de Georgiana Mihalcea

Este important să ne rugăm pentru ceilalți, deoarece gestul nostru le poate aduce alinare, vindecare și sprijin spiritual în viața lor. Prin intermediul rugăciunii ne arătăm compasiunea, empatia și grija pentru ceilalți și în momentele dificile sau în clipele în care au nevoie de încurajare. Preotul misionar George-Ovidiu Chirița (medalion), de la Capela Sfântul Spiridon SJU Piatra Neamț, ne-a mărturisit că rugăciunea poate crea și un sentiment de comunitate și de conexiune între oameni, aducându-i mai aproape unii de alții, încredințându-i îngrijirii și protecției divine.

„Lui Dumnezeu Îi place să ne vadă împreună-iubitori cu El”

- Când avem o problemă mai mult sau mai puțin gravă, apelăm la cei din jur să se roage pentru noi. Cât de mare este puterea rugăciunii colective pentru cel aflat în necaz?

- Pentru început să spunem ceva despre realitatea acestei puteri, acestei eficiențe a rugăciunii, nu doar despre mărimea puterii. Lui Dumnezeu Îi place să ne vadă împreună-iubitori cu El, împreună-pătimitori pentru aproapele, și cel mai din proximitate, și cel mai de departe, ne încredințează Sfântul Pavel, iar Sfântul Ioan Evanghelistul precizează că rugăciunea pentru aproapele, în interiorul trupului Bisericii, prin Hristos (capul ei) și prin Duhul Sfânt (care o umple de har), face un adevărat transfer de viață către cel îmbolnăvit și zdrobit de păcat și durere.

- În ce situații unii semeni nu se pot ruga pentru sine?

- Când suferința le paralizează pentru moment gândurile și emoțiile, când păcatele îi omoară sufletește, reducându-le viața la o simplă existență funcțională, oamenii nu se pot concentra și nu se pot deschide spre rugăciune. Situația se prelungește și se agravează când omul nu are obișnuința, regularitatea rugăciunii, care i-ar servi de baston pe care să se sprijine și să se ridice mai ușor, după spusele unor sfinți.

- Cât de important este să ne rugăm pentru alții?

- Este mereu important, și nu doar când omul are nevoie în mod vizibil de un aport de gânduri și sentimente pozitive, care să-l reașeze într-o normalitate, să-i dea speranță și perspectivă, aport care din varii motive uneori nu se poate asigura direct, prin conversație sau o activitate în comun. La urma urmei, rugăciunea transmite prin Hristos, de la cineva încorporat în Hristos la altcineva încorporat în Hristos, izvorând din adâncul de taină al aceluia, gânduri și sentimente bune, amplificate și întărite de iubirea plină de înțelepciune a lui Dumnezeu. Fără rugăciune, scade iubirea între oameni și între oameni și Dumnezeu, scade capacitatea noastră de a ne concentra și a ne deschide inimile spre Dumnezeu și spre tot ce ne oferă, sărăcim și ne deșertificăm.

„Smerenia înseamnă să ne umplem de Dumnezeu, de har, de viața și lumina Lui”

- Trebuie să facem acest gest doar în situații limită sau tot timpul?

- Rugăciunea, alături de recunoștință și de bucurie, sunt permanențe ale vieții înviate pe care o trăiește deja o persoană credincioasă. O spun Sfintele Scripturi, o dovedește experiența, ca să nu mai spun că după sfinți, la Dumnezeu, în iubirea Lui, și cele socotite de noi mici, și cele mari, se văd mult mai importante și mai pline de miez.

- Făcând asta cu toată credința, devenim mai smeriți în fața Domnului?

- Smerenia nu înseamnă doar umilință, aceasta este numai prima ei treaptă, dacă o folosim să urcăm în adâncul smereniei. Smerenia înseamnă să ne umplem de Dumnezeu, de har, de viața și lumina Lui, la început prin nevoința Crucii, ca să lărgim cele ce ar vrea să rămână înguste și egoiste, apoi prin urmarea neabătută și râvnitoare a voii lui Dumnezeu de către voința noastră. Ne micșorăm noi, cum ne-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos, ca să crească El în noi, pentru noi și pentru cei legați de noi cu nevăzute legături personale. În rugăciune, ne smerim dacă dăm la schimb cioburile gândurilor și emoțiilor noastre pentru plinătatea înțelepciunii și iubirii lui Dumnezeu. Cu cât le dăm pe toate, cu atât primim mai mult, ca să luăm putere a o lua de la capăt și a putea iubi mai jertfelnic.

