Main menu

header

   Gheorghe, unul dintre cei trei copii ai familiei Morda, s-a născut la data de 9 mai 1947, în comuna Poiana, din municipiul Turda. După ce a terminat liceul seral şi Şcoala Profesională de Ceramică Tehnică de Maiştri, bărbatul a fost repartizat la fabrica de porţelanuri „ARPO”, în Curtea de Argeş, pentru a-i pregăti pe noii angajaţi, calificându-i la locul de muncă.

 40 de ani vechime în acelaşi post
     Gheorghe şi-a petrecut practic toată viaţa la „ARPO”, pentru că este şi locul în care şi-a cunoscut soţia, cu care are un băiat. 40 de ani a mers la serviciu, fiind cunoscut ca un om serios, punctual, care nu se dă în lături de la provocări profesionale. Ajuns la vârsta pensionării, Gheorghe nu avea stare, plăcându-i să fie activ, de folos, aşa că bărbatul a căutat o îndeletnicire care să îl ţină ocupat. Pentru că se apropia de ceea ce muncise o viaţă întreagă, Gheorghe şi-a deschis un mic atelier de turnat figurine din ipsos.

 A suferit un atac vascular cerebral
    Din nefericire, în 2002, Gheorghe a suferit un accident vascular cerebral, ce l-a adus în imposibilitatea de a mai putea munci. Bărbatul a rămas cu pareză pe partea stângă, dar, chiar şi aşa, a continuat să creeze diferite modele de figurine din ipsos. „În afară de accidentul vascular cerebral suferit în 2002, Gheorghe mai suferă şi de un sindrom psihoorganic cronic deteriorativ, de porencefalie, de epilepsie tip temporal, ale cărei crize frecvente au fost confirmate clinic, de hemiplegie pe partea stângă şi de hipertensiune arterială”, ne-a povestit Vasilica Rădulescu, asistent medical la Centrul de Zi pentru Îngrijire, Consiliere şi Sprijin al Persoanelor Adulte cu Handicap ,,Sf. Justinian”, al cărui beneficiar este şi Gheorghe. Cristina Voicilă