Main menu

header

661 18 1de Luana Mare şi Alexandru Brădescu

Vreţi să vă antrenaţi creierul, să vă îmbunătăţiţi vederea sau să experimentaţi vederea multidimensională? Ei bine, pentru un răspuns afirmativ la toate aceste întrebări încercaţi să priviţi stereograme timp de 10-15 minute pe zi, iar efectele nu vor întârzia să apară. Puteţi deveni genii.

Interconectarea, secretul celor supradotați

Multă vreme, oamenii de ştiinţă au crezut că genialitatea este un dat prin naştere, dar studiile ştiinţifice au dovedit că această însuşire poate fi dobândită prin antrenament susţinut. Mințile antrenate fascinează prin ideile geniale, prin soluţiile rapide găsite oricărei probleme. Aceşti oameni sunt creativi, emană energie pozitivă, sunt carismatici şi îşi controlează bine emoţiile. Cum fac toate acestea? Ei bine, cercetătorii spun că echilibrarea celor două emisfere cerebrale este secretul unor minţi geniale. Obişnuiţi să antrenăm mai mult una dintre cele două emisfere, în funcţie de nevoile zilnice cărora ne adaptăm, pierdem din genialitate.

Starea alfa ne amplifică simţurile şi inteligenţa

661 18 2Dar, pentru a fi sclipitor şi genial, aceste însuşiri trebuie interconectate, aspect care se realizează atunci când emisferele cerebrale se echilibrează. Această stare se obţine atunci când creierul funcţionează în starea alfa, adică cea cu o frecvenţă a impulsurilor nervoase de 8 Hz. În fiecare moment în care stăm cu ochii deschişi, adică în starea de veghe, spre creier circulă impulsuri nervoase cu o frecvenţă de peste 13 Hz, ceea ce reprezintă starea beta. Când informaţiile care merg spre creier sunt mai puţine, frecvența impulsurilor pe secundă va scădea până la 8 Hz, se instalează starea alfa, aceea între veghe şi somn. Atunci emisferele se echilibrează, se realizează cea mai bună interconectare între ele, iar mintea va experimenta flash-uri de genialitate. Se amplifică toate simţurile, inteligenţa se transformă, voinţa uită de condiţionări de tipul „eu nu pot”. Din punct de vedere emoţional va apărea starea de linişte şi de împlinire. Dacă frecvenţele cerebrale scad şi mai mult (sub alfa), intrăm în somn, când frecvenţele impulsurilor oscilează între 4 Hz şi 8 Hz.

Enigma din spatele imaginilor cu puncte aleatoare

Meditaţia, rugăciunea, exerciţiile NLP, stereogramele sunt doar câteva dintre metodele care şi-au dovedit de-a lungul vremii eficienţa pentru a intra în starea alfa. Şi dacă primele nu mai sunt un secret pentru nimeni, stereogramele abia în ultimii ani au reuşit să atragă atenţia publicului larg. Efectele utilizării stereogramelor sunt resimţite după o perioadă de antrenamente. Subiecţii utilizatori au raportat o îmbunătăţire a puterii de concentrare şi de memorare, a tonusului mintal general. O altă urmare este creşterea încrederii în sine, în capacitatea de reuşită. Cercetătorii care au studiat efectele stereogramelor asupra minţii umane au constatat că în timpul realizării convergenţei oculare creierul intră într-o stare de relaxare, începând să emită unde alfa. Stereogramele sunt imagini bidimensionale, care, atunci când sunt privite într-un anume fel, se transformă în imagini 3D. Se numesc stereograme cu puncte aleatoare şi au fost descoperite de doctor Bella Julesz, în anii ’60, cel care a utilizat prima oară computerul pentru a reda imagini în trei dimensiuni, realizate prin dispunerea întâmplătoare a unor puncte.

Privindu-le defocalizat, în gol, vom descifra imagini 3D

Pot fi privite fie pe ecranul calculatorului, fie pe foaie şi există două feluri de a descifra stereogramele. Primul utilizând privirea încrucişată, astfel încât liniile de vedere ale ochilor să se intersecteze înaintea planului desenului, iar al doilea este privirea internă. Astfel, privirea este focalizată „prin” şi „în spatele” imaginii. Este ca şi cum privim în gol. Putem clipi, dar nu trebuie schimbată direcţia privirii. La început, imaginea devine neclară, apoi se va descifra cea tridimensională fără a fi nevoie de ochelari speciali. Nu trebuie să ne obosim prea mult dacă nu ne iese de prima oară. Odată învăţat acest exerciţiu, nu se va uita niciodată, iar focusarea tridimensională se va realiza apoi aproape instantaneu. Pentru un rezultat optim este recomandat antrenament susţinut, zilnic 10-15 mi- nute pentru a privi stereograme, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Un grup de specialişti din China şi din Statele Unite ale Americii a studiat structura creierului lui Albert Einstein. S-a putut observa că cele două emisfere cerebrale erau foarte bine conectate între ele, ceea ce făcea ca savantul să funcţioneze la cele mai înalte cote

Emisfera cerebrală dreaptă ne face intuitivi, cea stângă, analitici

Persoanele care funcţionează utilizând mai mult emisfera dreaptă a creierului sunt orientate spre trăiri interioare, identifică limbajul nonverbal, sunt creative, intuitive, fanteziste, poetice, religioase, romantice şi visătoare. Se gândesc permanent la prezent şi la viitor. Creierul lor funcţionează pe bază de imagini, cunoaşterea tonalităţilor, a sunetelor, a reprezentării mintale coordonează emotivitatea şi afectivitatea, precum şi partea spirituală. Cele care utilizează mai mult emisfera stângă a creierului sunt orientate spre logică, buna folosire a limbajului, structurare, organizare, analiză, detalii, clasificări, ştiinţă. Judecă, măsoară, argumentează, emit raţionamente. Sunt persoane cu logică rapidă, iubesc siguranţa şi sunt preocupate de trecut şi de prezent.