Main menu

header

672 18 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

Există mărturii despre toate felurile de dispariții misterioase, de la Triunghiul Bermudelor la păduri, peșteri și munți. Unele dintre cele mai stranii sunt cele petrecute odată cu apariția din senin a unor valuri de ceață în care s-au pierdut pe veci oameni, avioane și care au transportat victimele la distanțe enorme.

Transportat la 1.000 de kilometri

672 18 2Un om de afaceri din Argentina a ieșit din hotel, a intrat în autoturism și s-a pregătit pentru un drum lung spre casă. Imediat ce a pornit motorul s-a iscat din senin o ceață deasă, care a învăluit vehiculul. Apoi omul nu-și mai amintește decât că s-a trezit în câmp fără mașină. Uluit, a întrebat un șofer de camion cum să ajungă la Bahia Blanca, dar i s-a răspuns că se află la peste 1.000 de kilometri de acel loc! Șocat, omul de afaceri și-a privit ceasul. Trecuseră câteva minute de când se urcase în mașină. Ancheta ulterioară a Poliției a demonstrat că era client al hotelului, că fusese văzut urcând în vehicul și, culmea, mașina rămăsese în fața hotelului în tot acest timp, cu motorul pornit și cheile în contact!

Mașina absorbită de pe șosea

672 18 3Una dintre cele mai stranii mărturii despre dispariții efective în ceață este cea a directorului unei sucursale bancare din Tokyo, un anume Kinoshita, care se îndrepta spre un teren de golf alături de un coleg și de un potențial client. La un moment dat a început să observe cu atenție o mașină neagră care rula în fața lor și a văzut o persoană citind ziarul pe bancheta din spate. Dar la un moment dat s-a iscat din senin o ceață care a înconjurat vehiculul, apoi, când s-a împrăștiat, mașina neagră nu mai era nicăieri. Kinoshita a estimat, la momentul declarației, că totul a durat doar câteva secunde.

Pierdută de casă

672 18 4În 1968, Graciela del Lourdes Cimenez, o fetiță în vârstă de 11 ani, se juca în fața casei împreună cu alți copii în Cordoba, o metropolă din centrul Argentinei. La un moment dat, un val de ceață a înconjurat copila, care a început să alerge, dar nu a mai văzut drumul spre casă. Imediat s-a trezit într-un loc necunoscut. A bătut la o ușă, a spus că s-a rătăcit și a cerut îndrumări să se întoarcă acasă. Oamenii au privit-o ciudat: fetița se afla în orașul Plaza Espana, situat la mare distanță, în extremitatea vestică a țării.

Inconștienți pentru 48 de ore, s-au trezit în... Mexic

672 18 5Doi argentinieni, soț și soție, au trăit experiența vieții lor în 1968. Medicul Gerado Vidal și soția sa au urcat în mașină seara, în localitatea Chascomus, și au pornit la drum, când o ceață densă le-a înconjurat vehiculul. După un răstimp care a părut o clipă, cei doi s-au trezit în mașina care stătea pe loc, era ziuă, trecuseră 48 de ore și se aflau la 1.400 de kilometri, undeva în Mexic! Când au controlat rezervorul cu benzină, era plin. Nu s-a găsit niciodată vreo explicație pentru acest incident care a implicat chiar și o trecere de frontieră. Cei doi nu și-au amintit nimic în afară de ceața cu pricina, iar alte urme decât o expunere a mașinii la căldură mare nu s-au găsit niciodată.

Un întreg regiment s-a făcut nevăzut!

672 18 6În groaza și în mizeria celui de-Al Doilea Război Mondial dispărea, într-o ceață deasă, fără urmă, un întreg regiment britanic. Era anul 1915, Campania Gallipoli, iar ostașii mărșăluiau spre a întâmpina inamicul. Undeva în spate erau camarazii care le asigurau înaintarea. Dintr-o dată, un val de ceață i-a absorbit pe cei care înaintau. Odată ce ultimul soldat a intrat în negură, valul a început să se înalțe, dar militarii nu mai erau nicăieri. Când pâcla s-a risipit, acolo unde mărșăluiseră soldații cu câteva clipe înainte era teren viran. O explicație menită să nu inducă panica a fost aceea că trupe inamice i-ar fi capturat, dar acest lucru a fost mereu negat de martorii din spate. În final, ufologii au ajuns la concluzia că trebuie să fi fost o răpire în masă, și responsabili sunt extratereștrii. Nici astăzi nu se știe ce s-a întâmplat de fapt cu sutele de soldați...

Muntele Nyangani, din Zimbabwe, este supranumit „cel ce înghite oameni“, întrucât aici, de-a lungul timpului, mulți excursioniști au dispărut, înghițiți de ceață

Pilot şi avion, nicăieri

Nu toți dispăruții în ceață au norocul de a se întoarce pentru a povesti ce li s-a întâmplat. În 1914, pilotul chilian Alejandro Bello Silva, locotenent în cadrul Forțelor Aeriene ale țării sale, făcea exerciții aviatice când colegii l-au văzut intrând cu aeroplanul în ceea ce au descris drept „un nor de ceață”. Toți se așteptau ca avionul să iasă în câteva secunde, dar după câteva minute s-a instalat îngrijorarea și au început căutările. Nu s-a găsit nicio urmă. A fost ca și cum pilotul și avionul său dispăruseră pur și simplu. Dispariția unui pilot atât de experimentat, cu avion cu tot, a făcut senzație în Chile și chiar a intrat în folclor, generând expresia „mai pierdut decât locotenentul Bello”, care dăinuie și astăzi. Un incident similar a avut loc, de altfel, și în cazul pilotului de luptă John Baldwin, un militar cu experiență, care a dispărut într-un nor de ceață pe timpul Războiului din Coreea, în 1952. Nu au existat cereri de ajutor, rămășițe, urme de prăbușire, nimic. În ciuda orelor de căutare, nici avionul și nici pilotul, care nu se afla în vreo misiune, n-au mai apărut vreodată.

Teste şi proceduri pe o navă necunoscută

În 1974, John și Susan Day se întorceau la casa lor din Essex. La un moment dat au constatat că drumul le luase cu trei ore mai mult decât de obicei. Nici măcar nu-și aminteau motivul pentru care întârziaseră atât de mult. După ce soții au început să aibă coșmaruri îngrozitoare și frecvente, John a decis să se lase hipnotizat, pentru a afla ce se petrecuse în seara respectivă. Rezultatele ședinței l-au șocat: și-a reamintit că, după o jumătate de oră de condus, a intrat într-o ceață apărută de nicăieri, apoi o lumină intensă i-a ridicat, cu mașină cu tot, de la sol și au fost duși într-o navă necunoscută, unde ființe cu aspect umanoid le-au făcut, și lui, și soției, diverse teste și proceduri.