de Valentin Țigău
Pomenirea asceților ne pregătește pentru urcușul din zilele Postului cel Mare al Sfintelor Paști, care va culmina cu Noaptea Învierii. Celebrarea tuturor sfinților și sfintelor care s-au nevoit prin viață pustnicească, prin postire și neîntreruptă rugăciune se face, în fiecare an bisericesc, în sâmbăta dintre Lăsatul Secului de carne și Lăsatul Secului de brânză - acea perioadă pe care o numim „săptămâna brânzei” sau „săptămâna albă” - și este cunoscută sub denumirea de „Sâmbăta Sfinților Cuvioși”.
Litera Sinaxarului din Triod
Sinaxarul din Triod atrage atenția asupra semnificațiilor profunde ale acestei zile, prin următoarele cuvinte: „Sfinţii Părinţi ne dau a înţelege oarecum că, dacă şi noi vom arăta aceeaşi râvnă ca şi ei, nimic nu ne va împiedica de a săvârşi fapte tot atât de mari ca şi ei şi de a fi învredniciţi de aceleaşi răsplătiri, căci şi ei au avut aceeaşi fire ca noi”. Este un îndemn firesc și nemijlocit de a alege calea - poate grea - a rugăciunii și a postirii. Și nu doar a ține post de carne, lapte, brânză, ouă etc., ci se referă la toate acele renunțări pe care trebuie să le facem, nevoințe și osteneli pe care și cuvioșii le-au făcut. Căci tot în Sinaxarul din Triod stă scris: „Cu sărbătorile de până acum, purtătorii de Dumnezeu Părinţi ne-au condus cu cumpătare şi ne-au pregătit să intrăm în marea luptă a postului. Iată că au mai pus înaintea noastră şi pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit cu cuvioşie. Aceasta pentru ca, prin pomenirea lor şi a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului. Având ca pildă și călăuză viața lor și dobândind sprijinul și ajutorul lor, vom putea fi gata pentru luptele cele duhovnicești, mai cu seamă când ne gândim că ei au avut aceeași fire ca și noi”.
Un program duhovnicesc de urmat
Această Sărbătoare a Sfinților Cuvioși vine cu pilde din viețile acestora și are ca scop să ne amintească și să ne îndemne să avem, în săptămânile postului care urmează, propriul program duhovnicesc. Să ne curățăm de păcate, să ne limpezim mintea și sufletul și să devenim demni de iertarea pe care o vom primi, prin mijlocirea duhovnicilor noștri, la ceasurile spovedaniei și împărtășaniei, care sunt o corolă a nevoințelor noastre pentru zilele de postire. Căci e scris în Sinaxarul zilei ce anume se cuvine să facă fiecare creștin, pentru a se acoperi de virtuți: „Mai întâi dragostea și depărtarea minții de la lucrările și faptele necuviincioase; apoi însuși postul, dar să nu postim numai de mâncăruri, ci să postim și cu limba, și cu ochii, și să ne oprim și să ne depărtăm de la orice faptă rea”. Mai mult decât atât, prin Sâmbăta Sfinților Cuvioși, Biserica pune dinaintea conştiinţei fiecărui credincios exemple pe care să le urmeze în vremea postului (a oricărui post de peste an, de altfel). Ea încheie, așa cum spuneam, Săptămâna Brânzei. Dar care sunt motivele instituirii acestei perioade, în tradiția creștină?
Redobândirea Sfintei Cruci
Săptămâna Albă (ori Săptămâna Brânzei) este creditată ca o săptămână de „semipostire” și are o însemnătate și o istorie a ei. Azi puțini mai sunt credincioșii care știu că aceasta a fost rânduită anume de unul dintre conducătorii Imperiului Roman de Răsărit - sau Bizantin - care a trăit în secolul al VII-lea. Împăratul Heraclie a trăit între anii 575 și 641. La vârsta de 35 de ani, a urcat pe tronul de la Constantinopol și a domnit 31 de ani, până la moartea sa. El era fiul exarhului Africii, generalul Heraclius cel Bătrân, despre care se spune că era de origine armeană și urcase până la unul dintre cele mai înalte ranguri ale imperiului. Acesta, de altfel, avea să își ajute fiul să urce pe tronul imperiului. Luptele interne de până la urcarea pe tron a lui Heraclie slăbiseră imperiul, astfel încât granițele sale au fost atacate de șahul Persiei, Chosroes al II-lea, care a cucerit o bună parte din teritoriile deținute în Orientul Mijlociu - Siria, Ierusalim, între ele -, ajungând până în Anatolia. Heraclie reorganizează imperiul (și îi schimbă numele din Imperiul Roman de Răsărit în Imperiul Bizantin), dar mai ales reorganizează armata și pornește o campanie împotriva Persiei, iar în bătălia de la Ninive din anul 627 îl învinge pe urmașul lui Chosroes al II-lea, șahul Kavadh al II-lea, și recucerește toate teritoriile pierdute. Dar probabil cea mai importantă victorie a acestei bătălii este redobândirea Sfintei Cruci, care, fusese luată ca pradă de război de către Chosroes al II-lea.
Săptămâna Albă, recunoștință pentru ajutorul dat de Dumnezeu
Să ne amintim de rolul jucat de această relicvă în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare și al Sfintei Împărătese Elena, mama sa. Ca mulțumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu, Împăratul Heraclie rânduiește să se instituie această săptămână de „semipostire”, când este permis a se mânca doar ouă, brânză, lapte și pește. Ulterior, această săptămână avea să fie fixată exact înainte de începerea Postului Mare al Sfintelor Paști. Dincolo de această istorie, Sinaxarul mai amintește și de considerentul practic al situării Săptămânii Brânzei înainte de marele post, „ca nu cumva, trecând deodată de la carne și lăcomie la o mare înfrânare de la mâncare, să ne simțim rău și să ne vătămăm astfel buna stare trupească; ci cu încetul, deci treptat, îndepărtându-ne de mâncăruri grase și plăcute, să primim ca niște cai nărăviți, și frâul postului printr-o mâncare mai ușoară”.