au devenit vedete în muzică, în teatru, în operetă. Am colaborat foarte bine cu el, avea multe idei, era profesionist. Am avut o relaţie profesională foarte bună, atât prin prisma celei de profesor-elev, la început, apoi în producţiile muzicale, dar şi în calitate de colegi, când amândoi eram profesori de canto la aceeaşi facultate”, a mărturisit Marius Ţeicu. El a mai spus că Oanţă a cântat şi ca solist, a realizat şi duete cu alte vedete ale muzicii uşoare - Mihaela Runceanu (n.r. - „Cântec de seară”), Elena Cârstea (n.r. - „Cântec de viaţă şi dragoste”), Claudia Nacu (n.r. - „Marea va cânta”). „Cred că mai avea multe de spus din toate punctele de vedere artistice, îmi pare foarte rău că nu a mai avut timp să ofere publicului şi studenţilor săi acest talent plurivalent pe care îl avea”, ne-a declarat Marius Ţeicu.
Alina Sorescu: „Ioan Luchian Mihalea ştia să fie nonconformist pentru acele vremuri, dar şi să fie foarte apropiat de noi“
Artista Alina Sorescu îşi aminteşte cu emoţie ziua în care a vorbit prima oară cu Oanţă şi îi este recunoscătoare pentru faptul că i-a descoperit talentul muzical. „Ioan Luchian Mihalea a fost pentru mine primul mentor, cel care le-a confirmat părinților mei că am talent muzical. Când m-a selectat în MINISONG eram mezina trupei. Îmi spunea «Soreasca». Am susținut alături de el multe spectacole, am fost în primul meu turneu în străinătate, în Franța, la vârsta de 5 ani. Dispariția lui a fost un șoc pentru noi, copiii, pentru părinții noștri și pentru toți cei care îl iubeau. În ziua aceea (n.r. - 29 noiembrie 1993), avusesem un spectacol la Teatrul «Țăndărică» - Sala Lahovari. La sfârşit, a rămas de vorbă cu părinții noștri și parcă nu mai voia să plece acasă… Apoi, seara, am aflat tragica veste… Aveam 7 ani când profu’ Oanță a plecat în mod tragic dintre noi, dar am atâtea amintiri din turneele și din spectacolele cu el și colegii mei de atunci…”, îşi aminteşte Alina. Ea mai spune că Oanţă venea deseori cu fiul lui, Ionuţ, la spectacole, dar și la repetiții. „Îl iubea foarte mult. Băiatul și soția lui erau mereu prezenți la toate evenimentele importante ale MINISONG-ului”. Pentru Alina, „Ioan Luchian Mihalea a fost întotdeauna un model, un artist cum nu cred că se va mai naște curând. La spectacolele noastre, lumea venea, mai întâi de toate, pentru el. Era foarte dedicat muncii lui cu copiii și nu numai. Știa să fie nonconformist pentru acele vremuri, dar şi să fie foarte apropiat de noi”, ne-a declarat Alina. Ea adaugă că repetițiile MINISONG-ului se țineau la Școala nr. 197, din Drumul Taberei. „Când vedea că suntem obosiţi sau că nu mai suntem atenţi, ne lăsa să ne jucăm puţin, glumeam, râdeam, apoi reluam repetiţiile. Avea multă răbdare cu noi. Pe lângă muzică, ne învăţa şi cum să ne comportăm pe scenă, adică să avem prezenţă scenică. Era ferm, dar şi foarte cald. Şi mereu ne spunea să avem încredere în noi, să fim dezinvolți și curajoși”, ne-a spus Alina, adăugând că a preluat multe de la „profu’ Oanţă” în activitatea sa de a lucra cu elevii din grupul „Picii lu’ Soreasca”. „Încerc să păstrez atitudinea lui, dar şi probele pe care le dădea, la audiții, atunci când veneau copii noi - două probe simple, prin care-ți dai seama de simțul ritmului, de urechea muzicală”, mărturiseşte artista. În memoria lui Oanţă, Alina a inclus în repertoriul elevilor ei piese ale grupului MINISONG. „Avem un remake al melodiei «Jocul până la stele», pe care o cânta el, dar am adaptat-o într-o variantă actuală”, mai spune ea.
