Main menu

header

958 12 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Vasectomia este o intervenție chirurgicală simplă, efectuată de un medic într-un cabinet, spital sau clinică. Tuburile mici din scrot care transportă spermatozoizii sunt tăiate sau blocate, astfel încât aceștia nu mai pot provoca o sarcină. Proce- dura este foarte rapi- dă, la fel recuperarea, iar eficiența se apropie de 100%.

Procedură permanentă, care exclude conceperea viitoare a copiilor

Termenul „vasectomie” provine de la denumirea tuburilor din scrot care sunt blocate în timpul procedurii. Există două tipuri de vasectomii: metoda inciziei și cea fără bisturiu (fără tăiere). Aceasta din urmă reduce riscul de infecție și alte complicații și, în general, durează mai puțin timp pentru a se vindeca. Vasectomiile sunt în cea mai mare parte a cazurilor permanente - nu pot fi inversate, iar bărbații care decid în favoarea procedurii trebuie să fie foarte siguri că nu își vor dori copii mai târziu. De altfel, inversarea vasectomiei este o intervenție chirurgicală complicată și poate fi foarte costisitoare, iar șansele ca aceasta să funcționeze și fertilitatea să se întoarcă sunt de regulă reduse.

Nu afectează viața sexuală sau nivelul hormonal

O vasectomie blochează sau taie fiecare tub deferent, ținând spermatozoizii departe de materialul seminal. Celulele spermatozoizilor rămân în testicule și sunt absorbite de corp. Începând cu cel puțin două luni după o vasectomie, materialul seminal nu va mai conține spermatozoizi, așa că nu se mai poate provoca o sarcină. Materialul seminal se testează după câteva săptămâni de la procedură, pentru ca specialistul să se asigure că nu există spermă în materialul seminal. Vasectomiile nu afectează viața sexuală sau nivelul hormonal.

Funcționează fără alte măsuri de protecție

O vasectomie este unul dintre cele mai eficiente tipuri de control al nașterii. Pe de altă parte, este nevoie de cel puțin două luni pentru ca materialul seminal să devină fără spermă. Medicul va spune, după o analiză simplă, când nu mai există spermă în materialul seminal și vasectomia funcționează pe post de contraceptiv. O vasectomie previne sarcina permanent, pentru tot restul vieții. Așa că, odată ce medicul spune că nu mai există spermă în materialul seminal, nu mai este nevoie de alte măsuri pentru a preveni sarcina.

Vasectomiile sunt permanente în majoritatea cazurilor, bărbaţii care apelează la ele trebuie să fie siguri că nu-şi vor dori copii niciodată

Utilizarea metodelor de contracepție la nivel mondial a crescut cu 188 de milioane de persoane în ultimii 20 de ani, dar numărul celor care au apelat la vasectomie a scăzut cu 61%

Recuperare rapidă

Vasectomia este o procedură foarte sigură și în general nu implică vreo complicație. Atunci când acestea totuși apar, sunt minore și tratabile. De asemenea, pacientul poate merge acasă imediat după vasectomie. În următoarele zile se recomandă lenjerie de corp confortabilă, care să nu lase testiculele să se miște prea mult, medicamente pentru atenuarea durerii, evitarea băii și a înotului timp de două zile, precum și a exercițiilor fizice, a ridicării de greutăți și a activității sexuale timp de o săptămână.