de Cătălina Tăgârță
Deși în ultima vreme sunt la modă dietele bazate exclusiv pe hrana lichidă, cercetătorii au scos la iveală faptul că acestea sunt riscante. Se pare că alimentaţia ce constă doar în sucuri de fructe şi legume nu asigură organismului un aport nutritiv echilibrat. Mai mult, ea poate duce la instalarea unor tulburări de alimentaţie greu de tratat şi care pun în pericol sănătatea.
Se renunţă la grupe întregi de alimente
Dieta cu sucuri presupune alimentarea exclusiv cu sucuri de fructe şi legume, timp de mai multe zile la rând. Iar numărul pacienților atinși de ceea ce specialiștii numesc „juicerexia” (deci, un interes exagerat faţă de acest regim şi urmarea lui strictă) este în creștere. „Oamenii cred că se hrănesc sănătos dacă pun spanac şi sfeclă roşie în aceste sucuri, dar problema este că renunţă la grupe întregi de alimente”, a declarat Sara Shammas, psihoterapeut american, specializat în tulburări de alimentaţie, pentru Mail Online. Un aspect interesant al acestui fenomen este acela că „juicerexicii” vorbesc deschis despre acest mod de alimentaţie, pentru că îl consideră bun; în timp ce, în cazul altor tulburări alimentare, precum anorexia, pacienţii tind să mintă în privinţa comportamentului lor alimentar.
Expresie codificată pentru înfometare
Cei care ţin cura cu sucuri pe termen lung, crezând şi spunând că e vorba despre un mod de alimentaţie sănătos, se păcălesc singuri, au mai declarat specialiștii. „Aceste cure nu sunt deloc sănătoase, căci lipsesc corpul de un aport nutritiv echilibrat. Mai degrabă putem spune că «dieta cu sucuri» a ajuns să fie o expresie codificată pentru înfometare”, a mai spus Sara Shammas.
Mai mult, reprezentanţii asociaţiei Beat, o organizaţie nonguvernamentală britanică, dedicată combaterii tulburărilor alimentare, critică felul în care dietelor dăunătoare aflate la modă, precum detoxifierea cu sucuri, li se face reclamă ca fiind moduri aşa-zis „sănătoase” de a „slăbi în vederea vacanţei de vară” ori de a „obţine o siluetă ca a vedetei X”. În acest fel, unii oameni care suferă deja de tulburări de alimentaţie pot fi convinşi să îşi continue comportamentele alimentare nocive, întârziind astfel vindecarea.
Sucurile proaspăt stoarse din fructe şi legume au într-adevăr proprietăţi miraculoase, însă e bine să fie consumate în special dimineaţa, pe stomacul gol, apoi şi de-a lungul zilei, în loc de gustări; dar fără a neglija cele trei mese principale de peste zi