de Simona Lazăr
Dacă în privința „cantității”, adică a numărului de manuscrise miniate, România nu se află la nivelul altor țări europene, în privința calității lor, putem să remarcăm faptul că în patrimoniul național să află destul de multe de certă valoare, atât prin vechime, cât și prin execuția artistică. Unul dintre aceste manuscrise, la care vom face referire în articolul de față, este „Slujebnicul mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei”, datat de N. Cartojan ca fiind din 1653 - deci realizat în urmă cu 370 de ani, fiind unul dintre cele mai frumoase de la jumătatea secolului al XVII-lea.
„Un splendid manuscript”
Transcrierea completă, din slavonă, a titlului acestui manuscris este: „Slujebnic, care cuprinde în sine Liturghia a celui întru sfinți părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului și a celui întru sfinți părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei și alte slujbe arhierești”, completat cu informația despre acela care l-a comandat și deținut: „S-a scris cu binecuvîntarea și din porunca precum și cheltuiala prea sfințitului stăpîn părinte Kir Ștefan, arhiepiscop mitropolit a toată Ungrovlahia, în anul de la nașterea lui Hristos...”. „Slujebnic” nefiind altceva, decât un „liturghier”, unul deosebit lucrat, după cum se va vedea, împodobit astfel încât Nicolae Iorga avea să îl numească „un splendid manuscript”. Așa cum observa și dr. G. Popescu-Vîlcea, în lucrarea dedicată acestui manuscris miniat, nu avem informații certe despre artistul care l-a realizat - care ar fi putut fi un copist de mănăstire, dar și un artist independent (așa cum și zugravii de biserici erau, în epoca respectivă) și care ar fi lucrat pe comandă (cum e afirmat și pe prima pagină a manuscrisului). Cât despre an, putem să mergem pe datarea lui Cartojan, doar intervalul de timp fiind cert, adică 1648-1688, cât „kir Ștefan” a fost mitropolit.
Cel dintâi care a rostit „Crezul” în limba română
„Slujebnicul...”, aflat azi în custodia Bibliotecii Academiei Române, a avut un parcurs interesant în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind donat, în 1869, după cum aflăm dintr-o însemnare de pe prima filă (albă, inițial) a manuscrisului, Bibliotecii Seminarului Central din București, donatorul fiind „Ghenadie, arhidiaconul mitropoliei”. Mai târziu, prețiosul document intră în proprietatea Ministerului Cul- telor și Instrucțiunii Publice, care, la 28 mai 1901, îl donează Academiei Române și, de aici, avea să ajungă în patrimoniul Bibliotecii Academiei. În ceea ce privește biografia aceluia care l-a comandat și plătit, adică a mitropolitului Ștefan, se știe despre el că a intrat încă din adolescență în monahism, la Mănăstirea Tismana, unde parcurge toate etapele și ierarhiile cinului mănăstiresc, fiind deja, în 1648, stareț al vechiului așezământ monahal. În acel an, după moartea mitropolitului Teofil, este numit de voievodul Matei Basarab în funcția cea mai înaltă din Mitropolia Ungrovlahiei (predecesoare a Patriarhiei Române). În activitatea sa, vreme de 40 de ani, mitropolitul Ștefan avea să cultive tipăriturile de carte religioasă românească. În vremea sa, apar, „cu blagoslovenia prea sfințitului părintelui nostru arhiepiscopul Ștefan, mitropolitul a toată Țara Românească” mai multe titluri în limba română sau „pe slavonește”, dar cu ample explicații în limba română, între care o „Cazanie” (1653), „Pogribania preoților mireni” (1650), „Mistirio” (1651, despre botez și ungerea cu mir), „Tîrnosania” (1652, despre sfințirea bisericilor). Mitropolitul Ștefan încurajează folosirea limbii române în biserică și este cunoscut faptul că el este cel dintâi care a rostit „Crezul” pe românește (de altfel, acesta este inclus și în manuscrisul pe care vi-l revelăm azi).
Un document unic
„Slujebnicul...” este un document unic, prin concept, realizare și valoare. Manuscrisul conține 114 file cu text, ornamente, vignete și miniaturi, format din mai multe caiete de câte 16 pagini, legate între ele. Filele au dimensiunea de 29x20 cm, legătura avea scoarțe (coperte) din lemn și era îmbrăcată în catifea, dar a fost înlocuită în secolul XIX cu piele. Textul este scris cu litere chirilice, rugăciunile fiind în greacă și slavonă, regulile tipiconale, rânduielile, diferite cuvântări și pasaje ale sfinților părinți, precum și „Crezul” - în română. A fost folosită, deopotrivă, cerneală de aur, roșie și neagră, iar pentru pictură, pigmenți naturali, utilizaţi în epocă. Se pare că mitropolitul ceruse anume ca, pe lângă textele respective, să se dea importanță împodobirii manuscrisului, iar acest lucru vorbește de la sine despre dezvoltarea pe care o avusese în prima jumătate a secolului al XVII-lea școala de miniaturistică din Țara Românească, mai ales cu sprijinul domnitorului Matei Basarab. Regăsim în „Slujebnic...” acea exuberanță din manuscrisele miniate apusene, față de rigoarea și desenul geometric tipic pentru biserica bizantină. Elementele vegetale și zoomorfe abundă. Se simte aici și influența adusă de miniatura și arta imperiului otoman, care provoacă, zic specialiștii, „decadența miniaturii bizantine”, care își iese din rutină. Un exemplu este încrengătura florală care înconjoară scene altminteri sobre, cum ar fi „Coborârea de pe cruce”, „Cina cea de taină”, „Punerea lui Iisus în mormânt” ș.a. Vignetele sunt, de asemenea, realizate cu motive florale și animaliere, din ele cresc lujeri răsuciți (rozete, lalele, acante etc.), păsările își deschid aripile ori animale fantastice (balauri, grifoni sirene) își dau întâlnire în natură.