de Georgiana Mihalcea
La 21 octombrie, calendarul creștin-ortodox îi păznuiește pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni: Visarion, Sofronie și Oprea, canonizați în anul 1955, și pe preoții Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, canonizați în anul 1992. Toți au luptat pentru apărarea credinței ortodoxe strămoșești în spațiul Transilvaniei într-o vreme în care se urmărea impunerea confesiunii greco-catolice.
Sfântul Ioan din Galeș era „vânat” de soldații Imperiului Habsburgic
Transilvania a fost bucata de Românie greu încercată de-a lungul timpului, mai ales în ceea ce privește credința ortodoxă. Autoritățile habsburgice au încercat ani la rând să-și impună propria confesiune, dar, de fiecare dată s-au ridicat oameni curajoși care să apere valorile tradiționale. Unul dintre aceștia a fost preotul Ioan din satul Galeş, aflat lângă Săliștea Sibiului. Într-un raport care datează din anul 1746, întocmit de austro-ungari, se regăsește prima mărturie despre împotrivirea preotului Ioan la trecerea la catolicism. Patru ani mai târziu, în 1750, curajosul preot se afla printre cei șase semnatari ai unui memoriu amănunțit adresat de românii din părţile de sus ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sârb din Carlovit, Pavel Nenadovici, prin care relatau suferinţele pe care le îndurau pentru a-și apăra credința din străbuni. Iată care au fost exact cuvintele sale: „Şi au trimis în numitul sat, în Galeș, doi slujitori ai cetății, ca să prinză un popă și n-au găsit pre popa acasă. Și era pe la mijlocul nopţii, ci au găsit numai pre preutiasa sa și au început a o bate și s-o lege iară ea a început a țipa. Vecinii au sărit să vadă ce va să fie, slujitorii au tras cu un pistol ș-au pușcat un om și numaidecât au căzut…”.
A ajuns în lanțuri, ca un tâlhar
Demersurile sale nu s-au încheiat aici. Preotul Ioan din Galeș a continuat cu inima plină de curaj să facă auzită vocea românilor asupriți fără milă de cotropitori. În 1752, împreună cu preotul Ioan din Poiana Sibiului acesta a plecat la Becicherec, în zona Banatului, unde a întâlnit și alți reprezentanți de seamnă ai rezistenței românești: pe preotul Moise Măcinic din Sibiel și pe credinciosul Oprea Miclăuş din Săliște. Împreună, aceștia au hotărât să redacteze un nou memoriu, de această dată adresat chiar împărătesei Maria Tereza, în care au descris pe larg dramele românilor din Transilvania. Toate acțiunile sale l-au adus în atenția autorităților acelor vremuri care nu priveau deloc cu ochi buni activitatea de rezistență și protest continuu a preotului Ioan din Galeș. Din păcate, în mai 1756, acesta fost arestat și adus în lanțuri la Sibiu. Cu o lună înainte de pedepsirea sa, el scrisese Primăriei din Sibiu o notă de protest în care declara plin de demnitate că, deși au trimis la el „călărași și plăieși noaptea, ca la un hoț, iară nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta în ariste (arest) nu voi veni, că nu sunt tâlhariu”. Chiar dacă tatăl său, Ioan Burborea (Varvorea) s-a rugat de autorități să-i scoată fiul din lanțuri, nimeni nu s-a înduplecat de lacrimile ori de cuvintele sale, ba chiar, din ordinul împărătesei Maria Tereza, preotul Ioan din Galeș a fost dus pe ascuns în închisoarea cetății din Deva, urmând să fie încarcerat acolo pentru tot restul vieții sale. Dar lucrurile nu au rămas așa, pentru că anul următor, Curtea de la Viena a cerut autorităților transilvănene să-l deporteze în orașul austriac Graz, unde a continuat anii de temniță.
