de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Unele dintre cele mai fascinante întâmplări din sfera celor fără explicație științifică sunt faimoasele alunecări în timp, stranii călătorii în trecut și în viitor, pe care le experimentează oameni care se trezesc trimiși, inexplicabil și brusc, din prezent în alt timp.
O vizită sinistră în Evul Mediu
Într-o duminică de toamnă a anului 1957, trei militari se aflau în orășelul Kersey, când deodată a încetat orice zgomot - nu se mai auzeau clopotul bisericii, ciripitul păsărilor, nici măcar adierea vântului. În liniștea nefirească, unul dintre ei, William Laing, a observat că dispăruseră firele de telefonie și stâlpii de electricitate. Pentru 25 de minute, cei trei s-au aflat într-un peisaj de coșmar, priviți de ochi dușmănoși, într-un loc care doar semăna cu cel din care „plecaseră” și care părea primitiv și sălbatic. Militarii au decis să pocnească din călcâie în același timp și brusc au revenit la timpul prezent. Conform documentării lor ulterioare, soldații presupun că au alunecat în secolul al XII-lea, când localitatea fusese abia întemeiată.
„Ciocnire” cu anii 1950
Liverpool este un oraș celebru pentru numeroasele alunecări în timp care au rămas fără explicație. Foarte multe persoane raportează astfel de incidente, dar unul dintre acestea a dat de gândit, întrucât cel care a experimentat un astfel de episod a fost un polițist. În timp ce se îndrepta spre o librărie unde trebuia să-și întâlnească soția, ofițerul Frank era cât pe ce să fie lovit de o furgonetă model anii 1950, pe care era semnul „Caplan’s”. Polițistul a privit uluit în jur și a văzut că femeile erau îmbrăcate ca după război și că el se afla pe o stradă care în zilele lui devenise complet închisă pentru mașini. Deci, de unde furgoneta? Fata în spatele căreia mergea s-a întors la un moment dat și i s-a plâns că pentru câteva minute a fost… în trecut. Frank a privit din nou în jur și a realizat că revenise în timpul său. După ce cazul a fost mediatizat, au început să abunde relatările despre incidente similare.
Ore pierdute inexplicabil
În cartea „Time Storms” („Furtuni în timp”), Jenny Randle a adunat poveștile de alunecări în alte vremuri ale unor oameni care le-au trăit. Una dintre cele mai spectaculoase povești este cea a lui Paul, care, în 1973, se întorcea acasă, la Little Houghton, în mașina sa, când, la un moment dat, s-a trezit în altă localitate, la Bromham, aflată la mai mulți kilometri. Mașina sa nu se mai vedea nicăieri și omul era ud leoarcă, deși nu ploua. În plus, nu mai era ora 2:00, ci ora 7:00. Mergând în neștire, și-a găsit mașina la o distanță apreciabilă de Little Houghton, pe un teren mlăştinos, dar nu exista nicio urmă de cauciucuri în zonă, ca și când vehiculul ar fi fost „parașutat” acolo. În același loc, în 1988, un motociclist pățea ceva similar: a intrat într-un con de liniște perfectă și s-a trezit în același loc, dar cumva în viitor, în prezența unui vehicul care pare mai degrabă, din descrieri, unul autonom, din zilele noastre.
Ceasul s-a oprit „La răscruce de vânturi”
În vara anului 1959, actorul britanic Alan Helm străbătea a mia oară drumul spre casă, care trecea foarte aproape de Haworth, locul în care se petrece acțiunea celebrului roman „La răscruce de vânturi”, scris de Emily Brontë. În dreptul unor ruine a zărit un vânător cu o pușcă în mână, care a dispărut rapid. Intrigat, Helm s-a îndreptat spre ziduri și deodată se afla în fața unui conac din epoca georgiană, cu ferestrele luminate, iar înăuntru se derula un mare ospăț. A bătut la ușa care s-a deschis singură și s-a văzut în fața unui… hambar gol. Vânătorul a reapărut, Helm s-a speriat îngrozitor și a luat-o la fugă. În acel moment, ceasul său era oprit la ora 1:45. Când a ajuns din nou pe drumul spre casă, ora era cea corectă, din timpul său, 5:45.
Lumina care l-a înghițit pe caporalul Valdes trei zile
În Chile, în aprilie 1977, o mică unitate militară se afla pe Platoul Pampa Lluscuma, condusă de caporalul Armando Valdes. La ora 4:00, soldatul Rosales vedea o lumină stranie, iar Valdes alerta soldații. Cu toții au mers să cerceteze, militarii s-au ascuns după un zid, ca să-l acopere pe Valdes, care a dispărut brusc, împreună cu strania lumină. După câteva minute, Valdes a reapărut, în spatele camarazilor. Ceasul său se oprise la ora 4:30, data afișată era cu șase zile mai târziu, iar militarul avea o barbă de câteva zile, deși toți știau cu certitudine că se bărbierise în seara dinaintea incidentului. Valdes suferea de pierderi grave de memorie, nu-și putea coordona mișcările și era într-o stare de completă confuzie. Interogat ulterior, caporalul a fost considerat „convingător” de investigatorii CIA.
Excursii la Versailles… cu două secole în urmă!
În 1901, Eleanor Jourdain și Charlotte Anne Moberly decideau să facă o excursie la Palatul Versailles. S-au apropiat de o pădure din zonă și, deodată, totul a devenit nenatural, imobil. Cele două și-au continuat drumul și au fost întâmpinate de un domn îmbrăcat ca în anii 1700 și care le-a spus că nu au voie în acel perimetru. Un an mai târziu, Jourdain făcea o vizită în același loc și pățea aceeași întoarcere cu aproape două secole în urmă: curteni cu peruci pudrate, alergare a doamnelor în rochii de mătase și multe voci spunând „Monsieur” și „Madame”. În 1911, cartea pe care au scris-o sub pseudonim Jourdain și Meoberly, „O aventură”, în care detaliau cum au „alunecat” în vremea lui Ludovic al XVI-lea, se vindea în impresionantul tiraj de peste 10.000 de exemplare în scurt timp de la lansare.
Apariţiile conacului georgian
Profesoara Ruth Wynne se plimba, alături de o elevă, prin localitatea Bradfield St. George, din Suffolk, în 1926, când s-au găsit deodată în fața unor porți metalice masive, în spatele cărora se afla un conac georgian de toată splendoarea. Fără să dea importanță „viziunii”, chiar dacă stilul era înfloritor cu două secole înainte de vremea lor, cele două au repetat plimbarea abia în primăvara următoare, dar edificiul nu se mai afla în acel loc. Mărturia lor a ajuns până la ministrul Muncii, Sir Ernest Bennett, care a ordonat să fie arhivată alături de cea din 1912, a micului James Cobbold, care îl însoțea la o livrare pe măcelarul George Waylett, într-o căruță trasă de cai. La un moment dat, animalele s-au speriat îngrozitor și l-au azvârlit pe Waylett din atelaj. În fața lor era un conac georgian de toată frumusețea, cu grădină și sculpturi elaborate. După câteva minute de liniște nefirească, clădirea a dispărut. Copilul s-a uitat la patronul său, care blestema de zor: „Fir-ar să fie, este a treia oară când afurisita aia de casă îmi face așa ceva!”.