Ioan Luchian Mihalea: „Câte aş mai face dacă ar fi să o pot lua de la capăt!“
După un turneu cu SONG prin ţară, în 1988, când grupul avea 15 ani de activitate, Oanţă a scris - pe drumul către Bucureşti, în autocar - câteva gânduri în care spune, de fapt, ce reprezenta, pentru el, acest grup: „SONG-ul înseamnă mereu 20 de ani. Chiar dacă ne-am aflat în 1973, în 1979 sau în 1986. Timpul pare nemişcat când aerul care te înconjoară e proaspăt şi merită respirat. Aşa s-a întâmplat şi cu mine, un om obişnuit, iubitor de muzică şi de frumos, în veşnică fugă după perfecţiune, încărcat de amintiri şi planuri măreţe pentru viitor şi măcinat de emoţii. Aşa am început primele întâlniri cu muzica, apoi scena, bogăţia armoniilor vocale, cortina, vocalizele, imprimările, selecţiile, repertoriul, ambiţiile, succesele, insuccesele, prieteniile, certurile, premiile, discurile, imprimările TV, filmele, apoi spectacolele de stradă, Ateneul, Sala Palatului, Radioul, poreclele, îndoielile, victoriile, mica celebritate, aprecierile, criticile, excursiile, turneele, căsătoriile, despărţirile, repartiţiile, eternul «Nu fumaţi, vă rog!» - la repetiţii, evident -, repetiţiile prelungite, examenele, sala 11, colindele - şi toate astea în doar 15 ani. Da, au trecut 15 ani. Dar câte aş mai face dacă ar fi să o pot lua de la capăt! Am cântat pe scenele cele mai pretenţioase, dar şi pe stradă atunci când înţelegeam că mai bine, cel mai bine ne simţim cântând, în comune şi sate, dar şi pe alte meleaguri, peste hotare, şi asta cu cei peste 450 de participanţi la sufletul SONG-ului (n.r. - până în 1988). Dacă vă cade în mână această foaie, să ştiţi că vă ţin minte pe toţi! Şi câte s-au mai întâmplat, câte am şi uitat. Au rămas doar pozele şi amintirile, cele peste 2.000 de evenimente muzicale, unice! Despre toate acestea doream să vă pot povesti acum, că de cântat... am tot cântat. Este ora 17:30, într-o zi de primăvară a anului 1988. Şi în autocarul care ne aduce spre casă, SONG-ul cântă. Ioan Luchian Mihalea - dirijor”.
„Moştenirea“ muzicală
Artistul Ioan Luchian Mihalea a lăsat publicului care l-a iubit, dar şi colegilor din SONG ori elevilor din MINISONG, multe amintiri de suflet, dar şi amintiri muzicale. Această „moştenire” include multe melodii cântate cu SONG, MINISONG şi Cvintetul „Luchian”, împreună cu care a realizat sute de spectacole şi apariţii TV, dar şi pe canalul YouTube. Sunt de neuitat filmările „Ocolul pământului în 20 de melodii” (premiat la Sopot, realizat sub direcția lui Tudor Vornicu și a Ilenei Vlad) şi „Astfel”, având coloana sonoră compusă de Vasile Șirli și pusă în imagini de Constantin Chelba (a fost elogiată la Montreux, dar… în ţara noastră a fost oprită pentru difuzare, după 1982, fiind „acuzată” de… misticism!). Ambele filmări au fost realizate cu grupul SONG, care a câştigat şapte premii ale Festivalului Național al Artei Studențești, premii I pe țară la numeroase concursuri, dar a avut şi peste 2.000 de evenimente muzicale în țară și în străinătate.
