de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
La 100 de ani de la nașterea sa și 12 de la momentul când a trecut la Domnul, cinstitele moaște ale părintelui Iosif Vatopedinul de la Mănăstirea Vatopedu, din Muntele Athhos, au văzut din nou lumina zilei. Acestea au fost așezate la loc de închinăciune pentru sfinții părinți și pelerini.
Osemintele au fost spălate cu vin și untdelemn
Miercuri, 20 octombrie 2021, urmând tradiția bisericii, într-o atmosferă emoționantă, Frăția Vatopediană a săvârșit scoaterea moaștelor părintelui Iosif Vatopedinul, ctitor duhovnicesc, la 12 ani de la data trecerii sale la Domnul. După ce a fost săvârșită o slujbă specială, în timp ce corul Mănăstirii Vatopedu a cântat imnuri, mormântul a fost deschis, iar osemintele extrase cu grijă și spălate cu vin și untdelemn. Slujba de deshumare a moaștelor Cuviosului Iosif Vatopedinul a fost condusă de Mitropolitul Athanasie al Limassolului, împreună cu alți ierarhi, stareți ai mănăstirilor athonite, starețul Efrem împreună cu obștea mănăstirii.
Unul dintre cei mai credincioși ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul
„Nimic să nu cucerească inima voastră, nimic altceva care nu se numește Hristos”. Sunt doar câteva dintre cuvintele lui Iosif Vatopedinul, unul dintre cei mai iubiți părinți ai secolului. Toți cei care au fost binecuvântați să-l cunoască pe părintele Iosif Vatopedinul l-au numit om duhovnicesc, care l-a iubit pe Dumnezeu din toată ființa sa. Iar ceea ce l-a caracterizat cu adevărat pe acesta și i-a cutremurat pe sfinții părinți în sfaturile și catehezele sale a fost tocmai lăsarea lui deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pentru că întotdeauna părintele a simțit și a trăit harul Domnului și pronia lui părintească în tot ceea ce i s-a întâmplat, în tot ceea ce a întâmpinat, în orice întristare, necaz sau ispită ar fi avut. A trăit, spun sfinții părinți, într-o nearătare. Și în această nearătare a stat măreția virtuții, smereniei și sfințeniei sale. Se spune că a avut o libertate care nu se găsește la mulți monahi, de aceea au existat și momente în care a fost înțeles greșit.
Mama l-a adus pe lume în grădina Mănăstirii Sfinților Doctori fără de Arginți din Giolos
Traiectoria vieții părintelui Iosif Vatopedinul a fost trasată încă de când mama sa l-a purtat în pântece. Părintele Iosif a venit pe lume pe data de 1 iulie 1921 în grădina Mănăstirii Sfinţilor Doctori fără de Arginţi din Giolos (Cipru), atunci când pe mamă, însărcinată în șapte luni şi venită la slujba de hram, au apucat-o durerile facerii. Copilul a primit numele de Socratis și a avut parte de doi părinți iubitori de Dumnezeu. De altfel, tatăl său, despre care se știe că avea mare evlavie la Sfântul Pantelimon, s-a stins chiar în ziua în care acesta a fost prăznuit.
A dus o viață extrem de severă, dar nu s-a plâns niciodată
În Muntele Athos a ajuns la vârsta de 25 de ani, dintr-o imensă dorință. Dumnezeu a hărăzit să devină ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul - Spileotul, un alt mare iubitor al sfințeniei. Părintele a fost extrem de legat de Iosif Isihastul și, chiar dacă a dus o viață foarte severă, nu s-a plâns niciodată, convins fiind că doar așa va reuși să fie plăcut în fața Domnului. Așa cum singur a mărturisit: „Nici severitatea programului, nici limitarea la cele strict necesare, nici locul abrupt și neodihnitor, nici munca necesară pentru întreținerea a șapte-opt persoane nu ne-a micșorat râvna, deoarece ne mângâia mila lui Dumnezeu și harul, împreună cu rugăciunile Bătrânilor”.
A condus obștea de la Vatopedu până în anul 1990
Când Gheron Iosif a plecat la așezământul isihast de la Nea Skiti, unde clima era mai blândă și accesul mai ușor, părintele și alți ucenici l-au însoțit. Iar obștea de la Noul Schit a rămas în acest loc și după ce, în anul 1959, Gheron Iosif a trecut la cele veșnice. Monahii au transformat așezământul de la Nea Skiti, mărindu-l și renovându-l, dar în 1988 s-au retras la Mănăstirea Vatopedu, rezidind și reparând și acel loc. Părintele Iosif a devenit stareț și a condus obștea până în anul 1990, când ascultarea i-a fost încredințată părintelui Efrem Vatopedinul. Iosif și-a petrecut ultimii ani în sfânta mănăstire, fiind considerat tatăl spiritual al lăcașului.
Vindecat de Sfântul Pantelimon
Viața austeră trăită și sărăcia au făcut ca părintele Iosif să se îmbolnăvească grav de stomac și a fost avertizat că singura scăpare este operația. Sfântul Pantelimon însă l-a vindecat în chip miraculos, după cum a povestit sfântul părinte: „Mă durea atât de tare stomacul încât credeam că nu există nădejde de scăpare pentru mine. Bisericuța noastră era în cinstea Sfinților Doctori fără de arginți. În acele clipe am privit spre icoana lor și am spus: «Oare nu sunteți voi doctori?» Atunci s-a arătat Sfântul Pantelimon lângă mine în chip simțit și mi-a spus: «Să nu cumva să te operezi. Te vei face bine». Ceea ce s-a întâmplat în acea clipă”.
Minunata adormire
În data de 30 iunie 2009, cu doar o zi înainte să treacă la dreapta Domnului, părintele și-a presimțit moartea și i-a spus acest lucru ucenicului de chilie: „Sfinții care au venit vor rămâne cu noi, să ne ajute”. După trecerea sa în veșnicie, s-a produs o minune, care e relatată și pe site-ul Mănăstirii Vatopedu și susținută de fotografii uluitoare: părintele a zâmbit încă 45 de minute. „Imediat după moartea sa, gura bătrânului Iosif a rămas deschisă pentru o perioadă de timp și, în ciuda tuturor eforturilor, călugării prezenți nu au reușit să o închidă. Conform obiceiului athonit, trupul călugărului a fost înfășurat în mantia sa de monah care a fost mai apoi cusută. (...) După un timp, corpul a fost așezat pe un catafalc și o gaură a fost tăiată în mantie pentru a expune fața părintelui și o alta pentru a expune mâna dreaptă pentru cinstire. (...) Spre uimirea tuturor, gura bătrânului Iosif nu numai că s-a închis, dar fața lui strălucea, acum, în mod minunat cu un zâmbet. „Nu numai buzele lui, dar și ochii și obrajii au revenit la culoarea naturală, vie!”, se arată pe ro.asceticexperience.com. Trupul său a fost îngropat în curtea Mănăstirii Vatopedu, întru veșnicie.