Main menu

header

951 12 2de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Mersul corect este ceva la care toată lumea crede că se pricepe, dar nu este tocmai exact. Potrivit specialistului în fitness Joanna Hall, care a susținut timp de trei ani o rubrică în emisiunea „This Morning”, a postului britanic ITV, durerile din partea inferioară a spatelui sau cele de umeri sunt în foarte multe cazuri indicatori ai faptului că persoana respectivă nu merge corect.

Îmbunătățește postura, reduce stresul asupra articulațiilor

Specialistul Joanna Hall a pus la punct sistemul WalkActive, un program cuprinzător de fitness, bazat pe mers, care își propune să îmbunătățească postura, să mărească viteza, să reducă stresul asupra articulațiilor și să transforme o plimbare într-un antrenament, schimbând pentru totdeauna modul în care merge o persoană. Așadar, ce fac greșit cei mai mulți oameni atunci când merg? „Majoritatea avem tendința de a merge pășind în spațiul din fața noastră. Eu le propun celor cu care lucrez să perceapă mersul ca pe o ieșire din spațiul din spate. Mai exact, mersul corect este un act de propulsie, de împingere înainte de pe piciorul din spate. Mersul deficitar este prea dependent de tracțiune: tragerea cu piciorul din față. Acest lucru scurtează pasul, se bazează prea mult pe flexorii șoldului și pune stres inutil pe genunchi”, explică Hall.

Călcâiul în pământ, distanță între claviculă și lobul urechii

Ceea ce propune specialista britanică începe cu picioarele: glezna se menține flexibilă, deschisă, piciorul din spate se lasă pe pământ mai mult timp și apoi se desprinde, cu călcâiul întâi. Apoi vin șoldurile: se mărește distanța dintre pelvis și coaste, creându-se mai multă flexibilitate prin trunchi. În ceea ce privește poziția gâtului, Hall recomandă mai multă distanță între claviculă și lobii urechii. Toate acestea trebuie executate în același timp. Efortul, care implică și o parte de concentrare la început, poate să nu dea rezultate de la prima încercare, dar Hall își bazează tehnica pe faptul că studiile arată că multe dintre problemele comune ale spatelui uman pot proveni din caracteristicile coloanei vertebrale moștenite de la strămoșii noștri, care mergeau… în degete. De asemenea, mersul poate fi afectat și de felul în care stă o persoană, mai ales dacă face asta perioade îndelungate, favorizând un șold față de altul la birou sau în mașină. „Lucrurile mici pe care le facem creează în mod constant acel model neuromuscular implicit, care devine desincronizat și, pe parcursul timpului, se poate manifesta ca disconfort”, explică Hall.

„Dacă ne gândim la cel mai simplu lucru pe care l-am putea face cu toții, mersul pe jos, și îi ajutăm pe oameni să-l facă mai bine, asta poate fi ceva foarte puternic” (Joanna Hall, expert fitness)

Atenţie: menţineţi glezna flexibilă, lăsaţi piciorul din spate mai mult pe pământ şi apoi desprindeţi-l începând cu călcâiul!

Viteza creşte cu 24%

Aplicația Hall’s WalkActive este o combinație de videoclipuri cu instrucțiuni, sesiuni de coaching audio și plimbări cronometrate pe muzică, toate menite să ajute oamenii să meargă corect. „Atunci când pășiți, imaginați-vă că aveți un post-it pe talpa piciorului și doriți să arătați mesajul unei persoane din spate”, sună unul dintre mesajele specialistei în fitness, care a conceput sistemul WalkActive în urmă cu mai bine de un deceniu, în timpul sarcinii. Ulterior a aplicat tehnicile clienților săi. Un studiu comandat de expertă a arătat că participanții care au terminat o lună de antrenament WalkActive și-au crescut viteza de mers cu 24%, ceea ce reprezintă o modificare semnificativă a stilului de viață. Cei care au învățat să meargă corect afirmă că sunt mai rapizi fără un efort mai mare și că brațele se leagănă pe lângă corp într-un ritm natural și ușor.