de Simona Lazăr
12 noiembrie este ziua în care Biserica Ortodoxă Română aduce cinstire celor patru Sfinți Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, care s-au jertfit, în secolul al XVIII-lea, refuzând să treacă la catolicism și astfel să se îndepărteze de credința ortodoxă strămoșească. Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra și Vasile Oichi din Telciu sunt cei care au întărit „oastea” de protectori ai ortodoxiei, dinaintea stăpânirii habsburge care, pentru a nivela și supune pe români, le-a cerut imperativ să se dezică de dreapta credință, le-a bombardat mănăstirile, le-a închis bisericile. Cei patru, asupra cărora ne vom referi astăzi, au fost torturați, ceea ce a determinat, în vremea noastră, ridicarea lor în rândul sfinților, de către Sfântul Sinod.
Din neam de „apostoli”
Era în anul 1763 când, pentru refuzul lor de a se converti la catolicism, Atanasie, Vasile, Marin și Vasile au fost condamnați la moarte și uciși prin cazne grele. Între aceia pe care îi numim, cu dreptate, „aleși ai lui Dumnezeu”, s-au numărat și țărani simpli, dar și oameni ai satului care prin familie și prin educație au reușit să se așeze pe o poziție care poate părea să fi fost privilegiată, în acea vreme. Și mă refer aici întâi de toate la Atanasie Todoran, care s-a născut într-o familie năsăudeană care număra și preoți și învățători, așa-numiții apostoli ai satului românesc. Viața acestui martir și mărturisitor, așa cum a fost ea scrisă și publicată, amintește de șirul de preoți din familia Coșbuc, una respectată cu generații înainte de venirea pe lume a poetului neamului românesc din Ardeal, George Coșbuc. Prin meritele sale, Atanasie din Bichigiu, sat de pe mult încercata Vale a Sălăuței, avea să se numere printre fruntașii comunei, urcând la rangul de jude și colector al dărilor comunale. Născut în 1659, acesta trăiește în acei ani fatidici de asalt al unitarismului - când populațiile din multe sate transilvănene trec cu tot cu preot și biserică de partea Bisericii catolice. Astfel ia ființă ceea ce numim „greco-catolicism” sau „biserica unită cu Roma”. Dar au fost destui și cei care s-au opus acestei mișcări.
Atanasie Todoran, cel mai vârstnic sfânt român care şi-a dat viaţa pentru Hristos
Atanase Todoran are un destin aparte. După zeci de ani „în slujbă la-mpăratul”, pe când era într-un regiment din preajma Vienei, dezertează, trece în Maramureș și apoi în Moldova, unde slujește din nou în armată, de data aceasta în slujba domnitorilor moldoveni. La 74 de ani este eliberat de vodă Mihai Racoviță, cu rangul de căpitan. Revenit în satul natal, este urmărit de vechea sentință a administrației austriece și închis pentru câțiva ani, la Bistrița. Odată eliberat din închisoare, Atanasie Todoran avea să intre în rândul acelora care apărau credința ortodoxă, chiar în cele mai grele condiții, când deja preoții ortodocși fie trecuseră la unitarism, fie suferiseră și ei în închisorile austriece. Iar atunci când a fost vorba despre membri ai familiei sale, chiar și propriul fiu, acesta a insistat ca înmormântările să fie făcute în ritul strămoșesc. La aproape 100 de ani, Atanasie Todoran merge la Viena, în audiență la guvernanții austrieci și cere înființarea unui regiment grăniceresc la Năsăud, regiment în care ar fi fost să intre numai români ortodocși, care să fie lăsați în credința lor. Atunci când administrația austriacă și-a încălcat promisiunile, s-a împotrivit din toate puterile sale înrolării românilor ortodocși în armată. Alături de ceilalți pe care i-am numit aici - Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra și Vasile Oichi din Telciu - el a fost arestat. Cei patru martiri și mărturisitori au murit în urma torturilor groaznice prin care au trecut. Atanasie Todoran era atunci în vârstă de 104 ani și este considerat a fi cel mai vârstnic sfânt român care s-a jertifit pentru Hristos.
Militarizarea Năsăudului și tunurile generalului Bukow
În anul 1762, la ordinul Împărătesei Maria Tereza, se începe o convertire forțată la catolicism a Ardealului, după ce, în anii trecuți, încercările care fuseseră făcute nu stinseseră opoziția românilor ortodocși. Generalul Bukow venise cu această misiune și deja efectele erau vizibile în Ardeal. La Năsăud, după ce delegația din care a făcut parte și Atanasie Todoran primise asigurări că românii care intrau în regimentul de grăniceri vor fi lăsați să își păstreze credința ortodoxă, veniseră ofițeri austrieci care să pună lucrurile pe picioare. Din august 1762, până în mai, anul următor, efortului de organizare a regimentului i s-au alăturat alți ofițeri, astfel că forțele austriece erau sporite, în zonă. La 10 mai 1763, au fost prezenți, pentru jurământul de credință, generalul Bukow și, spre surprinderea unora, episcopul unitarian Petru Pavel Aron - care îl însoțea pe general la mai toate evenimentele din acea perioadă, girând, practic, trecerea la ritul catolic a militarilor ortodocși din întregul Ardeal. La Salva, pe platoul numit „Mocirla”, erau strânși atât oamenii regimentului, cât și familiile lor, dar și două bata- lioane de infanterie și opt companii de cavaleri. Bukow se aștepta la o mișcare de împotrivire, ceea ce s-a și întâmplat.
Discursul bătrânului soldat
Unul dintre momentele emoționante ale acelei zile a fost discursul ținut de bătrânul centenar Atanasie Todoran. Fără a se teme de forța militară prezentă, acesta a spus: „De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem niciun drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți, creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre, până atunci, nu, odată cu capul! Ce dă Gubernia și cancelaria din Beciu e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine”. Doar de aceste cuvinte a fost nevoie, pentru ca revolta să izbucnească. Atanasie Todoran l-a înfruntat și pe episcopul Petru Pavel Aron, iar tinerele cătane l-au alungat pe generalul austriac. Pentru puțină vreme, căci revolta a fost înăbuşită, iar cercetarea judiciară care a urmat a durat până la începutul lui noiembrie.
Sentințe necruțătoare
În data de 12 a acelei luni s-a dat sentința. Patru dintre ei au cunoscut moartea mucenicească. Ați 15 au fost condamnați să primească 6.000 de lovituri cu vergele - unii dintre ei au decedat chiar înainte de a se împlini sentința, alții - imediat după aceea. Tănase Todoran din Bichigiu, în vârstă de 104 ani, a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare. Vasile Dumitru a Popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu au fost condamnați la moarte prin spânzurătoare și trupurile le-au rămas neînmormântate, pentru aceeași vină.