S-a stins după 24 de ani petrecuți în închisoare
Datele istorice spun că preotul martir Ioan ar fi fost mutat în cele din urmă în închisoarea de la Kufstein, locul în care și alți apărători ai ortodoxiei transilvănene și-au găsit sfârșitul. În 1780, călugărul sârb Ghenadie Vasici, și el întemnițat acolo, scria țarinei Ecaterina a II-a, rugând-o să pledeze pentru eliberarea sa: „Aici în fortăreață este și un preot român din Transilvania, cu numele Ioan care pătimește în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Cu siguranță că făcea referire la Ioan din Galeș, adus acolo în urmă cu 24 de ani, adică în 1756. Din păcate, el nu a fost niciodată grațiat și s-a stins din viață departe de familie și de credincioșii pe care i-a păstorit, dar cu inima la credința ortodoxă. La data de 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a decis canonizarea oficială a părintelui Ioan din Galeș, pentru statornicia sa în dreapta credință ortodoxă.
Sfântul Moise Macinic din Sibiel - un preot tânăr hirotonit la cererea comunității
Un alt simbol al apărării dreptei credințe în secolul al XVIII-lea a românilor din Transilvania este și preotul Moise Măcinic din Sibiel, sat aflat în Mărginimea Sibiului. Asemenea preotului Ioan, și acesta s-a făcut remarcat prin protestele frecvente față de asuprirea habsburgică asupra românilor din acea parte a României și demersurile sale constante pentru a face cunoscute aceste suferințe. O primă mărturie despre lupta sa o avem din declarația dată de acesta în fața unei comisii de anchetă la Viena, în 14-15 aprilie 1752. În documentul menționat preotul mărturisea că „toți credincioșii din Sibiel m-au rugat, în urmă cu vreo şase ani, să plec la București spre a fi hirotonit preot”, ceea ce s-a și întâmplat. După ce a devenit preot autoritățile au început să cerceteze starea de spirit a credincioșilor ortodocşi din Transilvania și au constatat că aceștia se împotriveau trecerii la altă confesiune (cea greco-romană) și că „popa Măcinic din Sibiel” era printre cei mai vehemenți oponenți.
Inițial i s-a luat statutul de preot, fiind obligat să devină un simplu țăran
Imediat s-a decis arestarea sa, așa cum singur preciza în declarația dată la Viena, menționată anterior: „Apoi m-am întors acasă în Sibiu și am pătimit acolo 17 luni, până când, în cele din urmă, am fost eliberat din temniță, cu condiția să mă las de slujba preotească și să mă hrănesc din munca brațelor ca un simplu țăran, până se va ivi vreun episcop să-mi dea poruncă ce am de făcut mai departe. Mulțumindu-mă cu aceasta, m-am întors acasă, nu am mai făcut nicio slujbă preotească, ci am trăit în liniște, ca un țăran, până când a venit în satul nostru domnul vicar Petru Aron care m-a chemat înaintea lui și a poftit să-i fac un nou jurământ preotesc. Cum însă eu nu am voit să mai fac alt jurământ, afară de acela pe care îl făcusem la București, a sosit porunca la sat să mă dea iarăți prins”. După acest eveniment preotul Moise Măcinic s-a refugiat la un alt mare apărător al ortodoxiei, Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului unde a trăit ca un om simplu.
În loc de un răspuns, împărăteasa Maria Tereza l-a întemniţat pe viaţă
Întâlnirea dintre „popa Măcinic” și Ioan Galeș a avut loc în anul 1752 când acesta din urmă a venit la Becicherec, așa cum am povestit și mai devreme, și au semnat împreună cu alți credincioși curajoși un memoriu care urma să ajungă la Viena, la împărăteasa Maria Tereza, și în care erau prezentate în detaliu suferințele creștinilor ortodocși transilvăneni. Tânărul preot a plecat plin de speranță, alături de Oprea Miclăuş către capitala Imperiului Austro-Ungar. Acolo, însă, după audiența pe care le-a acordat-o împătăteasa Maria Tereza și cancelarul Kaunitz, în loc să li se ofere un răspuns, au fost arestați și trimiși în închisoarea Kufstein. Din păcate, niciun demers făcut de reprezentanții românilor ortodocși din sudul Transilvaniei în următorii ani nu a avut sorți de izbândă, iar cei doi și-au trăit în chinuri ultimii ani din viață în nemiloasa închisoare, jertfindu-și viata pentru credința ortodoxă, câștigând pentru aceasta cununile muceniciei.