de Gheorghe Zmaranda şi Daniel Alexandrescu
Devotat dintotdeauna credinței că deasupra tuturor există o forță incomensurabilă, creatoare a tot ce ne înconjoară sau poate doar din momentul unei răscruci a destinului, omul a căutat permanent un refugiu spiritual în care să își odihnească sufletul. Încărcate de energia rugăciunilor rostite, mănăstirile sunt acea oază binecuvântată a unui deșert aparent nesfârșit. Indiferent de religia cărora aparține, aceste lăcașuri sfinte poartă în sinea lor picuri de spiritualitate și divinitate. Pentru că este o perioadă a căutărilor lăuntrice, vă propun să pornim pe urma unor mănăstiri fabuloase prin frumusețea și locurile izolate în care au fost plăsmuite.
Taktsang Palphug sau Cuibul tigrului
Buthan este o țară extraordinară. Un tărâm dedicat legendelor, fanteziei și spiritualității. În patrimoniul său mondial există o pleiadă de mănăstiri fabuloase. Iată una dintre ele. Dacă te afli în Valea Paro sau la baza stâncii pe care este construită Mănăstirea Taktsang Palphug pare aproape imposibil să ajungi la ea. Ca și cum cerul ar fi plăsmuit-o pe stâncă special pentru a o păstra doar pentru sine. Și totuși pașii te pot purta până acolo fie prin pădurea de pini decorată cu banderole luminoase de rugăciune care simbolizează protecția împotriva forțelor malefice, a energiei pozitive, a vitalității și a norocului, fie prin „platoul a sute de mii de zâne”. Mănăstirea Taktsang Palphug este, de fapt, un complex de temple budiste care se agață de stâncă la 3.120 de metri deasupra nivelului mării, pe partea de sus a Văii Paro. Complexul a fost construit în jurul peșterii Taktsang Senge Samdup unde, potrivit legendei, gurul indian Padmasambahva (despre care se crede că a introdus budismul în Bhutan) a meditat în secolul al VIII-lea. Legenda spune că acesta a ajuns în peșteră purtat pe spate de o tigroaică și acesta este motivul pentru care mănăstirea a primit numele popular Taktsang, care înseamnă Cuib de tigru. Ideea construirii unei mănăstiri lângă faimoasele peșteri sfinte a aparținut unificatorului Bhutanului ca stat național - Ngawand Namgyal, care a trăit în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Cu toate acestea, dorința sa a fost îndeplinită abia la sfârșitul secolului al XVII-lea. Mănăstirea Paro Taktsang a fost construită în jurul sfintelor peșteri în 1692 de Gyalse Tenzin Rabgye, conducătorul Bhutanului de atunci. Astăzi, Mănăstirea Paro Taktsang este formată din patru temple principale și mai multe locuințe.
Peștera Sfântului Ilie din Deșertul Iudeii, comunitate de pustnici
Mănăstirea Sfântul Gheorghe este una dintre cele 120 de mănăstiri construite în epoca bizantină (325-638 d.Hr.) în deșertul sfânt din Ierusalim, Deșertul Iudeii. Aici călugării ortodocși s-au simțit aproape de Dumnezeu și au devenit pustnici în peșteri. Au trăit astfel în meditație profundă, rugăciune și post. Mănăstirea a fost numită după Sfântul Gheorghe din Koziba, unul dintre primii părinți care aleg să locuiască în peștera profetului Ilie. Povestea ei este asemănătoare cu cea a altor mănăstiri din Deșertul Iudeii. Astfel, de la un singur viețuitor în jurul ei s-a dezvoltat un cuib de monahi, o comunitate de pustnici care continuă să trăiască în sihăstrie aproape deplină. O singură dată pe săptămână călugării se întâlneau pentru a mânca și a se ruga împreună. Mănăstirea Sfântul Gheorghe a fost construită de Ioan de Tybes în secolul al VI-lea și a fost distrusă de perși în anul 614. Abia în 1878 un călugăr ortodox grec, Kalinikos, a reconstruit mănăstirea. Acest proces de transformare a chipului mănăstirii a durat mai mult de zece ani. Pe lângă faptul că mănăstirea este binecuvântată cu uimitoarele peisaje biblice care o înconjoară și Valea Wadi Kelt aceasta poartă în amprenta sa reminiscențe ale unui trecut bibilic fascinant. Spre exemplu, în partea superioară a mănăstirii se află peștera în care profetul Ilie a căutat adăpost, în timp ce în partea de jos a mănăstirii a fost descoperit mormântul unui călugăr român care s-a nevoit acolo în anii 1960. Ulterior, a fost canonizat sub numele de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul şi moaştele sale sunt puse spre închinare credincioşilor.
Taung Kalat, mănăstirea celor 37 de spirite
Mănăstirea Taung Kalat din Birmania este așezată deasupra unui vulcan stins, care are în jur de 737 m înălțime, aflat pe Muntele Popa. Acest lăcaș este renumit datorită legendei care spune că găzduiește 37 de spirite birmane, reprezentate de statui la baza aflorimentului vulcanic. Mănăstirea și complexul de temple se află la aproximativ 50 km de Bagan și se poate ajunge la ea doar dacă urci cele 777 de trepte. Deși urcarea către ea este destul de solicitantă, cei care ajung pe vârf sunt răsplătiți cu niște vederi naturale uluitoare, cu imaginea templelor îndepărtate din Bagan și a vârfului împădurit Taung Ma-gyi. În apropiere există, de asemenea, un crater vulcanic format prin surparea zonei centrale imens care are o lățime de 610 m și o adâncime de 914 m. Este o imagine extraordinară. Conform credinței Myanmarului budist, Nat este un grup de zei, 37 de zei mai exact, care joacă un rol important pentru oameni și reprezintă sufletul pădurii de munte. Cultul Nat a existat chiar de dinainte de sosirea budismului în Myanmar, ca atare această credință a fost încorporată în învățăturile budiste atunci când aceasta a apărut în secolul al III-lea î.Hr.
Lăcaşurile „suspendate în aer“ şi mănăstirea transformată în muzeu
Meteora este un grup de șase mănăstiri, unul dintre cele mai mari și mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe răsăritene din Grecia. Mănăstirile (foto sus) sunt construite pe vârfuri de rocă de origine deltaică, cunoscute sub numele de Meteora, care se ridică cu peste 400 m deasupra Văii Peneas și a micului oraș Kalambaka de pe câmpia Thessalian. Până la sfârșitul secolului al XV-lea au fost construite sistematic pe vârfurile inaccesibile 24 de mănăstiri. Mănăstirea Sumela (foto jos) este construită în stâncile stâncoase ale Văii Altmdere din Turcia, la o altitudine de aproximativ 1.200 de metri, în Parcul Național Altındere. Mănăstirea a fost fondată în 386 d.Hr. în timpul împăratului Teodosie I (375-395). În lunga sa istorie, mănăstirea a căzut de mai multe ori în ruină și a fost restaurată de diverși împărați. A ajuns la forma actuală în secolul al XIII-lea, după ce a câștigat importanță în timpul domniei lui Alexios al III-lea. Mănăstirea Sumela a fost abandonată după Primul Război Mondial și a rămas goală zeci de ani înainte de a fi restaurată parțial și de a fi transformată în muzeu.