Main menu

header

715 12 1de Monica Beleneş şi Carmen Bădulescu

Ciclotimia este o tulburare psihică ce presupune existența mai multor perioade de dispoziție ridicată sau hipomaniacale ce alternează cu episoade de dispoziție depresivă și care pot afecta funcționarea respectivei persoane. Despre diagnostic și ținerea bolii sub control ne va spune mai multe doctor Mihai Bran (medalion), psihiatru la Spitalul Colţea şi fondator al platformei de psihoterapie online  https://atlashelp.ro.

„Se manifestă prin alternarea perioadelor de ușoară depresie cu cele în care pacientul are o stare pozitivă”

- Ce simptome prezintă un pacient afectat de ciclotimie?

- Se manifestă prin alternarea perioadelor de ușoară depresie cu cele în care pacientul are o stare pozitivă, hipomaniacală. Alternările de stare nu sunt atât de extreme precum la tulburarea afectivă bipolară, ele neajungând niciodată la depresie majoră sau la manie. Pacienții se simt foarte fericiți o perioadă, apoi se simt oarecum triști și melancolici. Între aceste etape, au în general o stare mentală stabilă.

- Pe ce bază se pune diagnosticul corect?

- Diagnosticul de ciclotimie se pune de medicul psihiatru atunci când un pacient a simțit aceste alternări ale dispoziției timp de doi ani, în cel puțin jumătate din timp. E important ca intensitatea minimelor și maximelor dispoziției să fie redusă, eliminând astfel posibilitatea unor afecțiuni mai grave. De asemenea, trebuie verificat dacă nu sunt cauzate de un medicament sau de un drog consumat de pacient.

„Moștenirea genetică se bănuiește a fi principalul factor”

- Care sunt cauzele apariției acestei afecțiuni?

- Nu se știe exact care sunt cauzele apariției ciclotimiei, însă cel mai probabil acestea au legătură cu moștenirea genetică. Persoanele care suferă de ciclotimie au o șansă mai ridicată de a avea rude cu tulburare bipolară, și viceversa. Cu toate acestea, specialiștii susțin că originile bolii stau în traume timpurii și nevoile nesatisfăcute datând din prima etapă de dezvoltare a copilăriei.

- Când se declanșează maladia?

- În general, simptomele apar în adolescență sau imediat după. Dată fiind intensitatea redusă a simptomelor, momentul exact al apariției este foarte greu de identificat în istoric. Simptomele ciclotimiei sunt identice cu cele ale tulburării bipolare cu excepția faptului că ele sunt mai puțin agresive. Dacă totuși sunt de aceeași intensitate, acestea vor dura mult mai puțin decât în cazul tulburării bipolare. Aproximativ jumătate dintre toți pacienții cu o tulburare ciclotimică au ca simptom major depresia. Alți pacienți experimentează simptome în primul rând hipomaniacale. Aproape toți pacienții cu această tulburare au perioade de simptome mixte depresie și hipomanie. Capacitatea unei persoane de a gestiona simptomele tulburării depinde de o serie de factori personali, sociali și culturali.

„Abuzurile de orice fel trebuie evitate”

715 12 2- Ce tratament se recomandă?

- În cele mai multe cazuri, ciclotimia nu este tratată deloc, simptomele nefiind considerate de pacienți suficient de serioase încât să apeleze la specialist. Mulți oameni chiar refuză ideea că ar avea nevoie de vreun tratament. Nu există un tratament propriu-zis pentru această boală, iar antidepresivele clasice sunt considerate prea puternice. Uneori, ședințele de psihoterapie pot ajuta, astfel încât funcționarea să fie cât mai puțin afectată.

- Ce trebuie să evite un pacient pentru a ține boala sub control?

- În ciuda simptomelor relativ reduse în intensitate în comparație cu tulburarea bipolară, ciclotimia este o boală serioasă ce afectează major viața cuiva. Mulți pacienți ajung să fie dependenți de alcool sau de droguri, iar atât viața socială, cât și cea profesională sunt afectate. Așadar, un pacient ar trebui să evite abuzurile de orice fel, pentru a menține stabilitatea în viața sa. De asemenea, pentru a face față bolii trebuie să urmeze câțiva pași simpli: să se informeze despre ciclotimie, despre tratament și despre importanţa continuităţii acestuia; să participe la terapii de grup, unde își poate împărtăși experiența cu alți pacienți; să înțeleagă că prin tratament îndepărtează simptomatologia bolii și că acesta poate dura toată viața; să găsească metode plăcute de a petrece timpul liber; să-și controleze stresul prin meditație și prin yoga.

„Este imposibil de prevenit“

- Se poate preveni în vreun fel?

- Fiind o boală fără un moment clar al declanșării și fără cauze precise, e imposibil de prevenit. Însă, cu cât se ia legătură mai repede cu un medic psihiatru, cu atât boala poate fi controlată mai bine. Instituirea unui tratament precoce împiedică agravarea acesteia spre tulburare bipolară.

- Cât de des este întâlnită în rândul pacienților?

- Se estimează că pacienții cu ciclotimie reprezintă între 0,4% și 1% din totalul populației. Proporția în rândul femeilor este egală cu cea a bărbaților. Dar sunt greu de făcut estimări reale întrucât sunt pacienți nediagnosticaţi sau greșit diagnosticați cu alte tulburări mentale cum ar fi depresia.

- Este o afecțiune tratabilă?

- Fiind o boală cronică, se recomandă un tratament pe termen lung, bazat pe medicamentație și/sau psihoterapie. Nu există un tratament propriu-zis specific acestei boli, însă medicul poate indica tratamente ce scad atât intensitatea simptomelor, cât și frecvența acestora.