de Adelina Constantin

Absolventă a Facultăţii de Teologie ortodoxă, secția restaurare icoane, pictorița de icoane Mihaela Andrei consideră că și-a atins destinul, că aceasta a fost menirea venirii ei pe Pământ, transformându-și pasiunea în meserie şi încercând să fie cât mai aproape de Dumnezeu. Cu un talent greu de contestat, Mihaela Andrei pictează în principal icoane pe lemn și pe sticlă. A simțit pe propria-i piele ce înseamnă ajutorul dat de sfinți, a înțeles rolul și rostul icoanelor și a identificat crucea pe care o poartă. Se simte împlinită ca lucrător de talant, deși mai are mult de muncă și își dorește să aducă culoare și bucurie în viața oamenilor.

„Cele care te atrag într-un mod aparte, te fac să te rogi, nu sunt doar opere de artă”

- De unde vine iubirea asta pentru a picta icoane?

- Când eram mică mergeam cu părinții la Mitropolia din Iași. Atmosfera de acolo mă învăluie și acum ca o păturică pufoasă din pene de îngeri. M-au fascinat icoanele pentru că le simțeam harul dincolo de frumusețe. Mai târziu, în Facultatea de Teologie, m-am îndrăgostit de icoanele bizantine după ce am citit mult despre înțele- surile lor profunde. Când eram mai mică, la parterul unui bloc de vizavi de noi, a izbucnit un incendiu. Am urmărit de la balcon cum focul a făcut scrum totul, inclusiv pe proprietar, un bătrânel imobilizat la pat. Mai târziu am dat năvală cu gașca de copii să ne uităm de aproape. Totul era negru, pârjolit, aerul năvălea dinăuntru fierbinte, deși era prima zi de Crăciun. Ceea ce am văzut atunci nu voi uita niciodată. Pe peretele negru era prinsă în pioneze o litografie: un tablou religios cu Mântuitorul Iisus Hristos, pictat de Nicolae Grigorescu. Foaia era nițel pârlită pe margini. Nici măcar afumată. Chipul lui Hristos și veșmântul lui albastru erau ciudat de luminoase pe peretele negru. Stăteam pe o grămadă de cărți arse şi mă uitam la camera cu pereții negri pe care era o icoană nefiresc de vie. De atunci, mi-am dorit să aflu mai multe despre sfinți, icoane și tot ce ține de Împărăția lui Dumnezeu.

- Ce vă inspiră?

- Frumusețea icoanelor este dincolo de înțelegerea lumească și trupească, pentru că e o lume dincolo de moarte și de stricăciune. Ați văzut probabil poze al sfinților contemporani (Sfântul Nectarie sau Sfântul Luca al Crimeei) și icoanele lor. Acestea seamănă izbitor cu chipurile reale, dar sunt altfel. Îți dau imboldul să te rogi, întrucât acea icoană nu este o fotografie sau un tablou, este chipul omului transfigurat de Harul lui Dumnezeu. Un om care și-a depășit neputințele pentru a-L urma pe Hristos. Cum să nu te inspire bucuria unei icoane în care sfântul îți poate fi prieten și te poate ajuta? A fi iconar e un dar. E un talant pe care ți-l dezvolți prin multă muncă. Cei care își conștientizează munca și pictează într-o viață duhovnicească fac icoane vii și trăitoare. Cele care te atrag într-un mod aparte, te fac să te rogi, nu sunt doar opere de artă.

- Ce relație aveţi cu Dumnezeu?

- A durat mult până să am o relație liniștită cu Dumnezeu. La început Îl percepeam aspru și neîndurător. După multe încercări în care m-am și luat la harță cu El, mi S-a descoperit într-o mare tandrețe. El mi-e ajutor, ancoră, prieten, sfătuitor, partener de dialog, frate, farul din noapte, soarele din zi. Cel fără de care aș cădea într-o mare deznădejde...

- Ce sfânt este mai aproape de sufletul dumneavoastră?

- Cel mai mult o iubesc pe Maica Domnului. Aș putea să fac o expoziție cu numeroasele modele ale icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, chiar mi-am dorit asta într-o vreme. Dar acum mă mulțumesc să fac bucurii celor care vor să le pictez. În felul acesta, am o expoziție mare în toată lumea.

„Rugăciunile la icoana Maicii Domnului care alăptează m-au ajutat să îmi hrănesc copilul”

- Au existat situații în care vreun sfânt sau Hristos v-a dat un semn?

- Da, de foarte multe ori. Sfântul Nicolae și binecuvântarea părintelui meu mi-au tăiat frica orbitoarea de șofat. Hristos m-a ținut de mână şi în episoadele de depresie. Boala asta e o cruce pe care e foarte greu să o duci fără El. Așa m-am născut, răstignită pe crucea asta. După un pelerinaj la părintele Arsenie Boca, am rămas însărcinată, după șapte ani în care mă rugasem cu ardoare să devin şi eu mamă. A fost un dar. Și am născut chiar în ziua în care s-a născut duhovnicul meu. Nu puteam alăpta, pentru că născusem prin cezariană, iar în camera de „muls” de la maternitate era o icoană a Maicii Domnului care alăptează, la care m-am jeluit. După aceea, am avut lapte de am mai hrănit un copil cât am stat în spital. Ulterior, am pictat icoana aceea.

- Dar amintiri cu părinţi duhovniceşti aveţi?

- Da. O amintire despre un sfânt pe care l-am prins în viață a fost cu părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Am ajuns acolo când băiatul meu împlinea 1 an. Primul an din viața puștiului meu a fost cel mai greu din viața mea. Am intrat la părintele Iustin și m-a întrebat blând care e problema. Eram așa de obosită încât nu am zis decât: „Știe Dumnezeu. Eu vreau o binecuvântare”. Și asta a fost tot. Din seara aceea, copilul meu a dormit câte şase-şapte ore legate. A doua amintire cu Ava Iustin a fost la un an de la acea întâlnire. Copilul meu nu zicea decât „mama” și nu părea să aibă chef de alte cuvinte. Au venit nașii noștri în vizită și i-am rugat să-i spună părintelui să se roage pentru noi. Spre seară, Ștefan vorbea în fraze. Și nici măcar nu am ajuns la Petru Vodă, numai am trimis vorbă.

„Sfântul pe care îl pictezi e cel care îți călăuzește penelul”

- Cine credeți că v-a încredințat această misiune de a fi iconar?

- Cred că Dumnezeu mi-a dat darul de a picta icoane, ca să-l cultiv și să muncesc la el. Nu multă lume pictează icoane. Trebuie să cunoști teologie, canoane, să ai o relație bună cu Dumnezeu și, nu în ultimul rând, să ai talent.

- Simțiți prezența sfântului alături când îl pictaţi?

- Nu ai cum să nu simți prezența sfântului pe care îl pictezi. Dacă nu se întâmplă asta, faci o copie a sfântului și atât. Pentru ca icoana să devină lucrătoare, el este cel care îți călăuzește penelul și talentul în direcția harului său. Tot ceea ce lucrez aș dori să rămână în timp cât mai mult.