Main menu

header

880 3 2de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Mâncarea sănătoasă este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem oferi corpului. Nu numai că îmbunătățește metabolismul, dar, în același timp, poate preveni și controla diverse probleme de sănătate și ajută la pierderea rapidă în greutate.

Atitudine sănătoasă față de mâncare

880 3 3Supranumită „zeița cinematografiei italiene”, actrița Monica Bellucci este o frumusețe naturală răvășitoare, dăruită de natură nu doar cu un chip splendid, ci și cu un trup de invidiat. Cu o atitudine… sănătoasă față de mâncare, vedeta recurge, totuși, la o dietă anume de fiecare dată când are de pierdut câteva kilograme foarte rapid. În prima zi, actrița consumă: mic dejun - 150 ml iaurt natural și neîndulcit cu bucățele de mere; prânz - 200 g carne de vită fiartă, 200 g salată verde cu 1 linguriță cu ulei de măsline, o felie de pâine de porumb; cină - o cană cu fructe de pădure proaspete, 150 g orez fiert cu o lingură cu ulei de măsline, 50 g brânză topită, 150 g salată de legume. În cea de-a doua zi, actrița ia un mic dejun care constă în cafea fără zahăr, pâine prăjită și o lingură cu fructe de pădure sau gem de fructe, continuă la prânz cu omletă din trei ouă, doi dovlecei fierți și puțină pâine integrală. La cină, Monica se rezumă la 150 g carne slabă fiartă și puțină salată.

Regim complet prin diversitate

Dieta de zece zile nu doar o ajută pe frumoasa actriță să scape rapid de câteva kilograme, dar este și completă prin diversitate și îi conferă un plus de energie. În cea de-a treia zi a regimului, Bellucci ia un mic dejun cu ceai verde cu lămâie, pâine prăjită cu miere și un grepfrut, la prânz mănâncă 200 g cartofi fierți sau copți cu pătrunjel sau condimente, plus 100 g brânză cu conținut scăzut de grăsimi, iar cina este alcătuită din 170 g spaghete cu ulei de măsline și roșii și orice fruct. În cea de-a patra zi, vedeta din „Matrix. Reîncărcat” mănâncă un iaurt slab îndulcit cu puțină miere și 40 g brânză la mic dejun, apoi 100 g orez fiert, 100 g dovlecel fiert și 100 g carne de vită fiartă la prânz, iar seara o cană cu fructe la alegere, 200 g pește fiert, salată de legume cu ulei de măsline plus o felie de pâine. La jumătatea perioadei de regim, Monica Bellucci, mamă a două fete mari, bea la micul dejun un pahar cu suc de fructe proaspăt stors și ronțăie doi biscuiți sărați, la prânz servește 100 g spaghete, salată verde proaspătă cu ulei de măsline și portocale sau struguri, iar cina include 250 g salată de legume cu fasole fiartă și un fruct la alegere.

Dieta de zece zile vă poate ajuta să scăpați de trei-patru kilograme

Curăţă organismul de toxine, reglează procesele metabolice

În restul zilelor regimului se reiau formulele de meniuri anterioare. Potrivit specialiștilor, dieta celebrei actrițe italiene este foarte bună deoarece conține suficiente fructe și legume bogate în vitamine, microelemente și fibre. O astfel de dietă curăță organismul de toxine și reglează procesele metabolice. Prezența mierii anulează pofta de dulciuri. În plus, meniurile sunt ușor de preparat și actrița italiană, care nu este obsedată de greutate, nu resimte foame pe timpul regimului de zece zile. În ceea ce privește dezavantajele dietei, sunt de menționat cantitatea foarte mică de proteine și omniprezența alimentelor cu potențial de a fermenta. Pentru intervalele lungi dintre mese în care poate apărea senzația de foame se recomandă câte un pahar cu apă călduță.