Adina Mihalea: „Oanţă şi-a adorat fiul. Când a devenit tată, a plâns de fericire“
Ioan Luchian Mihalea a cunoscut-o pe aceea care i-a devenit soţie - Adina - în 1977, când ea a venit în SONG. Între ei s-a creat o legătură aparte, care a dus, nişte ani mai târziu - în 1990 -, la căsătoria lor. Ceremonia căsătoriei a fost foarte discretă - la Piteşti. Doar ei, fără martori. Adina spune că în ziua în care şi-a văzut fiul de curând născut, Oanţă a plâns de emoţie, de fericire. Ea adaugă că Ionuţ seamănă foarte bine cu tatăl lui. „În ziua în care a devenit tată, soţul meu a plâns de fericire. A venit ca o furtună la spital... Ionuţ este leit taică-său, atâta doar că nu e atras de muzică, ci de computere”, spune Adina Mihalea. Din nefericire, a venit - mult prea devreme - momentul în care Adina şi Ionuţ, fiul lor, l-au pierdut pe Oanţă. Atunci copilul lor încă nu împlinise 4 ani. Dar Adina şi prietenii apropiaţi i-au povestit şi i-au arătat, în filmări - pe măsură ce copilul a crescut - ce artist talentat a fost tatăl lui, astfel încât Ionuţ să vadă şi să înţeleagă personalitatea artistică şi talentul muzical al celui care i-a fost tată. Adina spune că după ce Oanţă a plecat la Dumnezeu, i-a dedicat fiului său întreaga atenţie, Ionuţ devenind „centrul universului” ei. Mama şi fiul au continuat să locuiască la Piteşti, iar Adina povesteşte că, maturizându-se, Ionuţ a căpătat „tot mai mult din caracterul, gesturile şi atitudinile tatălui său”. „Când stăm de vorbă, observ în mimica şi în mişcările lui Ionuţ aceleaşi gesturi ale mâinii, ale capului, dar şi aceleaşi expresii ale chipului pe care le avea şi tatăl său. La trăsături seamănă ca… două picături de apă - aceiaşi ochi, aceeaşi frunte, aceeaşi formă a nasului şi a gurii pe care le avea Oanţă”, spune soţia artistului. Poate că unii s-ar fi aşteptat ca fiul artistului Ioan Luchian Mihalea să urmeze o „traiectorie” muzicală, ca şi tatăl său. Dar Ionuţ nu a fost atras de muzică. El era din adolescenţă pasionat de calculatoare. Iar Adina, deşi i-ar fi plăcut ca fiul să urmeze pasiunea tatălui pentru muzică, a respectat alegerea lui Ionuţ şi l-a susţinut, ţinând cont de ceea ce discuta cu Oanţă, când Ionuţ era foarte mic, referitor la fiul lor. „M-am ghidat după ce spunea soţul meu, când vorbeam despre viitorul copilului şi despre faptul că mie mi-ar fi plăcut ca şi cel mic să îl urmeze în carieră. Oanţă spunea că e important să îl lăsăm să facă ce îi place în viaţă. Şi l-am lăsat”, spune Adina, adăugând că dacă Oanţă ar fi trăit, poate că Ionuţ ar fi fost atras de muzică. Ionuţ a absolvit Facultatea de Calculatoare a Universităţii din Piteşti, iar Adina este mândră de felul în care acesta s-a dezvoltat ca adult. Ea spune că este foarte apropiată de fiul ei. În ceea ce priveşte activitatea Adinei, ea este logoped, chiar dacă a absolvit Facultatea de limba engleză a Universităţii din Bucureşti. În prezent, ca logoped, Adina lucrează cu copii, la un cabinet de specialitate din Piteşti. Iar copiii o iubesc, aşa cum şi ea iubeşte copiii. Adina şi-a păstrat firea veselă şi simţul umorului, a rămas prietenă cu foştii colegi din SONG şi e bucuroasă că se pot întâlni anual, pe 15 decembrie, „de dragul” lui Oanţă. „SONG a însemnat o parte importantă din viaţa noastră, a membrilor grupului. De fapt, Oanţă ne-a schimbat vieţile tuturor. Faptul că noi ne întâlnim mereu, la Casa de Cultură «Grigore Preoteasa», de ziua lui, de dragul lui, arată că el rămâne în memoria noastră, rămâne printre noi”, a mărturisit Adina. Ea a mai completat: „Nu e nevoie să ne sunăm unii pe alţii, se ştie clar că ne întâlnim! Unii au venit şi din străinătate pentru asta! Ne adunăm şi cântăm vechile cântece cu care am avut succes în SONG şi ne amintim de Oanţă! De felul lui de a fi, de veselia lui, de cum ne ţinea uniţi! E o atmosferă deosebită!”. Pentru a păstra mereu activ spiritul grupului, Adina a creat un cont pe Facebook pentru fani şi un canal YouTube unde se află o mare parte dintre videoclipurile SONG-ului şi ale MINISONG-ului, dar şi câteva dintre cele mai frumoase concerte susţinute de cele două grupuri.