de Georgiana Mihalcea
Sfântul Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360, probabil în Scitia Mică (în Dacia Pontica). Locul natal îi păstrează din vechime până în zilele noastre numele („podișul Casian” și „peștera lui Casian”). Localitatea Casimcea, din județul Tulcea, îi duce, de asemenea, mai departe numele. Cuvioșii săi părinți creștini i-au dat o neprețuită educație clasică și l-au instruit și în viața duhovnicească. Animat de o nestăpânită sete de desăvârșire spirituală renunță de tânăr la atracțiile deșarte și înșelătoare ale vieții lumești și pleacă la Locurile Sfinte însoțit de prietenul său, Sfântul Gherman, frate nu prin naștere, ci în duh. Ultimii ani și i-a petrecut în Galia (Franța de astăzi) și a trecut la cele sfinte în anul 435. La scurt timp a fost canonizat ca sfânt. În Biserica răsăriteană (ortodoxă) este prăznuit la 29 februarie, când este an bisect, iar în anii nebisecţi slujba i se cântă în ziua de 28 februarie, la Pavecerniţă.
Drumul din vechea Dacie până la Betleem
Sfântul Ioan Casian a intrat într-o mănăstire din eparhia Tomisului, unde Sfântul Gherman viețuia ca ascet. În anul 380, dorind să cinstească Locurile Sfinte, Sfântul Ioan Casian a plecat la Ierusalim împreună cu sora sa și cu prietenul său, Sfântul Gherman. Cei doi călugări au stat la o mănăstire din Betleem, nu departe de locul unde s-a născut Mântuitorul. După cinci ani petrecuți în mănăstire, cei doi sfinți au călătorit prin Tebaida și prin mănăstirile pustii din Sketis timp de șapte ani, bazându-se pe experiența spirituală a nenumăraților asceți. Călugării egipteni i-au învățat multe lucruri utile despre luptele spirituale, rugăciune și smerenie. Ca albinele, au călătorit din loc în loc, adunând dulcele nectar al înțelepciunii duhovnicești. Însemnările pe care le-a făcut Sfântul Ioan Casian au stat la baza cărții sale numite „Conferințe cu părinții” în 24 de capitole, sub formă de conversații despre desăvârșirea dragostei, despre curăție, despre ajutorul lui Dumnezeu, înțelegerea Scripturii, despre darurile lui Dumnezeu, prietenie, folosirea limbajului, cele patru trepte ale monahismului, viața solitară și cea cenobitică (traiul la comun al călugărilor), pocăință, post, meditațiile nocturne și despre mortificarea spirituală. Acesta din urmă are titlul explicativ „Eu fac ceea ce nu vreau să fac”. Cărțile 1-10 ale „Conferințelor” descriu convorbirile Sfântului Ioan Casian cu Părinții din Sketis între anii 393 și 399. Cărțile 11-17 relatează conversații cu Părinții Panefizei, iar ultimele șapte cărți sunt dedicate conversațiilor cu călugării din regiunea Diolkos. Reveniți la Betleem pentru o scurtă perioadă, frații duhovnicești au trăit trei ani în deplină singurătate. Apoi s-au întors în Egipt și au locuit acolo până în anul 399.
A fost hirotonit de Sfântul Ioan Gură de Aur
Din cauza tulburărilor provocate de Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei mănăstirilor de pe malul Nilului, au hotărât să plece la Constantinopol, după ce au auzit de virtutea și sfințenia Sfântului Ioan Gură de Aur. Marele ierarh l-a hirotonit pe Sfântul Ioan Casian ca diacon în jurul anului 399 și l-a primit ca ucenic. Ioan şi Gherman au rămas cinci ani la Sfântul Ioan Gură de Aur, învăţând de la el multe lucruri de folos. Când Hrisostom a fost exilat din Constantinopol în 404, Sfinții Ioan Casian și Gherman au mers la Roma pentru a pleda cazul înaintea lui Inocențiu I. După moartea acestuia, în 407, Sfântul Ioan Casian a mers la Marsilia, în Galia (Franța de astăzi). Acolo a înființat două mănăstiri cenobitice, în 415, una pentru bărbați și alta pentru femei, după modelul monahismului răsăritean.
Scrierile sale reprezintă un adevărat ghid spiritual
La cererea episcopului Castor de Aptia Julia (din sudul Galiei), Casian a scris „Instituțiile vieții cenobitice” („De Institutis Coenobiorum”) în 12 cărți, descriind viața călugărilor palestinieni și egipteni. Scris între 417 și 419, volumul a inclus patru cărți care descriu îmbrăcămintea acestora, programul lor de rugăciune și slujbe și modul în care noii călugări au fost primiți în mănăstiri. Ultimele opt cărți au fost dedicate celor opt păcate capitale și cum pot fi ele depășite. Prin scrierile sale, Sfântul Ioan Casian le-a oferit creștinilor din Occident exemple de mănăstiri cenobitice și le-a familiarizat cu asceza Orientului ortodox. Casian vorbește ca un ghid spiritual despre scopul vieții, despre dobândirea discernământului, despre renunțarea la lume, despre patimile cărnii și ale duhului, despre greutățile cu care se confruntă cei drepți și despre rugăciune. În 431, Sfântul Ioan Casian a scris lucrarea sa finală, „Despre întruparea Domnului, împotriva Nestoriu” („De Incarnationem Domini Contra Nestorium”). În cele șapte cărți el s-a opus ereziei, citând mulți profesori estici și occidentali pentru a-și susține argumentele. În lucrările sale, Sfântul Ioan Casian s-a bazat pe experiența spirituală a asceților și a criticat raționamentul abstract al Sfântului Augustin (15 iunie). Sfântul Ioan Casian a trăit în Occident mulți ani, dar patria sa spirituală a fost Orientul ortodox. A adormit în Domnul în anul 435. Sfintele sale moaște se odihnesc într-o capelă subterană din Mănăstirea Sfântul Victor din Marsilia. Capul și mâna dreaptă sunt în biserica principală.
Alină sufletele celor care îi vizitează locurile natale
Pe vârful Dealului Casian, în vecinătatea Peşterii Casian și a satului cu același nume, se află Mănăstirea Sfântul Ioan Casian, ridicată în amintirea și spre cinstirea sa. Piatra de temelie a fost pusă la 28 februarie 2003. Acolo se află și o icoană făcătoare de minuni ce simbolizează victoria binelui asupra răului, ocrorindu-i pe cei ce i se închină de boli, necazuri ori de duhuri necurate, prin puterea sfântului. Pe lângă rugăciune și apropiere de Dumnezeu, creștinii care vin aici descoperă și o alimentație inspirată după învățăturile și practica Sfinților Părinți. La capătul unei poteci care pleacă din spatele mănăstirii se află Peştera Sfântului Ioan Casian, unde se crede că acesta s-a rugat în liniște înainte de a părăsi locurile natale. Oamenii care au ajuns aici au plecat cu o liniște sufletească de nedescris în cuvinte, semn că duhul sfântului le-a alinat durerile sufletești.