- Aflați în biserică ori chiar în liniștea noastră, e mai bine să-i cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru noi sau pentru cei dragi?

- Greu de spus, e frumos să punem pe alții înaintea noastră, dar nu o putem face dacă nu ne-am curățit și nu ne-am lepădat de păcat noi înșine. Personal, încerc să nu uit că nu pot iubi pe Dumnezeu, Care este altcineva decât mine, altă ființă personală, dacă nu iubesc pe aproapele, uneori mai mult ca pe mine însumi, prin durerea pe care o depășesc când îl iubesc în momentele sale rele. În același timp, mă rog cât mai intens și pentru mine, ca odată ridicat de la rugăciune, intens să mă pocăiesc, intens să lucrez și să iubesc.

„Să avem grijă să cerem bine, să nu cerem ce ni s-a dat deja sau ceva la care n-am lucrat pe deplin”

- De obicei oamenii cer un loc de muncă, un partener de viață, vindecarea. Iisus s-a rugat pentru credința oamenilor, izbăvirea de ispite, unitate. Cum ar fi cel mai bine să ne formulăm cerințele către Dumnezeu?

- Fiecare știe cum îi sunt împletite problemele lumești cu cele duhovnicești, cam în ce ordine vor trebui deznodate, e bine de întrebat duhovnicul. În general, să avem grijă să cerem bine, să nu cerem în afara plinătății lui Dumnezeu care ni s-a dat deja, din care am pierdut câte ceva și altele nu le-am observat și nu le-am lucrat deplin. Câtă vreme nu cerem rău, în afara acestei plinătăți, deși cerem, de fapt mulțumim, recunoscând cele primite, spune Sfântul Nicolae Cabasila.

- Cum ați defini iubirea milostivă?

- Nu îndrăznesc să închid iubirea în țarcul unei definiții, dar am observat un simptom: dacă iubirea nu doare, nu deranjează, nu scoate din comoditate, nu forțează limitele de moment ale inimii, nu caută să crească, nu tinde mereu să se unească și să împărtășească ceva cuiva sau să primească mai mult de unde izvorăște, tot ca să dăruiască la rându-i, nu e milostivă, și atunci nu mai este iubire.

„Mântuitorul petrecea nopţi întregi în rugăciune, după zile trudite în slujba oamenilor“

- În Sfânta Scriptură, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, există multe exemple de rugăciuni pentru alţii sau rugăciuni de mijlocire. Ne puteți da unul, două exemple?

- Îmi plac rugăciunile Sfântului Proroc Isaia de la capitolul 6. În prima spune „Vai mie”, un fel de „Miluiește-mă pe mine păcătosul”, și un înger îi atinge buzele cu un cărbune de pe jertfelnicul ceresc, spre curățirea păcatelor; azi cleștele îngerului simbolizează lingurița, iar cărbunele, Sfânta Împărtășanie; după curățire, profetul se roagă cu mult curaj: „Iată-mă, trimite-mă pe mine” deși știa ce greu este să vestești lucruri neplăcute oamenilor, să le ceri să se îndrepte. De aici am reținut să îmi văd păcatele, să cer har și apoi să-mi pese și de mântuirea aproapelui, atât de dragă lui Dumnezeu. Aș sări apoi la viața pământească a Mântuitorului, observând cum petrecea nopți întregi în rugăciune, după zile petrecute în slujba oamenilor, iar ucenicii nu se puteau ține de El în privegheri. Fac legătura cu ostenelile asemănătoare pe care le-am observat la părintele Iustin Pârvu și mă trimit pe mine fără prea multă cruțare la căpătâiul bolnavilor și la teancul cu pomelnice.