de Simona Lazăr
Preeclampsia este o boală frecventă a sarcinii, asociată cu hipertensiune arterială și apariția proteinelor în urină. În ciuda multor temeri, majoritatea pacientelor vor naște un copil sănătos și se vor recupera rapid. Cu toate acestea, dacă este lăsat netratat, acest sindrom duce la numeroase complicații, care pot provoca chiar moartea mamei și/sau a copilului.
O disfuncție a placentei
Cercetările în curs ar trebui să ofere o mai bună înțelegere a modului și motivului pentru care apare această boală, astfel încât să poată fi detectată și tratată cât mai devreme posibil. Într-o cercetare realizată de Inserm, în colaborare cu Spitalul Cochin din Paris - într-o echipă coordonată de prof. dr. Daniel Vaiman, director de cercetare la Inserm, șeful echipei Genomica, epigenetica și fiziopatologia reproducerii, prognosticul vital al mamei și al fătului a arătat o incidență de 10% a cazurilor grave de preeclampsie. Preeclampsia este o patologie a sarcinii caracterizată printr-o creștere a tensiunii arteriale, care apare cel mai devreme la mijlocul celui de-al doilea trimestru (după 20 de săptămâni de amenoree). Este însoțită de o creștere a cantității de proteine prezente în urină. Boala poate apărea și mai târziu, cu puțin timp înainte de naștere sau uneori chiar după (postpartum). Responsabil pentru o treime din nașterile premature din Europa, acest sindrom este o cauză majoră a întârzierii creșterii intrauterine. De asemenea, rămâne a doua cauză de deces matern, după hemoragia postpartum. Aproximativ 5% dintre sarcini sunt însoțite de preeclampsie. În cele mai multe cazuri, urmărirea stării gravidei, pe perioada sarcinii, poate preveni complicațiile grave. Dar în 1 din 10 cazuri apare o formă severă. Singura modalitate de a salva mama este apoi extragerea fătului și a placentei acestuia, indiferent dacă fătul este deja viabil sau nu.
Apare mai des la prima sarcină
Preeclampsia apare în 70% până la 75% din cazuri în timpul primei sarcini. Cu toate acestea, nu este exclusă prezentarea acestui sindrom în timpul unei sarcini ulterioare, în special în cazul schimbării partenerului. Reducerea riscului de preeclampsie în timpul unei a doua sarcini și a sarcinilor ulterioare, atunci când implică același partener, ar fi legată de o adaptare imunologică a mamei la antigenele tatălui, în special prin intermediul celulelor numite „T reglator”. Această toleranță mai mare ar permite o mai bună implantare a placentei, o structură de origine fetală purtând astfel antigene paterne.
Hipertensiune arterială cronică şi sindromul ovarului polchistic, printre factorii de risc
Au fost identificați mai mulți factori de risc pentru preeclampsie: antecedente de preeclampsie; o sarcină multiplă; o primă sarcină; hipertensiune arterială cronică, boli de rinichi sau diabet; obezitatea mamei (IMC peste 30); vârsta mamei este peste 40 de ani sau sub 18 ani; antecedente familiale de preeclampsie (mamă, bunică etc.); sindromul ovarului polichistic; o boală autoimună; o schimbare a partenerului sexual sau expunere insuficientă la spermatozoizii partenerului (folosirea prelungită a prezervativului).
Susceptibilitate genetică la boli
Boala este multifactorială, dar fondul genetic pare să contribuie cu până la 50% la apariția bolii. O genă preeclampsie a fost identificată, în 2005, în familiile afectate de preeclampsie. Aceasta este STOX1, o genă care codifică un factor de transcripție prezent în celulele uterului și placentei. Aproximativ alte 15 gene par să fie, de asemenea, implicate în boală.